APEL CĂTRE POLITICIENI ȘI OAMENI DE BUNĂ CREDINȚĂ!

*Articolul a fost publicat în săptămânalul “Literatura şi Arta” pe 15 octombrie 2020

Să excludem enclava transnistreană de pe agenda politică

Problema transnistreană a apărut încă în anul 1990 când autorităţile de la Tiraspol au proclamat Republica Moldovenească Nistreană (RMN) şi s-a acutizat în 1992 după războiul de pe Nistru declanşat de Rusia. În acelaşi an s-au început negocierile care de-a lungul timpului s-au schimbat în diferite formate. Tema tratativelor a fost determinarea statutului Transnistriei în componenţa RM şi retragerea trupelor militare ruseşti din această regiune. Rusia a sprijinit totalmente şi continuă să sprijine regimul de la Tiraspol atât politic, militar şi economic. În 1999, la sumitul OSCE de la Istanbul, Rusia şi-a luat angajamentul să-şi retragă contingentul militar şi muniţiile din regiune, dar au trecut 21 de ani de atunci şi nu şi-a onorat promisiunea, deoarece are atât interese geopolitice în această zonă inclusiv Balcanii, cât şi interese politice – federalizarea RM pentru a exclude o eventuală reunire cu România şi menţinerea graniţelor euroatlantice pe Prut.

Aş dori ca împreună cu cititorii să medităm unele momente ale istoriei noastre precum şi apariţia, cât şi menirea acestei enclave separatiste în jocul geopolitic şi murdar al Rusiei în această zonă strategică. Să le luam pe rând:

  1. Rusia Sovietică a fost singura ţară care nu a recunoscut Unirea Basarabiei cu România de la 1918. Din această cauză, după instalarea regimului totalitar comunist şi formarea URSS (1922) a promovat o politică expansionistă de recucerire a fostelor teritorii ale Imperiului Rus. Pentru a-şi atinge scopul, la ordinul lui Stalin, pe 12 octombrie 1924 a creat, peste Nistru, la hotarul de Est al statului român, o entitate statală – Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), pe teritoriul Ucrainei Sovietice, cu capitala la Balta, apoi la Tiraspol. Pentru care motive a fost necesară formarea acestei enclave, pe un teritoriu străin, tarâm slav care nu a fost niciodată parte a Principatului Moldova? De veacuri, graniţa de est a Principatului Moldovei a fost râul Nistru, unde voievodul Ştefan şi alţi domnetori şi-au construit cetăţile, fiind, mai întâi graniţa dintre principat şi lumea musulmană turcică, apoi cea slavă. Pentru a forma un cap de pod în această regiune în scopuri militare şi politice. Crearea acestei autonomii artificiale au fost nişte acţiuni criminale ale Moscovei îndreptate cu bună-ştiinţă împotriva statului român unificat, diversiune împotriva Basarabiei şi ruperea ei de la România. Ei au organizat provocaţii armate la graniţa de pe Nistru, în mod clandestin trimiteau în Basarabia bandiţi, spioni şi provocatori pentru a destabiliza situaţia şi a ţine în alertă statul român. Din cauza terorii comuniste, deportărilor şi foametei, mulţi locuitori ai acestei regiuni încercau să fugă peste Nistru, dar de fiecare dată erau vânaţi şi împuşcaţi fără milă de grănicerii sovietici. Pe 23 februarie 1932, a avut loc un adevărat masacru. Mai multe familii care au vrut să se refugieze în Basarabia au fost împuşcate, fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii. Cazul a avut o rezonanţă largă şi condamnare internaţională.
  2. La 23 august 1939, după ce a fost semnat pactul Ribbentrop-Molotov, în Transnistria s-au început pregătirile pentru raptul Basarabiei. Aici se instruiau viitoarele cadre politice şi administrative, iar organele NKVD-ului, având experienţa a aproximativ 5 000 de execuţii în RASSM, se antrenau intens pentru a „valorifica” şi localităţile din Basarabia. La începutul anilor 1940, în diferite localităţi ale „autonomiei” se organizau manifestaţii în care se cerea „eliberarea fraţilor moldoveni de peste Nistru de sub jugul boierilor români” şi alipirea Basarabiei la RASSM. După cum povestea un martor ocular din acele timpuri, era caraghios să vezi cum etniile slave din „autonomie” scandau lozinci antiromâneşti şi cereau unirea „poporului moldovenesc”. La 28 iunie 1940, trupele sovietice au invadat Basarabia care a fost trunchiată în mod nemilos şi canibalic în trei părţi: Nordul şi Sudul anexate la Ucraina, iar centrul cu 6 judeţe anexate la 5 raioane de pe malul stâng al Nistrului, a RASSM, formând fără să se consulte cu poporul „eliberat” aşa-numita RSSM. Iată pentru ce a fost creată această enclavă artificială în 1924.
  3. În anul 1990, când mişcarea de eliberare naţională din RSSM era în ascensiune, ruşii şi-au adus aminte de raioanele de pe malul de Est al Nistrului care, cândva, formau RASSM, înglobate, mai apoi, în componenţa RSSM. Pe 2 septembrie 1990, la indicaţia Moscovei, Transnistria şi-a declarat independenţa cu un an înainte de proclamarea independenţei RM, devenind moştenitoarea de drept a fostei RASSM. Teoretic şi practic, RM nu a controlat nicio zi regiunea separatistă. Pe acest teritoriu s-a concentrat armata a 14-a rusească, aici s-au format bande de cazacii – ucigaşi profesionişti veniţi din Rusia. La 2 martie 1992, acest teritoriu a fost folosit de Rusia ca un cap de pod pentru declanşarea agresiunii împotriva tânărului stat, abia format – RM, ocupând oraşul Tighina şi împrejurimile lui.
  4. Având Transnistria în buzunarul său, Rusia nu a recunoscut-o ca stat independent, chiar dacă existau referendumuri pentru această soluţie (Dodon a recunoscut-o când la Condriţa, l-a numit pe Crasnoselskii preşedinte al Transnistriei). Nu asta voia Rusia. Interesul ei faţă de RM este să oprească extinderea frontierei UE-NATO spre Est cu graniţa pe Nistru şi o eventuală reunificare a RM cu România, iar Transnistria este un istrument perfect pentru aşa ceva, anume un instrument (ca un fel de cal Troian) şi nu un scop. Cum de efectuat? Prin crearea unei federaţii sau autonomie extinsă a Transnistriei în interiorul RM. Deci Rusia nu vrea anexarea Transnistriei, vrea anexarea RM prin transnistrizare.  Contextul actual este favorabil pentru realizarea acestui scop, deoarece poziţia Rusiei este exact la fel ca cea a socialiştilor lui I. Dodon.
  5. O altă problemă este componenţa etnică a populaţiei din Transnistria. O treime sunt moldoveni, o treime sunt ruşi şi o altă treime sunt ucraineni. Deci două treimi din populaţie sunt de origine slavă care tind spre lumea rusă şi niciodată nu vor accepta valorile basarabenilor. Dar şi treimea de moldoveni nu mai este cea de odinioară. A crescut o nouă generaţie antiromânească şi străină de Basarabia.
  6. Transnsitria este ţinută în viaţă, pentru că le este convenabilă mai multor politicieni de la Chişinău. Formatul de negocieri „5+2” încurajat de Moscova este în avantajul părţii transnistrene. Politica „paşilor mărunţi” promovată de Chişinău: numere de inmatriculare, prefixe telefonice diferite, acreditarea diplomelor Universităţii de „Stat” din Tiraspol, recunoaşterea paşapoartelor, deplasarea liberă a liderilor separatişti de pe aeroportul de la Chişinău îi favorizează tot pe cei de la Tiraspol. Tot prin aeroport e singura cale pe unde se efectuează rotaţia trupelor ruseşti din zonă, fiindcă Ucraina le-a interzis acest acces pe cale terestră încă din 2014. Aceste cedări sunt păguboase pentru RM în context politic şi de securitate. Exportul pe care îl face Transnistria e pe seama Acordului de Asociere semnat de Chişinău cu UE. Business ca de obieci, ceea ce înseamnă că RM susţine economia separatistă care este o politică sinucigaşă. Să mai adăugăm aici şi ultimile acţiuni ale lui I. Dodon, prin care îşi asumă datoriile Transnistriei pentru gazul rusesc – 6,5 miliarde dolari şi prin care îşi cere scuze pentru conflictul armat din 1992 provocat de Rusia, ca şi cum ar fi fost provocat de Republica Moldova. Cele sus-numite relevă gradul de complicitate a politicienilor de la Chişinău şi Tiraspol pentru a menţine această gaură neagră pe seama oamenilor simpli.

Şi acum să ne punem întrebarea: ce caracterizează statul (orice stat)? Teritoriul este o caracteristică primordială, apoi naţiunea, istoria, limba, unitatea economică, elementele de solidarizare a populaţiei, proiectele naţionale, eroii emblematici, figurile istorice etc. Din cele sus-numite găsim măcar un singur element care ar fi comun pentru RM şi Transnistria? Nu şi nu!!! Nu avem nimic comun cu această regiune prin care Rusia de 30 de ani şantajează şi ţine în alertă RM, aducându-le oamenilor numai suferinţă. Poetul Gr. Vieru spunea că Transnistria este o piatră legată de gâtul RM. A spus-o corect, dar diplomatic. Dacă e să vorbim mai pe şleau, în toţi aceşti ani, Transnistria a fost şi este un butoi de rahat rusesc cu duhoare separatistă din a cărui conţinut au savurat toţi politicienii de la Chişinău. Este o iluzie a elitei politice, o obsesie pentru Transnistria şi este cel mai potrivit motiv împotriva Unirii cu România de care guvernările s-au temut ca de foc.

E timpul să renunţăm la Transnistria. Ea nu a fost, nu este şi nici nu va fi a noastră! Este o momeală a Rusiei şi aruncată nouă, deoarece ne iau de proşti. Ce a mai rămas din RM? A mai rămas o bucată de Basarabie alcătuită din 6 judeţe: Bălţi, Soroca, Orhei; Lăpuşna, Cahul şi Tighina. Al şaselea judeţ (Tighina) este trunchiat şi el, oraşul şi împrejurimile lui sunt sub ocupaţie rusească (să sperăm că acest oraş ştefan într-o conjunctură politică favorabilă va fe retrocedat Basarabiei). Pentru această bucată de Basarabie, singura soluţie rezonabilă este reunirea cu România. Să nu uităm că cea mai mare parte a Moldovei istorice – Moldova Occidentală cu o suprafaţă de aproape 36 000 kmp cu 8 judeţe care constituie o parte a României ne aşteptă cu braţele deschise. Avem tot dreptul. D. Cantemir şi alţi cărturari ne-au demonstrat că cele trei principate în care au trăit şi trăiesc moldovenii, muntenii şi ardelenii au format neamul românesc, iar criteriile ştiinţifice care ne permit să ne apărăm identitatea sunt următoarele: unitatea teritorială, unitatea de origine, unitatea de limbă şi sânge, unitatea de credinţă – creştinismul (poporul român încreştinat de Apostolul Andrei este unul din cele mai vechi popoare creştine din Europa), folclorul, dansurile populare, cântecele, doinele, baladele etc.

La acestea se mai cere de adăugat următoarele:

  • Principatul medieval al Moldovei a fost un stat care a existat în Europa timp de cinci secole şi practic până la 1812, istoria Moldovei a fost indivizibilă. În perioada anilor 1812-1917, 1940-1941, 1944-1991, Moldova Răsăriteană, dintre Prut şi Nistru timp de 150 de ani a avut o istorie separată sub ocupaţie rusească şi sovietică, fiind impusă cu forţa de imperiile ruseşti să-şi uite rădăcinile. Tot restul istoriei, mai bine de 5 secole, fiind comună spaţiului românesc.
  • Capiatala statului medieval moldovenesc a fost, mai întâi, la Suceava, mai apoi la Iaşi, ambele aflate în Moldova Occidentală pe teritoriul naţional al României.
  • În realizarea Micii Uniri din 1859-1861, iniţiativa au avut-o moldovenii care au înţeles pofta şi năravul expansionist al Imperiului Ţarist. Basarabia nu a putut să participe la Mica Unire, fiind sub ocupaţie rusească. Anume moldovenii de peste Prut sub conducerea lui A. I. Cuza au dat naştere României moderne.
  • Moldovenii basarabeni, sub conducerea liderilor Sfatului Ţării au fost primii care au contribuit la întregirea definitivă a neamului românesc în 1918.
  • Drapelul tricolor (roşu, galben, albastru) al RM, iniţial la 1848 era simbolul unităţii dintre moldoveni şi munteni, iar din 1867 este adoptat oficial ca drapel al României a cărui semnificaţie este unitatea românilor de pretutindeni.
  • Ne leagă şi imnul „Deşteptă-te române”. Imnul a fost aprobat şi în timpul scurtei existenţe a Republicii Democratice Moldoveneşti (decembrie 1917-martie 1918), după 1991 a fost oficializat ca imn naţional al tânărului stat RM. Melodia patriotică şi versurile vibrante i-au speriat pe agrarieni şi în 1995 a fost schimbat atât textul, cât şi melodia. Slavă Domnului că s-au găsit oameni oneşti care au ales textul „Limba Noastră” de Alexe Mateevici şi melodia compusă de preotul compozitor – Alexandru Cristea în 1927 la conservatorul „Unirea” din Chişinău.
  • Simbolul cel mai puternic al tutror românilor este voievodul Ştefan cel Mare, numit în spaţiul românesc „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, Este regretabil că moldoveniştii şi stataliştii lui I. Dodon explotează fraudulos imaginea voievodului, uitând că Ştefan s-a născut peste Prut şi este înmormântat la Putna, judeţul Suceava, acolo unde se află şi majoritatea mănăstirilor ctitorite de el.
  • Un alt simbol legendă al românilor este M. Eminescu – cel mai mare poet român care prin opera sa genială a întruchipat cu excelenţă identitatea poporului român. Această imagine (icoană) a românilor este vehiculată de moldoveniştii agramaţi de parcă nu Eminescu a spus „Suntem români şi PUNCTUM” şi nu Eminescu ar fi fost cel m ai vehement critic al ocupaţiei Basarabiei de către ruşi.
  • Necătând că „pro-europenii” au falsificat datele recensământului din 2014, subînţelegându-se atitudinea lor negativă faţă de identitatea românească, rezultatele publicate abia peste trei ani (!) au arătat că numărul cetăţenilor care au indicat limba română drept limbă maternă a fost de 1 174 635 (40,3%) din cei chestionaţi faţă de 1 117 535 (38,4%) care au indicat limba moldovenească drept limbă maternă.
  • Să mai adăugăm că actualmente, România este cel mai fidel prieten şi cel mai mare sponsor al RM, precum şi principalul partener comercial.

Dar să ne întoarcem la relităţile din RM. În apropae 30 de ani de existenţă, clanurile conducătoare care ne-au „dirijat”  în tot acest timp au experimentat totul, iar cetăţenii simpli, fără voia lor, au participat la un uriaş experiment social. Am trecut prin 8 ani de regim comunisc a lui Voronin care a fost detronat după revolta tinerilor din 2009. Au urmat alţi 8 ani când am fost conduşi de „pro-europenii” prin alianţele de integrare europeane în care oamenii au avut atâta speranţă. Dar în 2015, populaţia RM a intrat în alertă după descoperirea furtului  celebrului miliard din bănci, mai precis 28 miliarde MDL. Mai mult decât un buget anual s-a furat, care a nimerit în buzunarul clanurilor mafiotice de la guvernare. Dar furtul acestui miliard care a fost pus pe umărul oamenilor este numai partea vuzibilă a hoţilor din RM. Statul RM s-a compromis definitiv în „laudromatul rusesc”. În anul 2014-2015, opinia publică mondială a fost şocată de cea mai mare schemă de spălare de bani din Europa de Est descoperită vreodată. Pe parcursul anilor 2010-2014, o cifră astronomică de 70 miliarde USD de la băncile ruseşti a fost spălată prin intermediul băncilor moldoveneşti, cu complicitatea istanţelor de judecată din economia neagră rusească spre piaţa de capital europeană. Deşi ofiţerii de investigaţii din RM pretind că au depistat 20 miliarde USD de provinienţă suspectă, dovezile disponibile publice demonstrează că suma reală a fondurilor spălate a reprezentat 70 miliarde USD. Astfel, statul de balama între Est şi Vest care provoacă suferinţă cetăţenilor, aduce profituri fabuloase celor care vor să facă scheme bancare, participând la spălarea banilor negri obţinuţi prin vânzarea de droguri şi contrabanda cu armament care intră ca bani albi în economia globală, prin intermediul RM. Putem presupune că comisionul folosirii statului RM de către alţii care au interese la nivel mondial e unul generos. Apare întrebarea: oare statul nu a ştiut de aceste scheme? Ba da, a ştiut şi a fost complice. A ştiut Procuratura Generală, a ştiut SIS-ul şi alte instituţii responsabile, dar nu s-a întreprins nimic din cauza că aceste instituţii nu au funcţionat autonom, ci au fost sub controlul partidelor de la guvernare, în primul rând – PDM. Nu s-au luat niciun fel de măsuri, din contra. După cum au arătat unele investigaţii, Parlamentul şi Curtea Constituţională au aprobat modificări legislative şi decizii pentru a facilita schema de spălare a banilor. La prima vedere, aceste crime par incredibile săvârşite de elita politică care se afla la guvernare şi care ne minţea cu aderarea la UE. Integrarea europeană nici nu s-a dorit. Demersul Chişinăului la aderare a fost doar o menvră politică cu anumite scopuri financiare ale politicienilor corupţi. Iată de ce clanurile de toate culorile care s-au perindat la guvernare au fost constant împotriva Unirii. Ei vor să menţină statul lor mafiot, măcar şi o provincie, dar al lor.

În ajunul alegerilor prezidenţiale, aş vrea să transmit un mesaj care să-i unească pe români (numiţi-vă şi moldoveni): „Pentru orice român din stânga sau dreapta Prutului  – moldovean, muntean, ardelean nu poate fi nimic mai scump pe lume decât reîntregirea neamului românesc.” Aş dori ca acest mesaj să fie îmbrăţişat de toate partidele politice, de toţi oamenii de bună-credinţă. Dumnezeu să ne ajute.

Ion Ciutac, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Toamna anului 1940 – Măsuri militare pentru apărarea Moldovei

Primele măsuri militare pentru apărarea Moldovei

– După pierderile teritoriale din vara și toamna anului 1940 și în noul context în care Germania și Italia garantaseră noile frontiere ale României (30 august 1940), Marele Stat Major român a decis să rămână concentrate numai 8 divizii de infanterie, 3 brigăzi de cavalerie și 2 brigăzi de munte (cu trei pătrimi din valoarea efectivelor părților active).

Majoritatea trupelor au fost grupate (octombrie-noiembrie 1940) în Frontul de Est (cartierul Armatei 4, Corpul de cavalerie cu brigăzile 5, 6 și 8 cavalerie, Corpul de munte cu brigăzile 1 și 4 mixte munte și Diviza 7 infanterie, Corpul 4 armată cu diviziile 8 și 14 infanterie, Corpul 5 armată cu diviziile 6, 21 infanterie și 1 grăniceri, brigăzile 1 și 2 fortificații, diviziile 5 și 13 infanterie și Brigada motorizată), Frontului de Sud fiindu-i repartizate Corpul 2 armată cu Divizia 9 infanterie și Brigada 7 cavalerie (ambele cu efective de pace), precum și Divizia 10 infanterie (cu efective de pace întărite). În zona interioară au fost dislocate Armata 1 (Corpul 6 armată cu divizile 1, 19 infanterie, Brigada 3 munte și Corpul 7 armată cu diviziile 18, 20 infanterie, Brigada 2 mixtă munte), Armata 3 (Corpul 1 armată cu diviziile 2, 3, 4 și 11 infanterie) și Brigada 2 mixtă gardă (în zona petroliferă, cu efective de pace întărite).

– Frontul de Est a primit misunea de a se opune unui eventual atac al forțelor sovietice, rezistând, inițial, pe aliniamentul Obcina Mare, Solca, Cacica, Suceava, masivul Hârlău, Strunga, Dealul Mare, înălțimile situate la sud de Iași, râul Prut.

Deoarece dispozitivul în care au fost dislocate trupele nu a plăcut generalului Ion Antonescu, generalul Alexandru Ioanițiu, șeful Marelui Stat Major, a ordonat (15 septembrie 1940) restructurarea acestuia prin constituirea de rezerve la nivel de armate (câte o divizie pe fiecare direcție de apărare: Liteni-Roman, Iași-Buhăești, Huși-Crasna, Fălciu-Bârlad și Cahul-Tecuci), precum și gruparea a cel puțin trei divizii, la sud de Siret, în zona fortificată Focșani-Nămoloasa-Brăila, rezervele Marelui Stat Major (3-4 divizii și 1 brigadă motorizată) urmând a fi transportate și grupate în zona Râmnicu Sărat, Buzău, Șutești.

Ion Antonescu reproșase faptul că dispozitivul de luptă era ,,peste tot în cordon”, iar apărarea ,,lipsită de orice concepție strategică și tactică”. ,,În primul rând – aprecia Conducătorul Statului – nu s-a asigurat pe Prutul Inferior pivotul absolut necesar unei manevre strategice, care să asigure apărarea Moldovei și Munteniei. În cazul când inamicul ar reuși să pătrundă în Moldova de Jos, campania pe frontul de est s-ar încheia cu un adevărat dezastru, iar restul teritoriului național ar rămâne deschis invaziei inamice. Nici în cadrul armatelor nu există o concepție tactică. Poziția de rezistență trebuie ocupată cu forțele strict necesare. Densitatea acestor forțe trebuie să fie maximă pe direcțiile deschise de principalele comunicații (valea Siretului, spărtura sud Iași, direcțiile Huși-Vaslui, Fălciu-Bârlad, Cahul-Focșani și Reni-Galați). Sectoarele pasive, care nu sunt proprii unei exploatări cu mijloace mecanizate, trebuiesc ocupate cu forțe puține. În acest fel armatele își vor putea recupera rezerve suficiente care să fie grupate în furcile de comunicații: Roman, Bacău, Vaslui, Bârlad, Tecuci. În fine, rezervele Grupului de armate trebuiesc grupate în zona Focșani-Nămoloasa-Brăila (F.N.B. – n.a.) pentru a putea interveni în cazul unei pătrunderi a inamicului în Moldova de Jos și a asigura apărarea frontului fortificat F.N.B.”.

Pentru ca lucrurile să fie clare, generalul Ion Antonescu a precizat (17 septembrie 1940) concepția strategică privind apărarea Moldovei: împiedicarea pătrunderii inamicului prin zona cursului inferior al Prutului, ceea ce impunea stăpânirea continuă și puternică a zonei Galați, împiedicarea, ,,pe cât este cu putință”, a pătrunderii inamicului pe văile Siretului și Bârladului („prin fortificații, prin densitatea forțelor pe direcții corespunzătoare și prin puternice rezistențe succesive de corp de armată și armată dispuse la răscrucile de drumuri care colectează direcțiile de invazie indicate de teren”), dispunerea rezervelor strategice „în păduri, larg articulate și bine camuflate în afara direcțiilor de înaintare, astfel încât să fie în măsură să acționeze atât în contra trupelor inamice care vor opera înapoia rezervei motorizate ce vor reuși să pătrundă pe direcțiile de invazie, cât și în spatele acestora”.

– Acțiunile militare terestre trebuiau ,,armonizate” cu cele aeriene, în timp ce rezervele Marelui Stat Major urmau să intervină, fie pentru întărirea frontului pe aliniamentul defensiv sud Bahlui, fie pe linia fortificată F.N.B., la sud de care trebuiau plasate depozitele importante. Flancul drept al Grupului de armate trebuia să fie asigurat de către Corpul 2 armată (cu diviziile 9 și 10 infanterie), care acționa în Dobrogea, cu misiunea de a interzice, în legătură cu Divizia de Dunăre, trecerea fluviului între Gura Prutului și Tulcea, precum și pătrunderea în Deltă, să interzică, în legătură cu Divizia de Mare, orice debarcare pe litoral, să concure cu Armata 4 la interzicerea debarcărilor inamice în zona Galați, Brăila și să acopere, în colaborare cu grănicerii, frontiera de sud a Dobrogei.

– Conform prevederilor Directivei nr. 29, emisă de Marele Stat Major la 30 octombrie 1940, Armata 4 trebuia să asigure concentrarea forțelor principale pentru contraofensivă, în condiții ce urmau a fi stabilite ulterior. Menținând în permanență flancul drept pe cursul inferior al Prutului, armata trebuia să interzică pătrunderea inamicului pe direcțiile Cernăuți-Roman, Iași-Vaslui, Huși-Crasna, Fălciu-Bârlad și Cahul-Râmnicu Sărat, în care scop trebuia să reziste, inițial, pe frontul Obcina Mare, Solca, Cacica, Suceava, masivul Hârlău, Strunga, Dealul Mare, înălțimile situate la sud de Iași și în continuare pe malul de vest al râului Prut. Sub presiunea puternică a inamicului pe valea Siretului, trupele de la flancul stâng urmau să se replieze pe aliniamentul Obcina Feredeu – Gura Humorului, râul Moldova, Târgu Neamț, Strunga, Dealul Mare, cursul inferior al Prutului urmând a fi menținut cu orice preț. În acest timp, Corpul 2 armată trebuia să interzică (în legătură cu Divizia de Dunăre) trecerea Dunării de către inamic (între vărsarea Prutului în fluviu și Tulcea) și orice debarcare pe litoralul Mării Negre și să participe la interzicerea debarcărilor inamice între Galați și Brăila. Măsurile adoptate și-au dovedit utilitatea în contextul în care trupele sovietice au ocupat ostroavele Dalerul Mare și Dalerul Mic (26 octombrie 1940) și ostrovul Musura (5 noiembrie 1940), ceea ce a făcut ca brațul navigabil Chilia să rămână în întregime la dispoziția U.R.S.S. La aceasta s-au adăugat o serie de încălcări de frontieră, în special în regiunea Herța și zona împădurită din sud-estul Bucovinei (Vicov, Frătăuți), soldate cu schimburi de focuri și răniți, precum și violarea spațiului aerian românesc, în special începând cu luna mai 1941.

– După sosirea în țară a Misiunii Militare Germane, în stabilirea concepției de luptă, a intervenit și generalul Erich Hansen, care a declarat (16 noiembrie 1940) generalului Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Stat Major, că în situația în care România ar fi fost atacată (de către oricine) ar fi intervenit și armata germană (în funcție de situația politică de moment)1. Ca aliniament general de apărare, generalul german a propus înălțimile situate la sud de cursul superior al râului Suceava, masivul dintre sud Botoșani și sud râul Bahlui. O atenție deosebită trebuia acordată zonei fortificate Focșani-Nămoloasa-Brăila.

În urma discuției avute cu Erich Hansen, Nicolae Tătăranu a apreciat că germanii ar fi putut interveni în aproximativ 14 zile cu circa 6 divizii și a constatat că generalul german nu întrevedea necesitatea apărării decât în faza iniţială a luptei, contând mai mult pe ofensivă. Din acest punct de vedere, a fost surprins că marile unități române din Moldova nu puteau acționa decât după 4-5 zile de la data în care li s-ar fi cerut acest lucru.
– Această concepție de luptă a fost prezentată (23 noiembrie 1940) de către generalul Ion Antonescu, în timpul discuției avute cu feldmareșalul Wilhelm Keitel, șeful Comandamentului suprem al armatei germane (O.K.H.).
Considerând că, în situația forțării Prutului, trupele sovietice puteau înainta rapid pe cele două șosele care străbăteau Moldova de la nord spre sud, conducătorul statului român a făcut cunoscut că a organizat ,,centre de rezistență” în pădurile din centrul provinciei, în caz de nevoie întrerupându-se și traficul (rutier și feroviar) din zonă. În stuația în care nu ar fi putut opri trupele sovietice, armata română urma să se retragă spre Carpații Orientali și să extindă și în adâncime dispozitivul de apărare.
În concepția lui Ion Antonescu, Moldova trebuia să constituie, la momentul potrivit, ,,o bază de ofensivă împotriva rușilor”. Mai mult, ignorând capacitatea de luptă a armatei sovietice, el era convins că având două divizii motorizate ,,ar putea străpunge, dacă va fi necesar, frontul rus și să avanseze în direcția Kievului”.
– Evenimentele ulterioare au dovedit că acest lucru nu ar fi fost imposibil, că Ion Antonescu a apreciat greşit viitoarea desfăşurare a operaţiilor militare.

Notă: Pasaje extrase din cartea Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut (1941-1944), Chişinău, Editura Cartidact SRL, 2020, autor Alesandru Duţu.

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu 

SURSA: https://www.art-emis.ro/istorie/toamna-anului-1940-masuri-militare-pentru-apararea-moldovei

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

SATUL USTIA ÎN 1919 A AVUT DEPUTATUL SĂU ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietice. Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, învățător, ulterior director de școală, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau mai puţin – cu cerealiere. Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvînt, nu prea avea nevoie de nimic.

Bunelul Ion Moraru era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc. Dar care ţăran mai înstărit nu era membru al acestui partid? Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi.

Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpîni ca stigmat criminal, doar cu câteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa.

Câteva cuvinte despre așa numitul „spoinajul  al bunicului meu”. Încă cu mult înainte de Marea Unire de la 1918, Basarabia era tixită de agenți bolșevici, inclusiv racolați și din rândurile populației locale. După fireasca intrare a Basarabiei în componența României la 1918, potrivit hotărârii primului Parlament al Basarabiei- Sfatul Țării, lucrurile nu s-au schimbat. Din URSS, treceau clandestin Nistru sute de agenți bolșevici, care veneau în Basarabia românească cu scopuri teroriste bine determinate pentru a destabiliza situația în această provincie românească.

Respectiv, Siguranța română pentru a avea informații și un tablou veridic al situației, solicita contribuția intelectualilor de la sate și orașe pentru a depista elementele  comuniste dușmănoase și antinaționale.

În satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei asemenea intelectuali erau bunicul meu, Ion Alexandru Moraru și Gatcin Serafim Ilarion. Acești minunați oameni, au avut după prima ocupație sovietică la 28 iunie 1940 o soartă tragică. Ambii au fost arestați, impreună cu toată familia lor, capii familiilor separați de cei dragi și transportați în Gulagul sovietic de deținuți politici din orașul Sverdlovsk, unde ulterior au fost împușcați ca „dușmani ai poporului” (dar care popor?! Sovietic?!- Al.M), iar familiile acestora, indiferent de vârstă- deportați în Siberia.

Pământeanca (din Ustia, Criuleni) și prietena mea, doamna Nadejda Roșcovanu, ziaristă excelentă, o profesionistă în tot ce face, mi-a pus la dispoziție, (cu acordul doamnei Lucia Cireș din Iași) copia scanată a dosarului lui Gatcin Serafim Ilarion, întocmit de Comisariatul NKVD din regiunea Sverdlovsk, ulterior luat la evidență de Arhiva Națională a Republicii Moldova cu cu rechizitele arhivistive Fond: R-3401, inventar: 2, dosar 772, în care tangențial se vorbește și despre bunicul meu Ion Alexandru Moraru. În dosarul nominalizat, întocmit de ocupanții sovietici la 24 noiembrie 1940, adică după ce au anexat Basarabia, este procesul-verbal ( în limba rusă ) de anchetă al învinuitului Despo Toma (in document Foma- Al.M.) care a durat 5 ore, de la ora 20.00 până la 24.00. Cel anchetat, în anul 1925 (apropo, în acelaș an, la 24 decembrie s-a născut și tatăl meu, Valeriu) a lucrat în funcția de Pretor al plasei Criuleni, județul Orhei. Am inclus un fragment din acest document de arhivă, tradus de mine din limba rusă, pentru ca stimatul cititor să simtă atmosfera acelui îndepărat an 1925 și atitudinea celui anchetat de ofițerul nkvd-ist față de  acești doi bărbați din satul Ustia, Criuleni:

ÎNTREBARE: Când și cum au fost încadrați Moraru și Gatcin?

RĂSPUNS: În anul 1925 eu am fost numit în funcție de pretor al plasei Criuleni, în timp de un an am făcut cunoștință cu mai mulți oameni. În cele din urmă am constatat, că în satul Ustia sunt două persoane pe care i-ași putea include pe post de informatori-rezidenți, aceștea erau Moraru Ion (in document numele rusificat-Ivan) Alexandrovici, care lucra președintele cooperativei și care avea posibilitatea de a se deplasa prin toată plasa (în document volostea- Al.M,) conform serviciului său și Gatcin Serafim Ilarionovici, care lucra în funcție de notar în satul Ustia, de asemeni, care comunica mult cu populația. Am depistat aceste persoane și am trimis la ei informatorii mei, de la care am aflat, că în acești oameni putem avea încredere deplină și că pot fi incluși în această activitate. În afară de acest lucru, în perioada de studiere a acestora, eu de nenumărate ori m-am întâlnit personal cu ei și discutam cu aceștea mai multe subiecte la zi, fapt care m-a convins că sunt persoane dezvoltate,  bine informate și sunt patrioți ai României. După ce a fost adunat tot materialul, în anul următor 1926, se pare că primăvara, eu pe ambii i-am invitat la mine în birou la Criuleni și le-am propus să se ocupe și cu lucrul de investigație (cercetare), lucru pe care ambii l-au acceptat. Sigur că aceste discuții au fost duse  separat, cu unul, apoi cu celălalt.

ÎNTREBARE: Unde în prezent locuiesc rezidenții Dvs.?

RĂSPUNS:Ambii trăiesc în satul Ustia, Criuleni.”…

Adică în perioada primăvara 1926 până la 28 iunie 1940 cei doi bărbați ai Ustiei, în afară de serviciul de bază, mai aveau o datorie patriotică, de a ocroti satul și împrejurările de bolșevism, lucru îndeplinit cu cinste în fața autorităților statului român.

În acelaș dosar nominalizat, găsim un certificat întocmit de ofițerii NKVD  la 9 iunie 1941 in orașul Orhei, adică exact cu 5 zile înainte de a fi arestați ambii. Documentul este despre unul din ei, mai concret- Serafim Gatcin

„APROBAT”

Șeful organizației județene Orhei al NKGB,locotenent superior

Golidberg

C E R T I F I C A T

Gatcin Serafim Ilarionovici, născut în 1895 în satul Ustia, raionul Criuleni, județul Orhei, moldovean, cetățean al URSS, locuește în satul Ustia, are la întreținere 4 persoane.

Gatcin Serafim Ilarionovici, în anul 1916 a terminat școala de subofițeri din orașul Jitomir, a slujit în armata lui Petliura, în scurt timp a fost înaintat la gradul de căpitan, pe care l-a primit.În anul 1919, după lichidarea armatei lui Petliura, ilegal a fugit peste granița URSS în România (frontiera era pe Nistru, malul stâng era URSS, iar malul drept – România, iar chiar la câteva sute de metri satul Ustia, satul de baștină –n.n.), din anul 1920 a făcut parte din partidele țărănist și liberal. A lucrat în funcție de director al băncii din Rezina și notar pe lângă primăria satului Ustia, este rezident al serviciilor secrete românești.

Componența familiei: mama-75 ani; 3 copii.

Împuternicitul secției județene Orhei a NKGB, sergent de securitate, Fisco

9 iunie 1941, or. Orhei

NOTA AUTORULUI: Dacă facem o comparație cu celelalte documente din dosar, apoi ne convingem, că în unele documente, este scris că Serafim Gatcin a luptat in armata lui Denikin…in prezentul document, se confirmă că a luptat in armata lui Petliura…și în general in dosar sunt mai multe neadevăruri, dar nu este de mirare pentru un regim de ocupație, violență, minciună și agramați.

Dar tragedia de abia începea…la 28 iunie 1940, fără nici un foc de armă, amenințată de URSS, România cedează Basarabia și Bucovina de Nord. Basarabia este imediat invadată de nkvd-iști, care incep torturile, crimele și anchetele sângeroase, înclusiv și împotriva ustienilor Gatcin Serafim, Moraru Ion și al lui Despo Toma, din ancheta nkvd-istă a căruia, am aflat informații și despre cei doi ustieni.

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae, în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău.

În drum spre destinaţie, capii familiilor au fost separaţi de copii într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…În volumul II al „Cărții Memoriei”(editat de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Editura „Știința”, 2001,Chișinău) la pagina 167, găsim lista deportaților din satul Ustia, Criuleni, unde sunt înscriși și cei doi prieteni bărbați și familiile acestora, adică Serafim Gatcin și Ion Moraru.

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni, a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000. Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior, care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi am fost numit  în funcţia de şef secţie Valorificarea documentelor de arhivă.

Din investigaţiile documentare făcute de mine au aflat o mulţime de lucruri tragice,  dar pline de mândrie pentru înaintaşii mei. Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi„Opinia”) 1990-1991, în „Revista Română” din Iași (nr.3, noiembrie 1996), în  revista„Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în  Enciclopedia„Localităţile Republicii Moldova. Jevreni,” vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Descoperirea importantă despre  activitatea  bunicul meu Ion Alexandru Moraru am găsit-o în articolul ştiinţific al cercetătorului, dr. Mihai Taşcă întitulat„Moţiunea de Unire a Judeţului Orhei cu Vechiul Regat(25 martie 1918) publicat în revista „Destin Românesc”(nr.1 din 2008, pag. 17-25). Autorul  a demonstrat prin documente de arhivă,că înainte ca să fie votat Actul Unirii în Parlamentul Basarabiei – Sfatul Ţării, Unirea a fost votată în Adunările Judeţene până la data de 27 martie 1918. În cazul judeţului Orhei Unirea  s-a votat la 25 martie 1918, după Bălți și Soroca. În lista consilierilor prezenţi la şedinţa ordinară a celei de-a IXL Adunări a Zemstvei  Judeţului  Orhei, care au votat Unirea cu  Patria Mamă, România, la numărul 50 este înscris şi  Moraru Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român. (pag. 24 din articolul nominalizat). NOTĂ: În documentele rusești  bunicul era scris cu numele Morari, iar în adeverința de naștere Moraru.

Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea Unire a tuturor românilor din 1918

Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română, de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, învăţător și agricultor din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi şi-au dat sufletul, chiar în tren, fiind aruncați din transport de santinela nkvd-istă. Copiii lui Ion Moraru din Ustia s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a.

Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte. Cu regret, la mijlocul anului 1942 (poate ceva mai târziu) Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.) și revista „Izvorașul”, în condiţii misterioase, „s-a înecat”(mai târziu veți afla de ce am pus ghilimele) în  râul Obi. Tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

Probabil datorită efortului epistolar al mamei lor Parascovia Moraru și al fratelui ei, Ion Tatarovici, care au scris o sumedenie de scrisori adresate lui Molotov la Moscova în 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească din Ustia, Criuleni, fiind confiscată de regimul stalinist de ocupație, s-au stabilit în casa mamei lor şi bunicii mele, Parascovia, care locuiau în satul Jevreni, raionul Criuleni.

Să nu gândiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sângeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi şcoala pedagogică din Orhei; apoi,Valeriu – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost deputat în Parlamentul României în anul 1919 din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, „înecat” în apele râului Obi; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

În anul 2018 am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu, Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918.

Articolul de mai sus, a fost publicat de mine pe câteva din portalurile mele în internet, adică Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru (www.mazarini.wordpress.com , Alexandru Moraru Blog (www.morarita.wordpress.com), Jevreni din inima Basarabiei (www.jevreni.wordpress.com)  și altele. Apoi a fost preluat de prestigiosul portal www.art-emis.ro și revista„Bibliopolis” (Chișinău) în nr.3 din anul 2018. A fost un material interesant și plin de adevăr, dar evident că  pe departe de a fi complet, deoarece, când erau în viață, nici bunica mea Parascovia Teodor Moraru și nici tatăl meu nu prea se grăbeau să-mi povestească mie  despre bunicul meu, ca să nu zic, că în general a fost un subiect tabu. Frica și moartea bunicului i-a săpânit până la sfârșitul zilelor. Din acest motiv,  cercetările și investigațiile mele privind  viața înaintașilor mei  se desfășoară cu pași de melc.

Dar am avut noroc, că colegul meu de facultate și de breaslă, domnul Andrei Grosu,(fiind și cumnatul meu) studiind ale subiecte,  a depistat mai multe materiale legate de trecutul  rudelor apropiate și respectiv m-a informat. După ce am primit adresele din Internet , m-am apucat de treabă și am găsit  informații excepționale și anume: că  bunelul meu Ion Alexandru Moraru in 1917 a participat la Congresele Invățătorilor(aprilie, mai) , iar la Congresul din luna mai, a fost onorat cu o funcția de secretar al Congresului Invățătorilor  , îndeplinindu-și sârguincios misiunea. Mai mult decât atât, în procesul-verbal al unei ședințe ale numitului congres, a dat dovadă că este un bun român și aprig apărător al limbii române. Despre acest caz ne vorbește cunoscutul cărturar și intelectual Onisifor Ghibu în volumul său „Pe baricadele vieții”(Ed.„Universitas”, Chișinău, 1992, pag.197):

Un alt țăran spune că satul său l-a însărcinat să ceară de la congres, ca școala să fie și mai departe în limba rusească. La acestea învățătorul Moraru arată că ideile acestea nebune le-au semănat prin satele moldovenești, dușmanii neamului, de care trebuie să ne ferim”. (p.65-66)

A fost în funcție și de șeful învățământului din județul Orhei, iar apogeul  funcțiilor deținute a fost că în  noiembrie 1919 alături de Nicolae Iorga și  Pan Halippa   de pe circumscripția  județului Orhei, a fost ales  deputat în Parlamentul României și bunicul meu, Ion Alexandru Moraru.

Iată cum descrie acest  eveniment  marele nostru înaintaș Petre  V. Cazacu  în lucrarea sa „Moldova dintre Prut și Nistru 1918-1928” (Editura„Știința”, Chișinău, 2019). La paginile 241- 243) se menționează: Grupul Blocului național din Sfatul Țării a persistat, puțin timp după Unire, sub forma de partid local țărănesc, și a colaborat cu guvernele centrale.Apoi din el o parte a trecut la Partidul Poporului; o altă parte la Partidul Liberal și o parte la Partidul Național Țărănesc. Fiecare din aceste grupări  au adunat și înglobat în curentele partidelor lor o mulțime de elemente noi, până atunci străine de politica activă. Partide locale și cu tendințe locale nu sunt.Întâmplător, cu ocazia unor alegeri se formează blocuri cetățenești sau alte formațiuni pentru a coopera cu cutare sau cutare partid politic. Pe lângă defectele ei organice, comune vieții politice din toate țările, viața politică din Basarabia suferă de defectele specifice vieții politice românești și mediului mental, social-politic și economic din Basarabia, izvorât din viața anormală istorică și din  epoca aceasta de tranziție, extrem de grea în toată lumea.

Unirea a dat Basarabiei o viață politică  națională. Cu toate defectele ei, ea este puternic mijloc de naționalizare și unificare; ea canalizează nemulțămirile  și nevoile în curente politice comune și dă posibilități  de soluționare  a problemelor politice, sociale și economice  pe căi normale, fără izbucniri  și violențe, care sunt nenorociți și prin ele înșele, și prin urmările lor.

Cu însănătoșirea mediului social local și general și viața politică se va ridica. Ceea ce caracterizează îndeosebi viața politică din Basarabia este faptul umător: în ultimii zece ani  în Basarabia s-au produs, afară de alegeri parțiale, cinci alegeri generale pentru parlament  pe baza votului  universal și cu reprezentanță proporțională. Ori cu toată surexcitarea patimilor politice, la aceste alegeri- în care se disputau și luptau în mod viguros partide adverse- nimeni din cei aleși (dăm mai jos listele lor) n-a formulat niciodată vre-un protest contra Unirii sau să fi cerut revenirea la Rusia.

…………………………………………………………………………………………………………………

Deputații aleși în 1919, noiembrie 23 și 24

…………………………………………………………………………………………………………………….

Din Județul Orhei : preot Pavel Guciujnu, N.Iorga, V. Bârcă, Pantelem. Halippa, V. Mucinschi, I. Plămădeală, I. Zaporojan, Ion Moraru, Anton Sârbu, Eugen Niță, Chirilă Cunciujna.

…………………………………………………………………………………………………………………….

Astfel nu vom greși deloc, dacă vom  susține, că satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei a avut la 1919 deputatul său în Parlamentul României.

În revesta „Școala Basarabeană” din anul 1938, în nr.4 la pagina 23 găsim o informație prețioasă, cel puțin pentru mine personal; și anume despre activitatea bunicului meu Ion Alexandru Moraru la Congresul Invățătorilor din Basarabia din 25-28 mai 1917, care a avut loc la Chișinău. La conges au participat peste 500 de invățători și alte cadre didactice, care au definitivat românizarea învățământului de toate gradele din Basarabia. Articolul se numește„Învățătorii moldoveni și naționalizarea școlii din Basarabia 1917-1918” (autor Gh. Druță. Congresul a avut 7 ședințe, ținute sub președenția dlui T.I. Neaga, ca vice-președinți fiind: dnul Vasile G.Secară, învățător  din Baxani, jud. Soroca, președintele învățătorilor moldoveni asociați de la congresul din luna aprilie și primul redactor al revistei „Școala Moldovenească”, d-ra Ana Băcănescu, învățătoare din Chișinău și preotul Serghie Bejan, iar secretari (al Congresului – Al.M) fiind: domnii I.A.Moraru și Constantin Cujbă, invățători din județul Orhei, d. Al.Groapă și doamna Elena Zaharov, din județul Chișinău.

În ziarul„România Nouă”(organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor), apărut la Chișinău, nr.88 din 10 aprilie 1918, în articolul„Din satele Basarabiei” se menționează: „În stânga Răutului, la vărsarea lui în Nistru se află așezat  satul Ustie (corect Ustia-Al.M) în fața târgului Dubăsari de peste Nistru. Sat mare și frumos, din ținutul Orheiului, înconjurat de grădini întinse, de pomi roditori pe Răut și Nistru, care-ți atrag  atenția, că trebuie să le vizitezi mai ales acuma primăvara, când iarba înverzește, copacii înfloresc și păsările ciripesc, aici vei momente plăcute de reculegere. Întrând în sat  ești izbit de aceiași priveliște ca-n toate satele Basarabiei: o uliță principală mai largă, urmată de altele laterale mai strâmte și înconjurate de garduri de piatră, pe unele locuri dărâmate câte puțin, ce-ți dă impresia unei  cetăți în ruină.

În vatra satului se fidică biserica frumoasă și impunătoare, cu acoperișul verde, culoarea obișnuită rusească. Slujba aici se face în mare parte rusește de preotul Vladimir, de cântăreș și cor, care nu-și dau osteneala ori n-au plăcerea de a întrebuința limba moldovebească.

În apropierea bisericii, se află școala, cu două posturi, în care funcționează dra Maria Bejan de 28 de ani și doamna Alexandra Moraru, soția învățătorului Moraru, care este președintele comitetului școlar de la Orhei. Amândouă învățătoare  sunt  la înălțime, muncesc pe întrecutele, și-i învață pe copii carte moldovenească. La 18 martie s-a dat în Ustia o serbare la care a luat parte pe lângă săteni și mulți ofițeri din Regimentul 10 vânători împreună cu preotul regimentului V. Ceapă (ardelean), care a ținut o cuvântare „Despre iubirea limbei și neamului românesc” îndemnând sătenii să-și dea copiii la școală, să învețe cu drag limba moldovenească, contra căreia erau mulți din ei la începutul învățăturei. Programul desfășurat a fost bogat în recitări de poezii și dialoguri românești și cântece patriotice ca: „Deșteaptă-te române!”, Hora Unirii etc. Întreg public a fost foarte atins, văzând că copiii pot și în limba lor să învețe atâtea lucruri frumoase și că ei nu sunt așa de ticăloși, după cum le spunea stăpânirea rusească; ci se trag dintr-un neam mare. Un fior de bucurie  și o rază de nădejde se putea citi în sufletele lor, o dorință neasemuit de puternică cuprindea inimile lor, iubirea limbei și neamului românesc, le părea acum ceva sfânt, scump la care să țină mai mult ca la orice pe lume.”

Alexandru MORARU, nepotul lui Ion Moraru, istoric-arhivist, publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | 1 comentariu

Tragedie istorică fără egal- 23 august 1944

Înlăturarea de la putere a Mareşalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, ca urmare a unui complot al regelui Mihai și camarilei, a însemnat pentru România o tragedie istorică fără egal. În seara de 23 august 1944, regele Mihai ordonă Armatei Române să capituleze în fața rușilor, fără a fi fost semnat armistițiul. În 24 august 1944, Ion Antonescu voia să semneze cu U.R.S.S. și Națiunile Unite un armistițiu îndelung negociat la Stockholm. Mihai și camarila (Ion M. Stârcea, M. Ionnițiu, D. Dămăceanu, gen. C. Sănătescu, Gr. Niculescu-Buzești… şi Iuliu Maniu-spion al MI6[1]), nu l-au lăsat. Una era ca România să iasă din război prin semnarea unui acord de pace cu U.R.S.S., ca și Finlanda, și alta să capituleze fără condiții cum a făcut regele Mihai.

La 23 august 1944, regele Mihai a înfăptuit o triplă înaltă trădare: a României, a Armatei și a șefului statului pe care l-a predat dușmanului de moarte al țării – U.R.S.S. 23 august 1944 va rămâne o zi neagră în istoria României doar şi prin faptul că statul român a capitulat necondiţionat. Trebuie să înţelegem că atunci când te predai fără condiţii, pierzi din drepturile tale, te dezonorezi. In fiecare an, la 23 august, România, poporul român ar trebui să se îmbrace în doliu, semn că memoria istorică îi este intactă, trează, comemorând, prin spunerea adevărului despre această catastrofă istorică unică în lume.

Când, la ora 22.00 a zilei de 23 August 1944 regele Mihai anunţa naţiunea română (la radio) că ţara a ieşit din război prin acceptarea armistiţiului oferit de Naţiunile Unite, spunea, conştient, o imensă minciună ordinară. Aceeaşi minciună se regăseşte şi în Comunicatul primului guvern format tot atunci şi condus de generalul Constantin Sănătescu.

Mareşalul Antonescu dorea armistiţiul mai mult decât oricine, dar dorea să se semneze mai întâi un act official prin careşi apoi să se producă dezangajarea de Germania. La 23 august 1944, cu armatele sovietice în plină ofensivă, nu se putea semna nimic. Mareşalul vroia să oprească înaintarea ruşilor pe linia cunoscută şi apoi să iasă din război. În aceeaşi zi de 23 august, dimineaţa, într-o şedinţă a guvernului, Antonescu a decis să-l trimită la Cairo pe Mihai Antonescu pentru a semna actul ieşirii din război. Arestându-l pe Antonescu, camarila regală a comis o eroare politică majoră. Regele-o jucărie în mâinile unor politicieni versaţi şi fără scrupule, a dat ordinul să fie arestat Mareşalul Antonescu. Indivizii din jurul regelui nu au vrut să-l lase pe Antonescu să semneze armistiţiul cu ruşii, pentru că, atunci, oricât de ciudat ar părea, acesta şi-ar fi menţinut poziţia şi ar fi devenit, ca şi Manerheim în Finlanda, un salvator. Ei au „salvat” naţiunea printr-o capitulare necondiţionată, care, mai adaugă alte file negre la alte capitole ale României. Camarila regală în acord cu liderii politici ai Opoziţiei Unite (I. Maniu, C. I. C. Brătianu, C-tin Titel Petrescu, L. Pătrăşcanu) hotărâseră înlăturarea de la putere a lui Antonescu pentru ziua de 26 august 1944, doar dacă acesta ar fi refuzat să accepte ieşirea din război.

Arestându-l pe Mareşalul Ion Antonescu, regele Mihai a predat lui Stalin, Armata Română și Ţara. În câteva zile,  între 140.000 şi 175.000 de ostași români au fost luați prizonieri fără luptă, duși în Siberia şi minele din Donbas unde au fost exterminați. Urmările marii trădări de la 23 august 1944 pentru România au fost dramatice:
– cu acordul F.D. Roosevelt şi al lui W. Churchill, România a fost ocupată de Armata Roşie a U.R.S.S.. care a stalinizat-o;
– ocupantul sovietic a impus o politică de jaf și spoliere prin care 6 milioane de animale au fost furate de la români, 7 milioane metri cubi de cherestea confiscate doar până în 1946, tone aur ale B.N.R. de asemenea furate (, 119 nave fluviale și maritime confiscate;
– sute de mii de femei violate, mii ucise;
– Basarabia, nordul Bucovinei, Herța, insula Șerpilor din nou anexate la imperiul sovietic;
– Armata Română a fost nevoită să lupte până în mai 1945 împotriva Germaniei și Ungariei, pierzând cca. 175.000 de oameni;
– exterminarea sistematică de către sovietici și slugile lor alogene a elitei țărănești, militare, culturale și politice într-un genocid care însumează 2.000.000 de victime;
– deși în Dictatul de la Moscova din 12 septembrie 1944, România a fost obligată să plătească U.R.S.S, 300.000.000 $, în realitate U.R.S.S. a furat din România peste 10.000.000.000 $.

Acestea au fost urmările loviturii de stat de la 23 august 1944, faptă pentru care Stalin l-a onorat pe regele Mihai cu cea mai înaltă decorație de război sovietică, „ПОБЕДА” (Pobeda – Victoria) plata trădării de Ţară!

Notă referitoare la Tezaurul României – ascuns (de teama ruşilor/nemţilor) din ordinul Mareşalului Ion Antonescu la Mânăstirea Tismana (Ion Măldărescu)

– În iunie 1944, este aprobată mutarea tezaurului, iar pentru a masca intenția transferului, s-a motivat prin „reparaţii la clădirea mănăstirii, care fusese afectată de un incendiu devastator în 1942”. În august 1944 au ajuns la Tismana 4.086 de casete cu 215 tone de aur structurate astfel:
– 4.035 de casete cu 212 tone de aur românesc, din care 1.641 de casete cu monezi, 1.372 de casete cu lingouri de tip internaţional, 1.022 de casete cu lingouri de tip standard;
– 51 de casete în greutate de 3 tone cu aur polonez, lăsat în păstrare în 1939, când tezaurul polonez a tranzitat România. În total, 242 tone aur.
În februarie 1947, 200 de tone din cele 242 de tone ale Tezaurul ascuns de Mareşal la Tismana au dispărut… în drum spre Bucureşti[2].
Prof. dr. Gică Manole

Aranjament grafic – I.M.

SURSA: https://www.art-emis.ro/istorie/23-august-1944-tragedie-istorica-fara-egal

–––––––––––––––-
[1] vezi
Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

La Mulți Ani Fericiți pentru poeta Maria Botnaru !

Astăzi, 5 septembrie 2020 poeta și publicista Maria Vlas Botnaru sărbătorește Ziua Nașterii! Dumnezeu astfel le-a aranjat pe toate, pentru a o cunoaște cu desăvârșire…sigur că atunci când am cunoscut-o, nu era nici poetă și nici publicistă, deși poezia fierbea in ea de mult timp. Acest lucru, atunci ea îl recunoștea, lucru confirmat și  de mai multe filmulețe postate pe celebrul portal Youtube.com.

Se zice câ în viața omului, nimic nu este întâmplător…a fost alături de mine din 2011 până in alt septembrie din 2015 și în acești cinci ani, am izbutit să formăm un cuplu de invidiat, o echipă de creație și luptătoare pentru idealurile naționale, care a făcut o mulțime de lucruri bune, atât în domeniul scrisului, cât și în plan social-cultural.

Sigur că la început, poeziile Mariei aveau mai mult stofă școlărească, care erau departe de a putea fi publicate…Dar adevărat vă spun, până atunci nu am întâlnit o femeie mai harnică, mai muncitoare, care fiind susținută și încurajată de mine, a răsturnat munți de cărți, documente de arhivă, amintiri, memorii, zeci de dicționare lingvistice de tot felul și multe altele. M-a uimit voința ei de fier, dorința de a face față cerințelor unui poet și scriitor respectabil.

În cele din urmă a izbutit să scrie o sumedenie de versuri reușite cu care se poate mândri. Primele versuri le-am publicat pe blogurile mele Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru și Alexandru Moraru Blog, apoi i-am deschis un blog personal Imensitatea Iubirii cu Maria Botnaru, ulterior dânsa a mai deschis incă 2 bloguri proprii. Fiind încurajată deja de reacțiile la poeziile publicate, dânsa a ascuțit pana scrisului și mai mult și a devenit o scriitoare în adevăratul sens al cuvântului, cu care mă mândresc.I-am scos de sub tipar și am prefațat cele trei volume de versuri, care în scurt timp au devenit cunoscute și apreciate de publicul îndrăgostit de poezie bună.

Am susținut și participat activ pe post de moderator la cele două lansări de carte ale Mariei Botnaru, care au avut loc la baștina poetei în satul Sărata-Galbenă din părțile Hâceștiului, prima lansare- la Liceul Teoretic din localitare, iar a doua, la Casa de Cultură a satului. A fost ceva frumos și emoționant, când copiii satului recitau poeziile frumoase ale Mariei. Cred că anume atunci am văzut primele lacrimi de bucurie pe fața ei.

După aceste minunate succese, aflând că prietenii mei de la Fundația„Draghiștea” pregătesc următorul volum al „Localitățile Republicii Moldova ” unde va intra și localitatea Sărata-Galbenă, am insistat că în textul respectiv să fie întrodusă și o scurtă biografie a Mariei Botnaru, lucru care s-a și produs ulterior. Tot la acest capitol, în anul 2014 am rugat președintele de atunci al filialei Chișinău al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, regretatul poet și scriitor Victor Ladaniuc, să fie primită și Maria în rândurile acestei uniuni de creație. În acest fel, Maria Botnaru a devenit membră, alături de mine în această structură de creație. Am avut fericita ocazie, ca să pot aranja un interviu televizat cu Maria Botnaru la televiziunea moldovenească, lucru care s-a produs cu succes, grație prietenei mele, cunoscută ziaristă de performanță.

Azi, mă bucur mult, că aflânduse la București, alături de copii și nepoțel, Maria nu a abandonat versul și penița, deși scrie din ce în ce mai puțin…dar este menționată pe ici-colea cu diferite diplome de onoare și excelență în cadrul diferitor reuniuni de creație din Țară.

Despre această artistă a versului, am scris multe articole, reportaje și reportaje fotografice.  Este de ajuns să amintim câteva din acestea: https://mazarini.wordpress.com/2011/10/25/oameni-deosebiti-maria-botnaru/  https://mazarini.wordpress.com/2014/05/10/lumina-versului-mariei-botnaru/  https://mazarini.wordpress.com/2013/02/02/urmele-mariei-botnaru/   https://mazarini.wordpress.com/2014/09/04/aniversari-poeta-maria-botnaru-a-mai-lansat-o-carte/   https://mazarini.wordpress.com/2014/04/01/autografe-din-biblioteca-mea-poeta-si-publicista-maria-botnaru/   https://mazarini.wordpress.com/2013/11/27/maria-botnaru-a-scris-o-poezie-de-500-lei-felicitari/   https://mazarini.wordpress.com/2012/06/01/maresalul-basarabiei-un-poem-extraordinar-de-maria-botnaru/   https://mazarini.wordpress.com/2012/05/01/3785/   https://mazarini.wordpress.com/2015/01/30/poezii-patriotice-un-volum-de-maria-vlas-botnaru/   https://mazarini.wordpress.com/2015/09/04/maria-botnaru-romanca-pe-care-o-iubesc/  https://mazarini.wordpress.com/2014/05/25/gala-laureatilor-din-hancesti-flori-pentru-poeta-maria-botnaru/   și încă multe alte articole și versuri frumoase.

Poeta s-a impus prin originalitarea versului, prin selecția subiectelor actuale, dar și eterne, prin spiritul matern și patriotic asupra reuștelor versuri și poeme, îndrăznesc să spun de excepție. Este autoarea a trei volume de versur înalt apreciate de specialiști și public.

Pe parcursul la toți acești cinci ani, Maria s-a impus în viața mea, nu numai ca o excelentă gospodină, prietenă de suflet și inimă, dar și de un ocean întreg de inspirație, care m-a făcut să scot de sub tipar câteva cărți, care în scurt timp au devenit de referință. Maria este autoarea versurilor scrise pe piatra de mormânt ale părinților mei Valeriu și Lidia Moraru. Maria este autoarea a câtorva coperte ale cărților mele…Nu este secret, că și eu am învățat multe de la Maria, lucruri pentru care sunt extrem de recunoscător.

Azi, cu mult drag și respect, prin intermediul acestui scris, o felicit  călduros pe Distinsa Doamnă Maria Botnaru cu Ziua de Naștere și îi doresc Sănătate, Fericire, Dragoste și multă, multă Inspirație!

Cu recunoștință pentru amintiri frumoase, Alexandru MORARU, istoric-arhivist, publicist.

Publicat în DOCUMENTE, FELICITĂRI, FOTOGRAFII, ISTORIA NOASTRĂ, VIAŢA E FRUMOASĂ, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

Jefuită, distrusă, pustiită…

O parte a românilor, dornici de libertate – dar şi obligaţi de marasmul economic postdecembrist al dispariţiei locurilor de muncă după a falimentarea intenţionată a sute de intreprinderi – au plecat către cele patru vânturi, în speranţa de mai bine. N-au găsit câini cu covrigi în coadă, ci umilire, sfidare şi sclavie modernă. Invazia kalergiano-musulmană din ultimii ani a creat zone în statele occidentale, unde legile gazdelor nu mai au valabilitate, acolo domneşte Şharia islamică.

După atâta Covid şi isterie generalizată cu care ne-a obligat alde Arafat şi ai lui să facem pas cu pas cu masca pe figură, cred că se impune o sumară trecere în revistă a unor evenimente de la care ne-a fost distrasă atenţia şi pe care balamucul generalizat le-a făcut aproape neobservate. Am mai afirmat şi cu alt prilej că între Imperiul Roman, campania de expansiune a lui Napoleon Bonaparte, Primul, dar mai ales Al Doilea Război Mondial şi Uniunea Europeană există un numitor comun – dorinţa stăpânirii necondiţionate şi a acumulării de bunuri. Mult lăudatul conglomerat numit Uniunea Europeană s-a dovedit a fi o creaţie machiavelică mult mai diabolică, superioară celorlalte menţionate. Privind retrospectiv, finele celui de-Al Doilea Război Mondial s-a soldat pentru România (dar şi pentru alte state europene) cu ocupaţia militară sovietică. Pentru români, până în 1958, când hulitul, dar mai puţin cunoscutul Gheorghiu-Dej i-a scos din ţară; pentru ceilalţi, până în 1990. Astăzi, Federaţia Rusă este „oaia neagră” a Europei şi „inamicul potenţial” al României – cu a numit-o în înalta sa prostie -, Diktatorul de la Cotroceni.

Fără posibilitate de contrazicere, legea învingătorului a demonstrat că după război, U.R.S.S. ne-a batjocorit, ne-a asuprit şi ne-a jefuit. Astăzi, la scurgerea a peste treizeci de ani de la „Monstruoasa coaliţie” Bush-Gorbaciov şi la 13 ani de la catastrofa cedării suveranităţii ţării şi trecerea Tricolorului sub Drapelul celor 12 stele, constatăm că România a fost nu doar – din nou – jefuită, ci literalmente distrusă, pustiită nu doar de bogăţii materiale, ci şi de oameni. Până şi numele e pe cale de a fi şters de pe carcasa ruginită a navei „România” aflată în derivă în ape tulburi. Google deja a făcut-o, a scris „Wallachia”.

De parcă n-ar fi fost de ajuns demolarea de după 1989, cei trei „escu” – slugi trădătoare şi servile ale altora – au vândut pe bani puţini şi comisioane grase Ţara, au ruinat ceea ce clădiseră cetăţenii României de-a lungul secolelor şi în perioada ceauşistă, iar atunci când dezastrul a devenit vizibil, s-au bucurat ca proştii privind cum le arde casa. Cele două date istorice blestemate în care românii, la comenzi străine şi-au asasinat conducătorii (1 iunie 1946 – Mareşalul Ion Antonescu şi 25 decembrie 1989 – Preşedintele Nicolae Ceauşescu) a continuat pas cu pas prin punerea pe tronul naţiei a antiromânului străin de Neam şi Ţară care – în plin spectacol pandemic al „stării de urgenţă” – a trimis sclavii mioritici la cules sparanghel nemţesc. În discursuri, Sparanghel-Vodă – cum cineva l-a rebotezat după nelegiuirea comisă – a surclasat lejer „perlele” comise de viorici, turcane, anisii, vele, tătari arafaţi şi alte reziduuri bipede contemporane. Emite prostii, apoi cere scuze. Să nu-l omitem din gaşcă pe „ucenicul vrăjitor” al doctorului Mengele, pre numele său Adrian Wiener (după nume, „român” neaoş din pleava politicianistă), deputat în Parlamentul României, care a propus „exterminarea celor ce refuză vaccinarea obligatorie”… De ce nu şi a celor care nu se supun aberaţiilor legii carantinării, că până la crimă împotriva umanităţii nu-i decât un pas. Pentru o astfel de afirmaţie, în altă ţară ar fi fost dat afară din forul legislativ, iar în alte timpuri, plimbat în căruţă cu placarda ruşinii de gât, să-l vadă tot românul, dar la noi, ca la nimeni.

„Nu vom uita niciodată că România a sfidat naziștii și a salvat viața a 400.000 de evrei” (Shimon Peres, Bucureşti, august 2010)… Campania nedeclarată oficial împotriva a tot ceea ce este românesc continuă sub diverse forme:

– „La 8 iulie 2020, Președintele Israelului, Reuven Rivlin, a primit scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori ai Argentinei, Columbiei, Danemarcei, Greciei și României – al cărei ambasador este Radu Ioanid […], distins în 2009 de președintele României cu Ordinul Național « Pentru Merit », în grad de Comandor. Acesta a declarat că România este mândră de poziția ei fruntașă în combaterea antisemitismului. […]  Nu trebuie neglijat faptul cert că „Istoria contemporană a B’nai B’rith România este oglindă retrovizoare pentru drumul parcurs de România acestui timp. […] Înaltul Patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, spune mult despre anvergura și prestigiul evenimentului”.

Firesc, întreb: în afara „rolului important jucat de Radu Ioanid în realizarea Muzeului Holocaustului de la Washington” care sunt celelalte „merite” ale proaspâtului ambasador fără experienţă în diplomaţie, pentru care a fost numit reprezentant al intereselor României în Israel? Să fie Radu Ioanid la Ierusalim un fel de Adrian Zuckerman la Bucureşti? Dacă-i aşa, cred că era mult mai potrivit Teşu Solomovici… Mare e grădina „diplomaţiei”!

– Pentru că nu putea lipsi martie din post, „Radio « Europa Liberă »” faimoasa oficină de şanţ á la Baba Vanga, plătită de Congresului S.U.A. promovează – nu pentru prima dată – ura, şovinismul şi rasismul. Ca să fiu mai explicit aş dori ca Diktatorul, „Guvernul meu 4”, Şeful Federației Comunităților Evreiești din România şi oricare membru al dinastiilor Cioabă-rege sau Iulian-împărat să mă lumineze: dacă eu, român, îndrăznesc să atenţionez un evreu sau un ţigan care comite fapte reprobabile şi/sau în detrimentul românilor, sunt considerat rasist şi sancţionat conform legii-fără-de-lege 157/2018 (continuatoare a mereu modificatei şi anticonstituţionale O.U.G. 31/2002). Dacă însă un evreu sau ţigan foloseşte expresii duşmănoase, calomnii şi insulte, ba chiar agresiuni armate împotriva românilor, reversul nu mai e valabil. Păi, aşa ceva se numeşte tot rasism, dar şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii (desigur, din întâmplare, tot neromân) poartă ochelari de cal şi nu vede decât ce i permite U.D.M.R. sau „ce vrea muşchii lui”.  

Într-un „interviu” cu întrebări de genul „nu-i aşa că pământul e rotund?”, „Vocea patriotului naţionale” de la  Radio „Europa liberă” dă apă la moara şefului Gestapo-Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R.-„E.W.” Alexandru Florian, care a afirmat că unii istorici români (cu adresă directă la Preşedintele Academiei Române şi la instituţia în sine) ar minimaliza dramele suferite de evreii din România în secolul trecut: „Conform datelor sociologice pe care I.N.S.H.R. le-a comandat (o „scăpare” greu pardonabilă care permite interpretări – n.a.), nivelul de informare referitor la Holocaust în România este precar în societatea autohtonă. […]  Volumul « Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova »  coordonat de domnii profesori academicieni Pop și Bolovan se minimalizează tragedia evreilor din România. […] Nu înseamnă că dacă ești coordonator strângi acolo cu fărașul orice și nu ești responsabil. […]”.

Profesorul universitar bătut în cuie ca acuzator public la instituţia inchizitorială Gestapo-Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R.-2020 încheie apoteotic denunţul, întrecându-l în tupeu şi perseverenţă pe însuşi Oracolul din Dămăroaia: „Nu cred că există informații istoriografice care să dezmintă Raportul Wiesel.  […] Trebuie să fim vigilenți, să nu uităm, să avem o societate civilă puternică, gata să reacționeze de câte ori statul încearcă să devină autoritar, arbitrar sau totalitar, fiindcă Holocaustul este legat numai de un regim totalitar”. Raportul în cauză şi numele unui controversat auto-declarat fost deţinul la Auschwitz (fără număr tatuat pe braţ) or avea tabu-uri mai mari decât cele din Talmudul şi nu pot fi contestate? La Ierusalim se ştie?

După ce Gauleiterul-Diktator s-a lăudat în gura mare: „am obţinut miliarde de la U.E. !”, Viktor Orban – prim-ministrul Ungariei (rog a nu se confunda  numele premierului de la Budapesta cu cel al  mandolinei-sugativă de la Palatul Victoria), aruncă la coş clămpăneala infatuării iohanniste şi spune lucrurilor pe nume: „Spun că primim bani de la Uniunea Europeană. Primim pe dracu! Nu primim bani de la Uniunea Europeană: recuperăm o parte din banii scoși din Ungaria de către occidentali. […] (cărora) Le permitem să își aducă bunurile aici fără a le impune taxe vamale protecționiste. […] Așteptăm de la ei să ne dea înapoi o parte onestă din profiturile afacerilor lor – deoarece este a noastră și noi am muncit pentru ea. Așa ar trebui văzute lucrurile. […] 70-80% din banii primiți de la U.E. sunt de fapt utilizați pentru a cumpăra produse fabricate de întreprinderile occidentale și pentru investiții implementate de companiile vestice. Liderii U.E. nu acționează din milă și bunătate. Ei profită ! Deci este deopotrivă umilitor și neadevărat să prezinți fondurile U.E. ca pe o condescendență a Uniunii de a da niște bani pentru central-europenii mai săraci. Mi-aș dori ca noi, ungurii, să avem mai mult respect de sine!”.

Se spune că speranţa moare ultima. Oare? Cred că în România, deja a sucombat în timpul celui de-al doilea mandat al „României normale”, din cauza Covid, a miliardelor de gogoşi ale U.E. şi trădările de ţară ale guvernelor postdecembriste. Vreau  ca noi, românii să avem mai mult respect faţă de noi înşine!”.

Ion MĂLDĂRESCU

SURSA: https://ziarulnatiunea.ro/2020/08/17/jefuita-distrusa-pustiita/

Publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

IN MEMORIAM: LIDIA FRUMOSU

Scriu aceste rânduri cu tristețe și îndurerare, deoarece ne-a părăsit o Doamnă destinsă în adevăratul sens  al cuvântului  pe nume Lidia Frumosu, o Doamnă care a meritat pe tot parcursul vieții onor și respect, o româncă frumoasă, o luptătoare pentru limba română, pentru grafia latină, pentru istoria românilor…și nu în ajun de anul 1988-1989, ci de când o știe lumea…

Nu pot să nu scriu aceste rânduri, fiindcă cu întreaga familie Frumosu am fost camarazi de luptă, pentru  prosperarea Neamului românesc în Basarabia, cu siguranță că cei trei feciori al doamnei Lidia, vorbeau, scriau și citeau românește cu mult mai inainte de înviorarea mișcării de eliberare națională. Fiind absolventă a facultății de litere, doamna Lidia Frumosu cunoștea foarte bine adevărul istoric și regretata dispătută a dat celor trei feciori cele mai frumoase nume românești: Cezar, Romeo și Laurențiu.

Familia regretaților Nicolae și Lidia Frumosu, a fost o familie de anvangardă în lupta pentru românizm, în răspândirea cunoștințelor naționale, a istoriei naționale, nu  odată învinuiți de naționalizm de câtre comuniști și elementele străine aduse pe tancurile sovietice sau cozile de topor locale.

Regretatul inginer Nicolae Frumosu, in perioada anilor 1987-1989 era directorul Casei Raionale de Deservire, el a fost printre primii care a aruncat biletul de partid (comunist) și a renuntat de a mai fi membru. Mai mult decât atât, Nicolae Frumosu a fost primul din Criuleni, care a arborat drapelul tricolor pe clădirea Casei Raionale de Deservire, un tricolor improvizat, fiindcă vă dați seama că atunci nu puteai găsi, procura un drapel tricolor. Nicolae Frumosu a dat dispoziție să fie confecționat un tricolor în dimensiunile naturale ale drapelului României din trei stofe roșu, galben și albastru. În scurt timp, această inițiativă patriotică a fost preluată de mai mulți conducători de unități din raionul Criuleni.

Fără îndoială, că sufletul patriotic și psihologic al familiei Frumosu a fost doamna Lidia. Am fost colegi de serviciu la Redacția gazetei raionale Criuleni „Biruitorul” apoi „Opinia”, când am fost angajat la redacție mai întâi în funcție de corespondent, apoi în scurt timp, șef secție scrisori Doamna Lidia Frumosu deja activa în secția traduceri, deoarece, gazeta se scria în limba rusă, apoi era tradusă în română cu șrift chirilic, adică cum se spunea atunci în limba  moldovenească. A fost o colegă onestă, inteligentă, profesionistă și de multe ori avea ciocniri cu redactorul, fiindcă doamna Lidia lucra în procesul de traducere cu dicționare rus- român și român-rus, pe când cărturarul de redactor. solicita folosirea dicționarelor rus-moldovenesc și moldovenesc-rus, pline cu rusizme și cuvinte stâlcite.

Regretata doamnă Lidia, cunoștea și era îndrăgostită până în măduva oaselor de istoria românilor. S-a bucurat mult când am inceput să public pe pagina a patra materiale sub rubrica „Să ne cunoaște plaiul”, „Din trecutul nostru” apoi „Lecții de istorie națională”. Și dânsa a scris o mulțime de articole, scițe, interviuri interesante pe paginile acestei publicații și în toate se simțea stofa ei profesionistă și plină de patriotizm.

Adevărat vă spun, această regretată româncă, care a fost câteva decenii președintele Asociației „Astra” din raionul Criuleni, directorul Centrului Raional de Agrement din Criuleni (pe atunci Casa Raională a pionierilor), această familie-model merită o monografie, o istorie a familiei Frumosu și sper să fie scrisă de cineva din prieteni sau rude, poate chiar de istoricul Cezar Frumosu fiul mai mare a regretatei, sau istoricul Elena Frumosu, nora Lidiei Frumosu. Care n-ar fi soluția, eu voi susține și contribui la acest proiect cu toată baza documentală și amintirile luminoase despre acești minunați oameni…

Când  sufletele sunt îndurerate, nu-mi rămâne decât să transmit condoleanțe rudelor și prietenilor. Dumnezeu s-o  odihnească iar noi s-o  purtăm  în memoria noastră.

Cu tristețe, Alexandru MORARU

Publicat în ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

Sperietoarea care îl poate salva pe Dodon

Toţi cei care au încercat în ultimii 7-8 ani să abordeze în spaţiul public alte subiecte de importanţă majoră decât Plahotniuk erau etichetaţi ca oamenii oligarhului. Oricine îndrăznea să spună, cu jumătate de gură, că isteria colectivă face parte din tehnicile războiului hibrid şi  duce la paralizia democraţiei şi gândirii libere, auzea în spatele său corul strident al talibanilor, care urlau în megafoane şi de la holdingurile mass-media ale bandiţilor, că eşti un tip vândut sau rătăcit.

Comentatorii profesionişti, de primă mărime de la Chişinău, au fost călcaţi în picioare de reprezentanţii naţiunii civice moldoveneşti, de turmele de mercenari dezlănţuite şi încântate de analizele „profunde” ale unora de teapa lui Alexei Tulbure sau Cornel Ciurea, Mark Tkaciuk sau Serioja Mocanu, Renato Usatâi sau Andrei Popov, Roman Mihăieş sau Cristian Tabără, Nataşa Morari sau Oleg Cristal – „formatori de opinie” -,  care au stabilit noile standarde de analiză politică, economică, socială, culturală etc.

Cam din 2012, aproape că nu a existat emisiune TV, în care cei invitaţi să nu intre în competiţie – cine rosteşte mai des mizerabilul şi obositorul cuvânt „Plahotniuk”. Acest model primitiv de „dezbatere televizată”, la care participau cam aceeaşi actori selectaţi de „serviciile de inteligenţă”, a format în masele largi stereotipuri colective dure şi mesaje agresive, fără drept de apel şi gândire critică. Mai adăugăm că reprezentanţii naţiunii civice moldoveneşti, înveşmântaţi în togă de experţi universali şi comentatori politici, omniprezenţi la toate televiziunile din Republica Moldova, au beneficiat de o susţinere consistentă din partea altor voci similare de la Bruxelles, Berlin, Moscova şi Bucureşti.

Pentru a umple cu „credibilitate” politica falimentară a Chişinăului oficial – şi cu Estul, şi cu Vestul, şi cu cei care dau mai mulţi bani de pomană pentru guvernările clanurilor banditeşti de pe malul Bâcului -, la rugămintea unor Dughini din Germania, diferite celule de experţi bizari din Europa au sosit să „combată corupţia” în stil putinist, să modeleze instituţiile statului moldovenesc conform viziunilor elaborate la Izborsk şi în laboratoarele Institutului Rus de Studii Strategice (R.I.S.S.). Rezultatul s-a dovedit a fi dezastruos: foarte multă lume a pierdut imunitatea la pericolul de bază – Rusia imperială – sursa surselor din care derivă toate celelalte pericole. Concomitent populaţia a pierdut şi capacitatea de a analiza cât mai obiectiv procesele politice reale, nu cele mimate.

Ca pe timpul represaliilor staliniste, intelectualii neînregimentaţi au devenit „duşmani ai poporului”, fiind murdăriţi din cap până în picioare, deoarece au refuzat să facă parte din clanurile banditeşti ale binomului Plahotniuk-Dodon sau a foştilor lor parteneri de afaceri aciuaţi în Rusia sau Europa. Nu se cerea prea mult discernământ ca să înţelegi că majoritatea emisiunilor de la televiziunile de „opoziţie” şi acţiunile de protest din 2015-2016, cu participarea lui Dodon şi Usatâi, erau dirijate de serviciile secrete.

Ca să ascundă adevăratul centru de coordonare a „dodo-usatiucilor” din stradă şi mass-media, cârtiţele lor mai vechi şi mai noi, întrebau zeflemitor şi retoric: unde-s tancurile ruseşti? Abia când au primit replica întârziată că televiziunile din Republica Moldova, conectate la reţeaua de jurnalişti sub acoperire din holdingurile mass-media finanţate din „kuliok”(Igor Dodon) şi de la Moscova via Bahamas, reprezintă tancurile ruseşti moderne, trompetele frontului invizibil au trecut la alte refrene să buimăcească lumea. Oricum, apariţia lui Kozak la Chişinău în iunie 2019 se făcea pe un teren bine pregătit, fiind ultima parte a scenariului de transferare a puterii de la un bandit la altul. Mai înainte venise „profetul” Iosif Kobzon să ne vestească „Deni Pobedî” chiar din inima simbolică a Chişinăului, din P.M.A.N., fără să supere Alianţele 1,2,3 sau patrioţii de carton din capitală. Indiferent de justificările făţarnice şi laşe, mi-a fost şi îmi este silă de lichelele, care au dus oala lui Plahotniuk şi au mers şi merg la braţ Dodon. Aceste scursuri şi râsuri, pe bune, ar merita să intre în Lista ruşinii naţionale şi să cunoască pentru totdeauna oprobiul alegătorilor.

În iunie 2019 îmi venea să cred că fuga dezonorantă a oligarhului, în sfârşit, va curăţa spaţiul informaţional şi mediatic de teroarea zilnică întitulată „Plahotniuk”, aducând problemele reale şi agenda cetăţenilor în Parlament, Guvern şi mass-media. Spre nenorocirea noastră, lucrurile au mers din rău în mai rău. După ce Igor Dodon a încetat să mai doarmă în ambasada Federaţiei Ruse şi a ieşit de acolo cu un braţ de pamperşi de rezervă, s-a gândit să se prezinte ca salvator, ca erou. Legenda născocită de alde Popovici îl arăta nu ca pe o slugă jalnică, ci ca pe un demn urmaş de-al lui Kotovski, care luptă cu boierul oligarh până îi ia „kuliokul” şi îl fugăreşte din palat.

Când s-a văzut cu sacii în căruţă, iar partenerii din alianţa Kozak i-au dăruit paşnic întreaga putere cu tot cu S.I.S., Consiliul Suprem de Securitate, C.N.A., S.P.P.S. şi Procuratură, Igor Dodon a simţit, pentru prima dată, că-i trece ceva prin cap – un gând ciudat, o spaimă rece, un tremurici de mărire: stăpânul local fugise, iar el, sluga slugilor şi mincinosul mincinoşilor, uite că a ocupat tronul oligarhului. Pare mai mult o poveste de groază, dar scula lui Putin şi Plahotniuk, ajunge din noiembrie 2019 proprietarul absolut al statalităţii moldoveneşti, „arhitectul combaterii corupţiei şi dezoligarhizării”. Îmi vine destul de greu să cred că Moscova poate miza pe o nulitate atât de perversă ca Dodon, un tip total corupt, îngâmfat şi fudul, un individ burduşit de minciuni şi lipsit de orice merite. Dar, mă rog, nu e prima dată când Kremlinul se leagă cu secăturile unei sau altei naţiuni.

Ca să-şi salveze marioneta de o revoltă populară, serviciile secrete l-au sfătuit pe Igor Dodon să recicleze, să reinventeze şi să readucă imediat fantoma lui Plahotniuk în politica moldovenească şi în mass-media. Sperietoarea oligarhului fugar este scoasă zilnic din Preşedinţie, Parlament, Guvern, Procuratură şi purtată de la o televiziune la alta, iar holdingurile finanţate din „fur-kuliok” ţin motoarele la turaţii maxime ca să reanimeze isteria colectivă. Manevra e simplă, dar cu rezultate majore: nemulţumirile populaţiei nu cad în capul nepriceput al lui Dodon, ci în strigoiul de peste ocean. Parlamentarii partinici, oportuniştii, profitorii şi laşii evită să spună cine, de ce şi cum a dat întreaga putere marionetei lui Putin. La ce bun să rişte să spună adevărul, când pentru orice eşec, trădare, incompetenţă, lipsă de viziune există un ţap ispăşitor? Ce poate fi mai convenabil în politica iresponsabilă decât să dai vina pe altcineva?

Şi cei mai mărginiţi pricep că la 1 noiembrie Dodon va candida pentru funcţia de preşedinte, nu Plahotniuk. E limpede şi pentru analfabeţi că la eventualele alegeri anticipate, grupul diversionist şi corupt al socialiştilor va lua cele mai multe mandate de deputaţi (gaţcanii şi fur-kuliocii ştiu metodele), iar zdrenţele lui Plahotniuk de la „democraţi” nu vor trece nici pragul electoral. De ce aruncaţi fumigene, de ce aburiţi alegătorii, de ce îi speriaţi cu un cadavru îngropat peste ocean? Pentru cine lucraţi? Pentru cel care lua „kuliokul” de la stăpânul local şi, acum, a smuls pâinea şi obiectul muncii aliaţilor săi şi s-a transformat într-un aprig luptător cu stafia hoinară?  Este evident că le băgaţi pe gât moldovenilor o agendă falsă şi străină, îi pregătiţi să nu lupte cu Dodon, ci cu oligarhul fugar, îi deprindeţi din timp cu gândul că măscăriciul lui Putin va câştiga inevitabil.

Să fie limpede pentru toţi că readucerea acasă a sperietoarei Plahotniuk cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale este cea mai eficientă şi câştigătoare mişcare a serviciilor care îl consiliază pe Dodon, este cea mai înşelătoare mască pe care şi-o pun leprele corupte din formaţiunile politice, din Preşedinţie, Parlament, Guvern, justiţie şi mass-media, este formula de succes care garantează păstrarea în continuare a regimului antipopular, mafiot, banditesc şi străin în frunte cu trădătorul de neam şi ţară, Igor Dodon.

În intervenţiile mele publice i-am tratat, de când au apărut pe scena politică, atât pe Plahotniuk, cât şi pe Dodon, ca pe doi siamezi zămisliţi din acelaşi A.D.N. criminal, cu aceleaşi deprinderi perfide de a folosi puterea pentru a jefui proprietăţile statului şi a arunca în umilinţă şi sărăcie neagră peste trei milioane de alegători răbdători. Ambii urăsc până la ultima fibră poporul din care fac parte şi îi dispreţuiesc oribil pe moldoveni.

Ce le doresc? După rostirea sentinţei judecătoreşti, tandemul Dodon-Plahotniuk să fie ţinuţi câteva zile în faţa instituţiilor pe care le-au pângărit, iar cetăţenilor să li se permită să se apropie de ei pentru a le spune cum au guvernat. Nu ar fi rău ca ambii, încătuşaţi, să fie purtaţi şi prin localităţile ruinate, să audă vocea oamenilor necăjiţi. Apoi să-i închidă pentru totdeauna în aceeaşi celulă. Acest lucru este foarte real, dacă niciun alegător nu-l va vota la 1 noiembrie pe „kuliokul Dodon”, cel mai corupt, petrecăreţ, fudul, lacom şi iresponsabil şef de stat din Europa.

Alecu Reniță, Chişinău, director al revistei naționale „Natura”

SURSA: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sperietoarea-care-il-poate-salva-pe-dodon

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

 Eminescu să-l judece pe Dodon

             Eminescu să-l judece pe Dodon

La noi în Basarabia, simbolurile – cel mai puternic vehiculate de adepţii moldovenismului este voievodul Ştefan cel Mare, înmormântat la Putna, judeţul Suceava şi M. Eminescu, cel mai important scriitor român, înmormântat la Bucureşti. În fiecare an, pe 15 ianuarie – ziua de naştere a poetului, 15 iunie – ziua trecerii în eternitate, 31 august – Ziua Limbii Noastre precum şi alte evenimente, pe Aleea Clasicilor din Chişinău se adună o mulţime de oameni la bustul poetului naţional pentru a-i aduce un omagiu profund geniului care prin opera sa înruchipează identitatea românească, personalităţii care marchează legătura istorică, culturală şi politică dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, omului care reprezintă prin exceleneţă întreaga naţiune română.

Însă, la bustul lui, tot cu flori în mână mai vin şi moldoveniştii – o adunătură de mancurţi, carierişti, demagogi, dezinformatori de opinie şi trădători de neam care se strâmbă şi urlă că sunt statalişti, îşi rup cămaşa de pe ei de patrioţi ce sunt. Primul dintre aceştia este preşedintele RM, I. Dodon – promotor vehiment al statalităţii şi moldovenismului, învenţii pe care Eminescu le-ar condamna din primul moment. Şi anul acesta, pe 15 iunie 2020, Dodon şi-a onorat prezenţa la bustul poetului unde aproape de fiecare dată repetă felurite trăsnăi prin care şi faptul că Eminescu s-a născut în Moldova, la Botoşani, sugerând că poetul naţional este moldovean, deci ca şi în perioada comunistă îl consideră pe Eminescu ca “reprezentatnt al poporului moldovenesc”. I. Dodon ca preşedinte care face jocurile Rusiei în RM şi Transnistria, nu a înţeles niciodată că Eminescu a desăvârşit limba poetică literară, ca simbol al Unirii definitive a românilor moldoveni şi munteni, şi a fost un critic acerb al ocupaţiei ruseşti a Basarabiei.

Din lipsa spaţiului să urmărim succint unele evenimente pe această temă. Problema Basarabiei a fost tratată de Eminescu în numeroasele sale articole publicistice în care găsim nu doar reacţii de moment la diferite evenimente, ci şi reproduceri exstinse de documente, incursiuni în istorie, atitudini polemice faţă de articolele din presa străină cu dovezi incontestabile că basarabia e pământ românesc. Ziarul „Timpul”, unde activa Eminescu era vârful de lance al presei din România, mai precis pana devastatoare a poetului cu o logică de neînvins. Datorită gândirii sale integraliste, conceptele şi ideile juridice, politice, etnografice, sociale şi economice a argumentat dreptul românesc al Basarabiei. Studiul „Basarabia” şi alte articole polemice demonstrează cu argumente istorice că teritoriul dintre Prut şi Nistru, anexat de Imperiul Ţarist în 1812 este parte inlaienabilă a Ţării Moldovei, „că Basarabia e din zestrea şi teritoriul străvechi al Moldovei, deci fiecare moldovean simte mult mai adânc acea pierdere”, caracterizează cu profunzime caracterul paşnic al românului. „Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunării; …Niciodată nu am fost element stăpânitor, niciodată nu s-a manifestat la noi chiar nici tendinţa de a supune pe alţii, ci totdeauna românul s-a mulţumit a fi adăpostit, a se dezvolta pe pământul său”.

Despre deznaţionalizarea sălbatică a basarabenilor, Eminescu remarcă: „Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată, însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde, însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice”, adăugând că „De atunci şi până acum, măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără curmare. Administraţia şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti „Hristos a înviat” în româneşte”.

Cotropitorii ruşi, nu numai că ne-au impus un bir de 5 ori mai mare decât turci, dar ne-au ruinat sistemul de învăţământ în limba română şi reducerea ariei de funcţionare a ei, ceea ce înseamnă în mod cert asimilarea elementului românesc. Muscalii de la răsărit ştiau foarte bine că dacă în şcoli se stinge focul limbii române, se stinge cu timpul orice stare de spirit naţional (ceea ce fac, astăzi, ucrainenii în Bucovina şi Bugeac, unde are loc o ucrainizare violentă).

Despre compasiunea lui Eminescu faţă de Basarabia se vorbeşte nu numai în numeroasele sale articole, ci şi în poezia „La arme” cu vibrante strofe patriotice adresate fraţilor de peste Prut: „Auzi?… Departe strigă slabii / Și asupriţii către noi: / E glasul blândei Basarabii, / Ajunsă’n ziua de apoi. / E sora noastră cea mezină, / Gemând sub cnutul de Calmuc, / Legată-n lanţuri e-a ei mână, / De ştreang târând-o ei o duc. / Murit-au? Poate numai doarme / Și-aşteaptă moartea de la câni? / La arme! / La arme dar Români! (…)”.

După ce Rusia a pierdut războiul din Crimeea, în anul 1856, conform Tratatului de Pace de la Paris, Principatului Moldova i s-au retrocedat 3 judeţe din Basarabia de sud: Cetatea Albă, Ismail şi Cahul. Aceste judeţe au participat la Mica Unire de la 1859. În timpul războiului ruso-turc, din 1877, România a fost aliata credincioasă a Rusiei, aducând un aport deosebit în biruinţa asupra Porţii, câştigând şi Independenţa cu preţul sângelui, a zecilor şi sutelor de mii de ostaşi şi ofiţeri români căzuţi pe câmpul de luptă. Dar cum s-a comportat Rusia faţă de aliatul ei? Rusia pledează pentru restabilirea „frontierelor naturale”, adică retrocedarea Basarabiei de sud cu cele 3 judeţe. Ruşii consideră că în 1856, la Paris s-a făcut o mare „nedreptate”,au fost „obijduiţi”. Argumentul capital al Rusiei era dreptul forţei, potenţialul lor prădător se baza pe 80-90 milioane de ruşi în balanţă cu 4-5 milioane de români. La 14/26 ianuarie 1878, cabinetul rus a cerut deschis guvernului de la Bucureşti retrocedarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei, iar în iulie aceluiaş an, la Congresul de la Berlin, Rusia susţinută de Austro-Ungaria (un alt duşman şi cotropitor al României), Rusia şi-a impus dreptul forţei, ignorând interesele României. Congresul i-a dat câştig de cauză Rusiei. Eminescu, conteporanul acestui eveniment, a scos în evidenţă nedreptatea sfidătoare la cer pe care Rusia o comitea faţă de România. Poetul respinge categoric teoria „graniţelor naturale” pretinse de Rusia. „Graniţe naturale îi trebuie unui stat slab ca România, ce are nevoie de ajutorul configuraţiunii teritoriale spre a se apăra. Dar ce graniţe naturale îi trebuie puternicii Rusii contra periculoasei şi ameninţătoarei Românii? Iar graniţele naturale ale sistemului de stepe de peste Nistru sunt Carpaţii şi Dunărea, adică România întreagă. Dacă Rusia voieşte într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atunci ar trebui să anexeze toată România, dacă cerinţa de graniţe naturale ar fi un drept. Noi ştim că sub pretextul de a avea graniţe naturale s-ar putea cuceri Universul întreg”. Eminescu este copleşit de barbaria şi prădălnicia ruşilor în Basarabia, detalizată prin următoarele versuri: „Nu e destul că oameni de-origine barbară / Moşia’n jumătate nemernic ţi-o furară, / Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne / Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne, / A căror mutră slută ş’adânc dobitocească / N’o’ntrece decât doară inima lor cânească? / Nu e destul c’acolo în neagră ’ntunecime / Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime, / Că cnutul îi zdrobeşte – şi roiuri de sălbatici / Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici, / Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât, / Când unul româneşte o vorbă a’ndrăsnit”.

Spusele lui Eminescu au valoare şi în zilele de astăzi. Cât de farisei şi făţarnici sunt ruşii din toate timpurile! Una din cauzele războaielor ruso-turce din veacurile XVIII-XIX a fost motivaţia misionară a creştinismului pravoslavnic şi a „eliberării” popoarelor creştine de sub jugul turcesc, printre care şi Basarabia în 1812, În 1877-1878, ei au inventat teoria graniţelor naturale pentru a reînghiţi Basarabia de Sud. După puciul bolşevic din 1917, motivaţia misionară pravoslavnică a fost înlocuită cu ideologia marxist-lininistă a revoluţiei mondiale care a stat la temelia reanexării Poloniei, ţărilor baltice şi a Basarabiei. După destrămarea URSS din 1991, clasa politică rusă nu se poate nicidecum elibera de gândirea statului enorm, de înşelătoria imperiului moştenit de la regimul sovietic. Nici până astăzi, când avem o brumă de independenţă, problema Basarabiei ca şi pe timpul lui Eminescu  din cauza guvernanţilor moldovenişti continuă să rămână la cheremul Rusiei.

Dl. Preşedinte, I. Dodon care este un hulitor al României şi a tot ce este românesc nu are ce căuta la bustul lui Eminescu. Nu trebuie să fie dezonorată în scopuri electorale, imaginea celui mai mare român care a spus o dată şi pentru totdeana: „Suntem români şi PUNCTUM”.  Despre politicienii de teapa lui Dodon şi a clasei conducătoare de la Chişinău, Eminescu a scris destul de clar în Scrisoarea a III-a a căror versuri li se potrivesc de minune: „Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri / Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri… / Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire / Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire; / Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, / Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian! / Spuma asta-nveninată, asta plebe, ăst gunoi / Să ajungă-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! / Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, / Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, / Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sînt stăpânii astei naţii! / Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece, / Vă miraţi cum de minciuna astăzi vi se mai trece / Cînd vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul îl vânează şi cîştigul fără muncă, / Azi, cînd fraza lustruită nu ne poate înşela, / Astăzi alţii sânt de vină, domnii mei, nu este-aşa? / Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sânteţi – nişte mişei!”. Aceste versuri, publicate de Eminescu în 1881 sunt atât de actuale, de parcă profetul Eminescu le-ar fi scris astăzi pentru Dodon, guvern şi parlament, şi tot sistemul politic mafiot al RM.

Aşa cum a spus marele Gr. Vieru: „Eminescu să ne judece”, în cazul de faţă, să-l judece pe Dodon şi ortacii lui.

Ion Ciutac,  doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar

Publicat în CARICATURA ZILEI, DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

MARIA DIANA POPESCU: Vaccin periculos împotriva fiinţei naţionale

În timp ce Vladimir Putin uimeşte din nou lumea, anunţînd că îl va menţiona pe Dumnezeu în Constituţia Rusiei, alături de decizia că doar un bărbat şi o femeie pot întemeia căsătoria, interzicînd relaţiile între acelaşi sex pe pămînt rusesc, deviaţii-sexual au obrăznicia ca România noastră, creştinată acum 2000 de ani de către Sf. Apostol Andrei, să fie supusă unor mizerii păgîne fără precedent! Un grav atentat la morala creştină, la pudoare şi bun simţ!

Cine a dat tonul mizeriilor în numele multiculturalismului deformator şi a aşa-zisei discriminări a deviaţilor-sexual? Cine îi încurajează pe „curlangii”, cum îi numea Panait Istrati în povestirea „Stavru”? Chiar Iohannis, autodeclaratul tolerant, care a adus injurii creştinilor ortodocşi, useriştii, cioloşiştii şi soroşiştii oengeurilor. Să-i ceri individului Iohannis (sau miniştrilor guvernului său) să gîndească prin prisma spiritualităţii neamului românesc, cînd acesta pune în aplicare Befehl-urile primite dinspre Poarta Brandemburg şi Muntele Rushmore, e prea mult! Prin intermediul unor astfel de antiromâni, „specialiştii” haosului globalist administrează periodic cîte un vaccin periculos credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale.

Acele panouri publicitare stradale, apărute în capitală şi în marile oraşe ale ţării, copiate din S.U.A., în care bătrîne şi bătrâni de 80 de ani sînt înfăţişaţi drept homosexuali sau transsexuali, sugerînd ca fiind normală deviaţia sexuală, chiar şi la vîrste înaintate, au fost amplasate în locuri strategice, agresînd ochiul privitorului creştin, de la copii, adolescenţi şi maturi. Atunci, hai să judecaţi limpede, dragi români. Răul vine de la ruşi sau de la americani? Dacă am fi beneficia de un climat de moralitate strictă, astfel de nenorociri nu ar avea loc. Deviaţii-sexual n-ar fi ieşit din bîrlog pe străzi. S.U.A. şi-a permis să sfideze România creştină, trimiţîndu-ne un ambasador gay, împreună cu mizeriile aferente, care s-au înmulţit necontrolat, precum aceşti dereglaţi. De fapt cum se înmulţesc ei, cînd sînt anormali? Ăştia trebuie trataţi şi reeducaţi. Au nevoie de un preot să le scoată diavolul din ei. Dacă îi duci la un psiholog, îi dă şi psihologul cu libertăţile lor false, produs al unei imaginaţii bolnave. O bună parte a presei suflă şi ea în dosul acestor posedaţi care maculează societatea umană.

Pînă în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţineau diagnosticul de boală numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. Homosexualii americani, extrem de numeroşi, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea, prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele de psihiatrie. Ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai există diabet sau tuberculoză. Odată cu eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi tratamentul. Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică machiavelică. Cu ce se ocupă deviaţii sub plapumă e anormalitatea lor, sînt liberi s-o acceseze cum vor, dar la ei acasă, nu în demonstraţii publice, într-o comunitate normală, într-o ţară eminamente creştină. Din partea Guvernului Orban de două parale cerem măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender, Queer+… (L.G.B.T.Q.+)., la fel ca în Rusia creştină şi în Israel. Recent, autorităţile de la Ierusalim au dat jos de pe clădirea Ambasadei S.U.A. un banner uriaș prin care se celebra luna iunie ca luna Gay Pride, prilej cu care vice-primarul oraşului, Arieh King, a declarat: „Oricine încearcă să pângărească Orașul Sfânt Ierusalim trebuie oprit. Fie că vorbim de un israelian și cu atât mai mult de un oaspete la noi în oraş. […] municipalitatea să se mişte rapid şi eficient pentru a curăţa această mizerie din oraşul nostru[1]. Deci, dacă oamenii întregi la minte vor, pot! Legalizarea căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, e o sinucidere a rasei umane, iar adopţia de copii de către asemenea cupluri de rătăciţi este un act criminal asupra viitorului acestor copii!

Toate manifestările şi manifestaţiile publice ale rătăciţilor cu duhul, susţinute de Iohannis şi chiar de I.C.R. sînt o mizerie! În curînd pedofilii şi zoofilii vor cere şi ei dreptul pentru un marş al lor. Bestiile cu chip de om doresc degenerarea naţiei creştine şi transformarea ei într-o cireadă uşor de dus la abator. Ura aceasta viscerală faţă de normalitate, ura faţă de Sf. Biserică Ortodoxă se ascunde în sloganuri înşelătoare precum: democraţie, toleranţă, valori occidentale, libertate. Preşedintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop, spunea: „… la români, credinţa şi biserica fac parte cumva din esenţa vieţii… în acest loc al Domnului în care românul s-a simţit întotdeauna apărat, s-a simţit mai sigur, şi a făcut din biserică un fel de altar al vieţii”.

Cuvîntul homofob a fost special inventat, odată cu falsele studii „ştiinţifice” care ţin de speţă, pentru că se vor găsi mereu fraieri care să înghită spurcăciunile occidentale, fără să pună întrebări. Dacă America şi alte puteri ale lumii se luptau pînă acum pentru supremaţie economică, acum îşi imbecilizează populaţia cu homosexuali şi lesbiene, cu droguri şi drogaţi. Şi ăştia sînt o marfă pentru economia lor. O marfă macabră, care a ajuns şi la noi în sicriul integrării europene şi ne înghionteşte cu demonismul ei. O marfă otrăvitoare care ne ucide spiritual tinerii, ne aruncă peste bord credinţa strămoşească şi demnitatea, iar noi mergem şchiopătînd la noi, acasă, subjugaţi de globalismul agresiv şi controlaţi total de Big Brother! Deviaţia-sexuală e o boală! Un dezmăţ macabru, instalat la noi prin comandamente de marcheting şi publicitate, de către strategii hedonişti ai globalizării şi slugile lor obediente de la Cotroceni şi Victoria, care ne vor dezbinaţi şi suspuşi. Turmele există din cele mai vechi timpuri. Destrăbălarea de afară ne-a adus grotesca circotecă stradală Gay Pride, o maimuţăreală scîrboasă de consum. Maimuţele imită oamenii, dar tot maimuţe rămîn. „Civilizatorii” occidentali au declanşat operaţiunea de falsificare a identităţii româneşti, de distrugere a statului naţional, religios, istoric, economic şi tradiţional.

Cum să înveţe generaţiile tinere bunul simţ, morala creştină, dacă mass-media şi Ministerul Educaţiei le servesc educaţie sexuală pe pîine? Dacă refuzi acest lucru şi te declari pentru perpetuarea filonului sănătos al naţiei române creştine, eşti transformat în duşmanul multiculturalismului nefast, un ăla care nu înţelege faptul că am fost băgaţi în Europa, deşi sîntem acolo de cînd lumea, iar capetele noastre luminate au civilizat cultura Europei. Dacă s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, ne aşteptăm ca într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, pedofilia, incestul, crima şi tîlhăria să iasă de sub incidenţa legilor. Conform logicii anormalităţii pe care o practică adepţii L.G.B.T.Q.+, nu va dura mult şi se vor oficializa căsătoriile între oameni şi animale, între cei vii şi cei care şi-au dat duhul, între bipezii L.G.B.T.Q.+ şi extratereştri. Pînă mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mîine, poimîine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie!

În Rusia creştină s-a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă homosexuală printre minori. Conform Reuters, Legile Rusiei prevăd amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi pînă la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivînd că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sînt periclitate. Ca şi Israelul, Rusia a dat semnalul corect că nu va tolera anomaliile şi perversiunile sexuale occidentale, iar asta însemnă sănătate mintală, înseamnă normalitate, înseamnă a rămâne OM!

MARIA DIANA POPESCU

SURSA: https://www.art-emis.ro/editoriale/vaccin-periculos-impotriva-fiintei-nationale

–––––––––-
Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu