Sărbătoare, doliu şi circ în ţara furată

Degeaba se tot strigă „Deşteaptă-te, române !”. Românii nu dau semne a se trezi „din somnul cel de moarte” în care stau în transă de aproape 28 de ani.

26 iunie – Ziua Drapelului Naţional, Ziua Tricolorului
Pentru Onor, Prezentaţi !

„Trei culori cunosc pe lume/ Ce le țin de-un sfânt odor,/ Sunt culori de-un vechi renume/ Suveniri de-un brav popor.// Roșu-i focul ce-mi străbate,/ Inima-mi plină de dor/ Pentru sfânta libertate/ Și al patriei amor.// Auriu ca mândrul soare/ Fi-va’l nostru viitor/ Pururea’n eternă floare/ Și cu luci netrecător,// Iar albastrul e credința/ Pentru țară ce-o nutrim/ Credincioși fără schimbare/ Pân’ la moarte o să-i fim.// Pân’ pe cer și cât în lume/ Vor fi aste trei culori,/ Vom avea un falnic nume/ Și un falnic viitor.// Iar când, fraților, m’oi duce/ De la voi ș’o fi să mor/ Pe mormânt, atunci să-mi puneți/ Mândrul nostru Tricolor.” (Ciprian Porumbescu, Trei culori).

26-28 iunie 1940 – zile de doliu „uitate”

În vălmăşagul reprezentaţiilor circului de stat al oficialilor dâmboviţeni, asortat, pe ici-colo cu festivisme ipocrite, românii sunt invitaţi să-şi uite trecutul. De cei 78 de ani scurşi prin clepsidra Europei de la infamul Pact Ribbentrop-Molotov şi cei 77 de la punerea sa în aplicare de către „Marele frate de la Răsărit”, cu încuviinţarea tacită a tuturor statelor occidentale, nu şi-a amintit nici Guvernul – nu se ştie care -, nici Parlamentul. Pe neromânul de la Cotroceni, căruia nu-i pasă de viitorul Ţării putem să-l scuzăm, conştienţi fiind că doar prezentul este ţinta sa preferată. Lecţiile de fizică predate meditaţilor – contra plată, dar nedeclarate la fisc -, i-au ajuns numai pentru doar cele „şase case” şi demersurile sucesorale succesorale ale „Deutsche Volksgruppe in Rumänien (D.V.R.)”, nu şi pentru studiul Istoriei Românilor. Nu-l interesează trecutul sau anul rapturilor teritoriale dezastruoase ale României Mari. Poate doar episodul D.V.R.” de unde i se trage „Eiserne Kreutz” – ediţia 2014, revăzută şi adăugită de Mutti Merkel ar avea o vagă semnificaţie, dar una 100% materială. Oare, pentru ce-i mai suportă românii navetele interne şi externe fără finalizare în beneficiul Țării?

„Centenar 1 Decembrie – 1918″ faţă în faţă cu „Centenar Trianon – 1920″

Organizaţiei antiromâneşti şi anticonstituţională ca partid politic pe criterii etnice – U.D.M.R. -, i se permite ca la 1 Decembrie să se comporte ca în zi de doliu. Pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, pentru cei aflaţi sub cizma ucraineană, pentru stigmatizaţii din Valea Timocului şi din Cadrilater sau cei de lângă Tisa, anul 1940, în special zilele de 26 şi 28 iunie, 30 august şi 7 septembrie reprezintă zile de doliu ale Neamului Românesc, de care oficialii României anului 2017 au uitat cu desăvârşire. Sau se prefac că au uitat. Atunci, cum să nu-i dăm dreptate lui Nicolae Iorga, când afirma că „Istoria se răzbună, repetându-se”?! Autorităţile maghiare au avut tupeul să pretindă și să solicite oficial României să-şi ceară scuze pentru „nedreptatea Trianon”, iar diplomaţia României se face că plouă. Insignifiantele sume alocate de la bugetul statului român pentru Centenarul României Mari, comparate cu cele alocate de Ungaria Centenarului Trianon păstrează proporţia dintre furnică şi elefant. Ale cui jocuri fac autorităţile districtului-colonie numită – încă – România, nu-i prea greu de ghicit.

Urmaşii „Crucilor cu săgeţi”

După atacurile de la congresul U.D.M.R. la adresa Centenarului Marii Unirii și acuzaţiile privind inexistența statului de drept în România, udemeriștii ridică tonul la cota nepermisă de decibeli. Deputatul U.D.M.R. în Parlamentul României, Kulcsár-Terza József a emis elucubraţii inadmisibile: „[…] Nu trăim într-un stat de drept, noi nu trăim în democraţie, noi nu trăim într-o ţară europeană. Într-un stat de drept, toţi cetăţenii sunt egali. Într-o democraţie, cetăţenii au dreptul la exprimarea liberă de opinii, la folosirea liberă a simbolurilor comunitare şi a limbii materne. Comunitatea maghiară din România nu cere mai mult decât ceea ce se cuvine tuturor naţiunilor europene. Niciodată nu o să fim slugi pe pământul nostru natal”[1] a răcnit udemeristul (B.T.I.). Ce exemplu mai elocvent doriţi pentru a conștientiza că udemeriştii nu vor drepturi, ci privilegii. Nu pentru minoritatea maghiară în ai cărei reprezentanţi se erijează, ci pentru ei, urmaşii crucilor cu săgeţi, ai lui Horthy Miklos şi Szálasi Ferenc, călăii românilor după Dictatul de la Viena. „Ai noştri ca brazii” au tăcut. Aţi tăcut. Nu aţi apărat drepturile cetăţeneşti ale românilor din aşa-numitul „ţinut secuiesc”, din Harghita sau Covasna !
Ruşine, domnilor deputaţi ! Ruşine, domnilor senatori !
Ca să lămurim cui cerem cele menţionate, vă prezentăm un interviu imaginar. Restul, rămâne în seama domniilor voastre.

România Marelui Cameleon!

Întrebare: Klaus Werner Iohannis este preşedintele României?
Răspuns: Nu! Este Gauleiterul vremelnic al districtului-colonie americano-ueiste sub influenţa celui de-Al Patrulea Reich şi deasupra căruia flutură drapelele: „Stars and Stripes”, „12 Gold Stars in the Blue Sky” şi, dacă mai rămâne loc la subsol, „Tricolorul roş-galben-albastru”, în poziţia Deveselu. Când nu scrâşneşte o limbă română constipată, se dă în stambă la Casa Albă, govorind americăneşte, dovadă că Marele Cameleon nu-i reprezintă pe români, ci pe el însuşi.
Întrebare: Ce beneficii a avut România de la intrarea în U.E şi N.A.T.O.?
Răspuns: Bogăţiile Ţării au intrat în regim de vaporizare, luând calea aerului şi a Insulelor Cayman. Armata a fost şi ea volatilizată în spiritul punctului 5 din tratatul N.A.T.O., iar S.R.I., S.I.E., S.P.P. etc., au fost transformate în anexe ale C.I.A., F.B.I. (U.S.A.), F.S.B.(Rusia), M.I.6 (Marea Britanie), B.N.D. (Germania), Mossad (Israel), D.G.S.E. (Franţa), M.S.S. (China), A.S.I.S. (Australia) R.A.V. (India) şi, cu voia dumneavoastră, Moş Crăciun mai ştie ale cui.
Întrebare: Ce este Parlamentul României?
Răspuns: O instituţie a statului român unde „serviciile secrete se transformă în partide politice. Partidul S.R.I. – de dreapta, filoamerican, partidul S.I.E. – filogerman, partidul S.P.P. – naționalist-patriotic, partidul sau televiziunea D.G.I.P.I. – ziarul informațiilor militare etc. […] să recunoaștem ușor căprăriile pe care se împarte puterea”[2].
Întrebare: Parlamentul României are două camere?
Răspuns: Da, una pentru dormit şi alta pentru vot în plen.
Întrebare: Camera Deputaţilor are deputaţi?
Răspuns: Pentru a sigura condiţii optime de somn, are aer condiţionat.
Întrebare: Senatul are senatori?
Răspuns: Nu, Senatul are fotolii comode şi un şef cu antecedente pro-ungare, anti-Gojdu.
Întrebare: Ce fac atunci când se întâlnesc senatorii şi deputaţii?
Răspuns: Votează legi strâmbe, demit guverne, o iau de la capăt şi pleacă în concedii.
Întrebare: Ce puteţi spune despre noul şef al guvernului?
Răspuns pe dos: „In zilele noastre, ca să fii premier înseamnă să te potrivesti cu profilul « creionat » de Preşedinte! Bravo, K.W.J! Bravo, L.D.! Cu astfel de personulităţi România va fi prima ţară din lume care va intra în contact/coliziune cu o nouă civilizaţie…”. Unii spun că ar avea dublă comandă, dar greşesc. Este triplă! Apropo, bănuiesc că ştiţi pe cine gratulează românii – uneori – cu „Bravo!”.

Doamnelor şi domnilor „aleşi ai neamului”, permiteţi-mi să închei acest interviu imaginar, aducând aminte celor care au uitat şi adresându-mă celor care nu cunosc, două sfaturi ale înţeleptului Pitagora:
„Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
– Legiuitorule, dacă legea ta nu e bună, du-te acasă!”.
Domnilor senatori şi deputaţi, luaţi aminte şi urmaţi sfaturile, pentru că… asta-i România în care trăim!

„Pas cu pas”, ne-am ales cu nefăcutul politicienilor de trei parale pe capul nostru, iar socotelile de ieri nu se mai potrivesc cu puzderia de matrapazlâcuri din timpul domniei „lucrului bine făcut”. În faţa lor, noi, „plebea”, privim nedumeriţi precum Joian la poarta nouă. În loc de concluzii, voi parafraza „moartea care citeşte ziarul”, şi, fiindcă orice teorie are duda pe care-o merită, rezultă că Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Klaus Iohannis & Co. sunt nişte politicieni corecţi şi cinstiţi, la fel de adevărat cum e Radu Duda prinţ. Drept pentru care, dacă rostirea lui Octavian Goga din 1916: „Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti […] e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.” nu este suficient de lămuritoare, legea eminescului trebuie aplicată necondiţionat: „[…] în două taberi large, cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”.

„Fiat justitia, pereat mundus!”

În urmă cu un an de zile, Tribunalul O.N.U. pentru crime de război de la Haga a hotărît că președintele sârb Slobodan Milošević nu a fost responsabil pentru crimele de război de care fusese acuzat[3]. Milošević, care suferea de boli ale inimii, tensiune și diabet a murit după cinci ani de detenţie, în condiții neelucidate. Înainte de a muri, el a înaintat un memoriu în care a reclamat că nu i se dau medicamentele necesare, justificând astfel afirmaţiile celor care susţin că nu a primit medicamentele cerute pentru a muri în închisoare, înainte de a se pronunța un verdict.

Deşi nu-i momentul potrivit (nici nu va veni vreodată) mă bate gândul să mă adresez aceluiaşi tribunal pentru două acţiuni în instanţă:
1. Rejudecarea procesului Antonescu (1946);
2. Rejudecarea procesului Ceauşescu (1989).
Pentru orice eventualitate, fiecare cerere se va încheia cu atenţionarea aceluiaşi Pitagora: „Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!”.

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/4256.html

––––––––––––––-
[1] http://inpolitics.ro/ungurii-ridica-tonul-in-parlament-niciodata-nu-o-sa-fim-slugi-pe-pamantul-nostru_18436539.html (15.05.2017).
[2] Cornel Nistorescu, http://www.cotidianul.ro/traiasca-sistemul-cu-presedinte-cu-tot-302910/ (26.06.2017).
[3]http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=808604&title=o-palma-data-guvernelor-occidentale-si-presei-mondialiste-care-l-au-acuzat-pe-nedrept-slobodan-milosevic-a-fost-declarat-nevinovat-de-catre-tribunalul-de-la-haga-acuzat-fiind-el-a-fost-tinut-5-ani-in-inchisoare-la-haga-pana-cand-bolnav-a-murit- (27.06.2017).

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

O CARTE NOUĂ DE ALEXANDRU MORARU”ÎN LABIRINTUL DOCUMENTELOR SECRETE”

Interviu realizat de ziaristul Eugen Răbdău cu istoricul arhivist și publicist Alexandru Moraru

Cor: Majoritatea cărților dumneavoastră sunt culegeri de documente de arhivă nemaivăzute de nimeni și respectiv necunoscute de cititor, cercetător. Această recentă lucrare, face parte tot din categoria respectivă, sau diferă?

Nu, nu face parte din categoria precedentelor volume semnate de mine, deși articolele incluse în această carte sunt împresurate cu documente secrete de arhivă.

Noul volum este dedicat copiilor și nepoților mei, copii minunați și nepoți superbi. Cartea a apărut în format A4 conține  356 de pagini cu o îngrijire poligrafică excelentă a editurii Tipocart Print (director executiv domnul Ion Brânză). Coperta cărții, la fel ca majoritatea cărților mele, a fost realizată de fiica mea Laura Moraru, student la USM.

Conținutul cărții nu este altceva decât o selecție din cele mai reușite articole documentare și publicistice apărute pe parcursul anilor și publicate în majoritatea cazurilor în reviste, ziare dar și anuare ale unor instituții științifice. Sunt articole importante bine documentate cu materiale inedite, care dau peste cap multe minciuni istorice, ticluite de istorici de curte sau dușmani direcți și indirecți ai adevărului istoric, printre care se numără kominterniștii mai noi și mai vechi, toate speciile de sioniști și sorosiști, cumpărați cu 30 de arginți de mai marii lumii.

De unde aveți în arsenal atâtea documente importante inclusiv secrete și strict secrete?

Am avut fericirea să fiu angajat al Arhivei Naționale a RM pe post de șef secție valorificarea documentelor de arhivă, apoi la Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM am prestart acelaș volum de lucru. Am o experiență de cercetător destul de mare, iar în sistemul de arhive am aproape un deceniu. Curiozitatea profesională ș-a făcut efectul publicând câteva sute bune de articole și mai multe volume de carte.

În majoritatea lor, sunt articole scrise în baza documentelor secrete și inedite  de arhivă, deoarece, fiind îndrăgostit de istorie,  paralel cu serviciul de bază, am studiat zeci de mii de documente importante pentru cercetarea istoriei naționale.

Care este structura și conținutul noului volum ”În labirintul documentelor de arhivă”?

Am ales o structură simplă, cuprinsul, articolele selectate și în final un album personal cu poze de diferite perioade ale vieții și activității mele.  În lista articolelor au intrat:

  1. Cadrele bolșevicilor
  2. Criminali în halite albe
  3. Arhivele statului văzute din interior
  4. Politica este murdară? Sau oamenii?
  5. Masacrul militarilor polonezi la Katân
  6. Povara de a fi român
  7. Târnova: mită pentru comisariatul militar
  8. Bătălia de la Vaslui (10 ianuarie 1475)
  9. Profesorul Gheorghe Buzatu- regretatul meu prieten

10.Comportamentul ocupanților sovietici

  1. Tatarbunar: răscoală după scenariu
  2. 1940: când au năvălit ”eliberatorii”

13.Sub steagul stalinismului

  1. Chișinău, 1944: Ocupat de NKVD
  2. Comunismul ne-a făcut canibali
  3. Dosarul strict secret 009
  4. Copiii noștri în ”grija” statului sovietic
  5. 1918: Anul ascensiunii naționale
  6. Misiuni diplomatice la Petru I
  7. Cahul: ultima luptă a Domnitorului
  8. Manuk-Bei: Diplomat, erou sau trădător?
  9. De s-ar ridica Ștefan-Vodă
  10. Cartea”Holocaustul din Basarabia” este un eșec

24.Mareșalul Antonescu n-a fost antisemit!

  1. Cultura ”ascultată” la Biroul CC
  2. Criuleni și împrejurările lui
  3. De aur, visul făurit
  4. Din istoria drumurilor
  5. Satul de pe malul Ichelului
  6. Patria începe de la cultură
  7. Un creștin în infernal atomic
  8. Muzica- ca sens al vieții
  9. Blazonul orașului Criuleni: a fi sau a nu fi?
  10. Blazon al Criuleniului (autor: Nicolae Frumosu)
  11. Blazonul orășelului Criuleni
  12. Mozaic istoric
  13. Din trecut: satul Jevreni
  14. Satul Jevreni în vâltoarea evenimentelor
  15. Jevreni (articol”Enciclopedia Local.RM, v. 7.)
  16. Soarta unei familii, a unei țări întregi
  17. Răstignit pentru Basarabia: Alexandru Ion Moraru
  18. Poezia ”Nistrul” de Alexandru Ion Moraru
  19. Poezia ”Poveste” de Alexandru Ion Moraru
  20. Probleme. Atitudini. Sugestii
  21. Credință pusă la zid
  22. Activitatea confesiunilor religioase
  23. Biserica ortodoxă din Basarabia
  24. Biserica catolică a RSSM
  25. Religia mozaică
  26. Religia protestantă baptistă
  27. Organizația religioasă ”Martorii lui Iehova”
  28. Masonii în vizorul poliției (1942)
  29. Confesiunile religioase din RSSM în dosare secrete
  30. Politica statului sovietic față de confesiunile religioase
  31. Parcă spuneați că i-a omorât Mareșalul?!
  32. Constantin Bivol: tragedia unui deputat
  33. Fiu de țăran ajuns colonel, editor și publicist
  34. Meditații preelectorale în ajun
  35. Album personal

În anul 2016 dumneavoastră ați organizat la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu o conferință științifică inedită ”Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie”, eveniment dedicat memoriei celor 70 de ani de la asasinarea bravului militar și Conducător al Statului român. A fost un eveniment fără precedent. La acest subiect ați editat 3 volume de carte, ce vă leagă de personalitatea Mareșalului Antonescu, pe care majoritatea istoricilor o evută cu desăvârșire?

Am studiat mii de documente de arhivă la acest subiect si adevărat vă spun, dacă citeau cetățenii și guvernanții noștri de carton măcar o jumătate din aceste documente, apoi Mareșalului Antonescu ar fi meritat câte o statuie, sau cel puțin bust în fiecare oraș. Militar talentat, mare patriot, luptător pentru unitatea națională, onest etc.

În baza comunicărilor prezentate la respectivul for științific,  am alcătuit și scos de sub tipar”Materialele Conferinței științifice ”Mareșalul Antonescu in istorie și istoriografie”, grație domnului Efim EFROS, om de afaceri, care a sponsorizat apariția acestei cărți, deși într-un tiraj redus (80 de exemplare). Datorită efortului prietenului Alexei Crețu, profesor universitar și al prietenului Alexei Paluță, cunoscut medic a putut fi posibilă apariția cărții cu materialele conferinței într-un tiraj mai solid. Cu această ocazie, la 29 mai 2017, la Biblioteca Centrală a BM ”B.P.Hasdeu” a fost organizată lansarea acestei cărți.

Documentele secrete, care n-au fost utilizate în cărțile mele, au fost cu succes folosite în sutele de articole cu caracter istoric și documentar publicate în mai multe reviste și ziare. Printre acestea se numără: ” Literatura și Arta”, ”Glasul Națiunii”, ”Capitala”, ”Ziarul de Gardă”, ”Magazin Istoric”, ”Historia”, ”Țara”(Iași), ”Flux de Vineri”, ”Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova”, etc.

Din câte cunosc, unul din articolele dumneavoastră (cu unele prescurtări) a fost preluat de marele nostru  desident, scriitorul Paul Goma din Paris. Care este acest articol și unde a fost publicat maestru Goma?

Este vorba de articolul  de proporții ” Cadrele bolșevicilor”, care a fost preluat de scriitorul și patriotul Paul Goma în renumita lucrare ”Săptămâna Roșie…”(vezi Editura Vicovia, 2009, pag. 315 – 331).

Am rasfoit cartea și la ultimul capitol, Album personal am văzut o mulțime de poze cu personalități cunoscute din Moldova și România. Numiți câteva din acestea…

La finele cărții, pe post de anexă am introdus și un ” album personal”, în care au fost incluse un număr mare de fotografii din viață, copilărie, adolescență, anii de studenție și de activitate. Sunt și poze credem noi, mai puțin cunoscute, cum ar fi autorul alături de oameni celebri cum sunt: maestrul Eugen Doga, maestru Iulian Filip, dr. Vasile Șoimaru, profesorul Alexandru Moșanu, generalul Ion Costaș, scriitorul Constantin Dragomir și regretatul poet Ion Vatamanu, poeta Maria Botnaru, istoricii dr. Mariana Țăranu, dr. Ruslana Grosu, dr. Viorica Olaru Cemârtan, dr. Ion Negrei, profesoara Daniela Vacarciuc,  istoricul militar Sergiu Munteanu, istoricul literar, cercetătorul Vasile Malanețchi, scriitorul și publicistul Vlad Pohilă,  dr. Mariana Harjevschi, dr. Lidia Kulikovski, distinsul cărturar Iurie Colesnic, renumitul scriitor și publicist, Ion Măldărescu, poetul şi scriitorul Nicolae Dabija, publicistul și editorul Alexandru Ganenco, cunoscutul scriitor Tudor Țopa, profesorul universitar Alexei Crețu, colega Elena Șendrea, doamna Elena Pintilei, enciclopedistul Benedict Ciubotaru, profesorul universitar dr. Anatol Petrencu, doamna Mariana Pagu,  colonelul (r) Anatol Munteanu, renumita interpretă Aurica Dicusară (Basarabeanca), scriitorul şi publicistul Grigore Grigorescu, prietena familiei doamna Svetlana Uncuţă, doamna Liuba Muntean, maestru Vasile Iovu și mai multe poze cu copiii și rudele apropiate.

Felicitări pentru această nouă realizare și cât mai mulți cititori. Mulțumesc pentru acest interviu și timpul acordat.

Și eu vă mulțumesc. Doamne ajută și să aveți o peniță cât mai ascuțită!

A consemnat: Euden Răbdău

SURSA: https://mazarini.wordpress.com/2017/06/25/o-carte-noua-de-alexandru-moraruin-labirintul-documentelor-secrete/

Publicat în FELICITĂRI, ISTORIA NOASTRĂ, VIAŢA E FRUMOASĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

INTERVIUL ZILEI: IN OBIECTIV- PUBLICISTUL GRIGORE GRIGORESCU

Publicat în FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

„Nu ne uitați!”

„Fără vamă de suferințe, fără lacrimi din prinosul durerii, fără sânge din prinosul vieții – nu se mântuie din robie un neam”. (Nicola. Iorga)

Neamul nostru românesc și-a dus existența sa milenară în felurite construcții statale, fiind urgisit să reziste sub multe stăpâniri. Ni s-au trasat frontiere arbitrare, unii, ducându-ne la Vest, alții, dorindu-ne la Est, noi, românii rămânând, aici, pavăză spre apărarea centrului Europei, punând piept sălbăticiei și urii a trei imperii. Conștiința de neam, de sânge, de datini și de credință nu a putut fi hotărnicită, pentru că întotdeauna am strâns Oastea cea Mare și am apărat cu bărăbăție, cu sânge și hotarele naționale și porțile răsăritene ale Europei. Țara este precum Bunul Dumnezeu, Cel care tace și are o infinită răbdare de a ne asculta pe noi toți, cei care o iubim cu adevărat. Părinții noștri rosteau de-atâtea ori, pe la sărbătorile creștine ale neamului, o rugăciune pentru țară și o încheiau ritualic, aproape, cu speranța că sosirea cât mai grabnică a americanilor în România ar elibera românii de comunism pentru totdeauna. Iată-i pe americani că au sosit și, la Ziua Națională, tinerii și frumoșii piloți români au despicat cerul patriei cu primele avioane F16.

De ziua țării, Armia Română, cea mai importantă instituție a statului, a defilat cu demnitate, fală și mândrie nemăsurate, căci are în spate o lungă istorie care-i conferă temei legal și moral să mărșăluiască cu drapelul de luptă fluturând pe sub Arcul de Triumf.
Armata română a fost cea dintâi prezentă la apărarea statalității neamului românesc ori de câte ori aceasta a fost pusă la grele încercări. O țară și un neam nu pot fi apărate fără o Armată puternică. Generalul de divizie Romulus Scărișoreanu, cel care a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 9 Călărași, comandant al Brigăzii 2 Călărași și al Brigăzii 5 Călărași, remarcându-se pe timpul acțiunilor militare din Dobrogea din campania anului 1916 și în Bătălia de la Oituz, cel care a comandat Divizia 1 Cavalerie, în fruntea căreia a participat la operațiile militare postbelice din Transilvania (1919-1920), reflecta cu preciziunea omului care avea pe umerii săi greutatea operațiunilor militare românești din Primul Război Mondial:

„Instituția de căpetenie în care trebuie să domine cea mai mare curățenie este Armata. Ea este produsul poporului, produs care stă la baza oricărei organizări de stat. Cu cât acest popor va fi crescut și educat, în sentimente de dragoste de țară, de spirit de sacrificiu, de cinste și de adevăr, cu cât însăși educatorii săi vor fi neîncetat exemple vii de aceste sentimente din care va rezulta binele general iar nu cel personal, cu atât mai mult când va fi nevoie, vom avea în fruntea ei elemente de conducere, care vor face dovezi contrarii celor atât de bine cunoscute în toată suflarea românească. Siguranța pe care trebuie să se sprijine o țară – armata – nu poate să fie o ficțiune, ci aceea ce în adevăr are de îndeplinit și de dovedit, atunci când este chemată de a o face, adică, puternică prin valoarea ei morală și materială. Numai prin puterea ei, națiunea se va putea dezvolta din interior, iar în afară își va impune respectul celorlalte popoare, ale căror năzuințe vor fi stăpânite.

Armată puternică, prin urmare, care să fie în stare în orice moment să apere teritoriul și demnitatea țării, este instrumentul de care avem foarte mare nevoie, iar pentru a obține o astfel de armată, va trebui ca spiritul de dreptate să fie punctul de onoare al oricărui comandant printr-o interpretare justă fără considerațiune de peroane și fără de resentimente, a legilor și regulamentelor, în fața cărora suntem toți deopotrivă, căci respectarea drepturilor legale, este însăși baza celei mai solide discipline, fără de care armata nu poate avea ființă”[1].

Marele geograf vrâncean, Simion Mehedinți, din aceeași generație cu generalul comandant citat, pus în uitare de liderii României sovietizate mai bine de o jumătate de veac, plesnea cu sete geopolitică obrazul marilor diriguitori ai vremii cu un avertisment, conținând un adevăr inexorabil, a cărui valabilitate, peste timp, rămâne neschimbată: „Lupta cu armele este judecata de apoi a țărilor. Atunci se vedea toată puterea sau toată slăbiciunea unui stat. Atunci este ziua de scrâșnire a dinților pentru toți cei care au avut datorii de împlinit și nu le-au îndeplinit cumsecade. Prin urmare, lozinca cea mai cuminte pentru un om de stat este aceasta: …Căci dacă mâine sună alarma, iar oștirea nu va fi pregătită, zadarnic sunt toate. Degeaba am trăit și am suferit pe acest pământ…., dacă nu vom avea o armată la înălțimea dușmanilor ce ne urmăresc și a idealurilor pe care le urmărim”.

Acest text ar trebui să fie înscris, ca un moto obligatoriu, în sufletul fiecărui român, dar mai cu seamă, să fie lipit pe fruntea fiecărui politician, fiecărui decident și să-l repete, continuu, de la deșteptare și până la stingere. Din tranșeele Primului Război Mondial un tânăr locotenent, contemporan al eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, a transmis în versuri o sfântă și dramatică rugăminte urmașilor, urmașilor lui, adică nouă, cei ce trăim și ne bucurăm de libertatea pentru care el și-a dăruit viața: aceia de a nu-i fi uitat. Locotenentul Paul Epuran, autorul acestor superbe versuri testament, datate august 1917, ne trimite, peste veac, rugămintea sa dramatică în numele tinerilor ofițeri ai generației sale aflați în anticamera morții înaintea marilor bătălii ale anului 1917, bătălii ce aveau să urmeze și să se încheie cu uriașa victorie de la Oituz, Mărăști și Mărășești. Cine să-i asculte astăzi?

„Nu ne uitați[2]

„Nu ne uitați în groapa noastră/ Țintiți de schije sau de plumbi,/ Căci noi vă dăm holdele toate/ Și lanurile de porumb.// În fiecare spic de grâne/ E osul nostru măcinat,/ În fiecare poamă dulce/ E sânge din noi picurat./ Iar pâinea ce o duci la gură/ E truda noastră la hotar,/ Căci fără firul vieții noastre/ Era cu gustul mai amar.// Și tihna ta de lângă vatră/ E-o mântuire de amvon/, Nu ne uitați că e făcută/ Din nopțile fără de somn.// N’e sufletul în orice floare/ Ce stă-n pământul românesc,/ De o privești adu-ți aminte/ Că ochii noștri te privesc.// Nu ne uitați în groapa noastră,/ Ci ne cinstiți în slove sfinte/, Căci limba dulce Românească/ Este făcută din morminte”.

Păcat, că la o sută de ani de la începerea marelui război de eliberare a popoarelor, steagul roșu încă luminează deasupra României, ținând-o, în parte, dezunită și ruptă de istoria ei adevărată, „lipsindu-i o armată mare și de calitate superioară, la baza căreia să să domnească sentimente de patriotism, de conștiință în îndeplinirea datoriei, de obligația pe care o au toți cetățenii, deopotrivă, o au de a se sacrifica când nevoia o cere și, care obligație, să le asigure respectarea drepturilor câștigate, astfel cum impune spiritul democratic imprimat de vremurile în care trăim”[3].

Vinovații de drama prin care a trecut Armia Română, în ultima jumătate de veac al secolului trecut, sunt aceia dintre românii trădători, mulți dintre ei minoritari, lipsiți de sentimente bune și puțin dispuși să se sacrifice pentru țară, inși care la 23 August 1944 vor declanşa prima și cea mai mare epurare în armata română, executată la ordinul politic al ocupantulu sovietic. Acţiunea dictată de noul aliat al României se va încheia în 1964 cu distrugerea elitei militare româneşti.Transformarea armatei regale în armată populară era condiţionată de dispariţia bravilor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii, adevărți comandanți care au condus, cu pricepere şi curaj, trupele române pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, Generalii care în perioada interbelică şi pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au îndeplinit funcţii de miniştri sau miniştri secretari de stat, generalii care s-au aflat în funcţii de conducere în Ministerul de Război, în Ministerul de Interne, în Jandarmerie, în Statul Major General sau la comanda Armatelor, Corpurilor de armată, Diviziilor şi Brigăzilor vor fi judecaţi şi condamnaţi în urma unor simulacre de procese. În această perioadă peste 161 de generali vor fi condamnaţi, 78 dintre ei murind în închisorile comuniste: 19 la Aiud, 17 la Sighet, 12 la la Jilava, 9 la Văcăreşti, 5 la Canal şi Făgăraş, 3 la Gherla, 2 la Râmnicul Sărat, câte unul la Botoşani, Dej, Galaţi, Ocnele Mari, Piteşti şi Târgul Ocna. Alţi doi generali au murit pe timpul anchetelor executate de către Securitate, un viceamiral a murit într-o închisoare care nu a putut fi identificată, iar generalul Gheorghe Avramescu a fost asasinat pe front de agenţi ai N.K.V.D.[4].

A urmat în decembrie 1989 o „revoluție” sângeroasă care a dat naștere unei democrații imperfecte, comunisto-capitaliste, șchioapă, chioară, surdă și strâmbă. Iar cea mai mare rușine adusă acestui neam cuminte este aceea că în Tribuna oficială a paradelor se va găsi permanent un invitat roșu, un ins pus sub acuzare „pentru crime împotriva umanității”, un comunist sadea, așezat lângă eroii neamului. Sunt nedumerit și indignat că trebuie să privesc la un tablou de un paradox șocant: victimele stau alături de călău, acesta din urmă, gratulând, prin bătăi de palme otrăvite, defilarea Armiei Române la Ziua Națională.

Întrebarea legitimă este: cum putem să cinstim eroii noștri români în slove sfinte și să nu-i uităm, dacă lângă noi stau, sfidându-ne, cu râs cominternist, asasini și criminali care au sluțit nu numai țara, ci și sufletul acestui neam, iar discipolii lor penali, prin fraudă, rămân perpetuu la putere, pentru că românilor de azi, urmașii celor ce și-au lăsat oasele pe câmpul de bătaie de la Mărăști-Mărășești – Panciu și Oituz, le lipsește instinctul statal și dragostea de patrie? Poetul erou, tânărul locotenent Paul Epuran, ne avertiza încă de acum un secol, să nu-i uităm în groapa lor, țintiți de schije sau de plumbi. Iar noi, urmașii lui, ce facem? Exact pe dos. Preferăm să luăm calea bejaniei în lumea întreagă, țara nemaiavând nicio semnificație adâncă pentru ei, pentru că la frâiele puterii s-au instalat ticăloșii politici roșii ai neamului. Să sperăm, că va trezi, din somnul cel de moarte, pe încă „nedeșteptații români” lectura Înaltului Ordin de Zi Nr. 39, dat de M.S. Regele, în ziua de 20 August 1917, adică exact acum una sută de ani, ordin care cuprindea:

„Ostași de pe frontul Român!
Luptele crâncene ce s-au dat în timpul ultimelor săptămâni de către trupele Ruso-Române, puse sub comanda mea, au dat din nou la iveală, însușirile ostășești ale armatelor aliate pe frontul român.
După ce bravele mele regimente din Armata 2-a, cot la cot cu cu vitejii lor frați din Armata 4-a Rusă, au alungat pe vrăjmaș din pozițiile ținute atâta timp, Armata 1-a, împreună cu corpul 7 și 8 Ruse, au știut să ție în respect valurile inamice ce încercaseră a rupe frontul la Nord de Focșani.
Mărăști – Mărășești – Panciu și Oituz sunt niște denumiri cari constituie titluri de glorie, pentru trupele ce sau luptat și sângerat acolo.
Cu piepturile voastre, ați ridicat un zid mai tare decât granitul; voința voastră, vitejia Țărilor noastre aliate, au pus o stavilă potopului vrăjmășesc ce a vrut să se reverse asupra câmpiilor Moldovei, pentru a purta valurile sale și mai departe, până în sânul Rusiei.
Cu mândrie mă uit la voi și, vă aduc mulțumirile mele călduroase și recunoștința mea, ofițerilor și trupei, care v-ați purtat atât de bravi.
Onoare acelora cari și-au lăsat viața pentru apărarea Patriei lor.
Ne mai așteaptă noi lupte, nouă sforțări și nouă jertfe vi se impun, căci dușmanul tot își mai ține capul sus.
Nu uitați nicio clipă, că drumul spre biruință duce numai într-o singură direcție – înainte – numai învingând pe vrăjmaș , puteți realiza străduințele voastre.
Ați dovedit până acum că puterea voastră de rezistență este mai tare decât năvălirile vrăjmașului, iar vitejia voastră mai mare decât numărul lui.
Va veni momentul când voi veți fi năvălitori, când veți purta drapelele noastre înainte, pentru a alunga pe vrăjmașu de pe pământul care nu este al lui, căci cât timp mai are un picior pe pământul nostru, biruința nu este desăvârșită.
Vitejia ce ați arătat până aici, îmi dă dreptul să privesc cu încredere în viitor, căci luptăm pentru bunurile noastre cele mai sfinte și, cauza noastră e justă, de aceea și biruința trebuie să fie a voastră.
Acest ordin trebuie citit la toate Companiile, Escadroanele și Bateriile.
Dat la Cartierul nostru General la 12-25 August 1917.
Ferdinand”

Evenimentele care au urmat au generat, în mod inevitabil, căderea „invincibilei” armate germane și a conglomeratului de nații Austro-Ungar. Ungaria șovină și bolnavă de ideile cominternist-extremiste, în zbaterile ultimelor sale convulsiuni muribunde, încearcă refacerea și menținerea teritoriilor furate, apelând la ajutorul bolșevicilor ruși și a Internaționalei a 3-a. Acțiunea hotărâtă a Armatei române, desfășurată printr-o contraofensivă devastatoare, a distrus până la pulverizare ultimile forțe ale lui Bela Kuhn, eliberând Ungaria de instaurarea dominației acelei Internaționale comuniste și dezrobind, pentru vecie, poporul român de tribalismul poporului hunic. De bună seamă, că la victoria Armatei române a contribuit și starea în care se afla România, stat învingător în război, cu o armată rodată în luptă și instruită de Franța prietenă, mama gintei latine europene.

Așadar, Armata română, după ce trece trece Tisa, ocupă Budapesta, regimul lui Bela Kun, fiind înlăturat definitiv. Pe 4 august 1919, când intră în capitala Ungariei generalul Mărdărescu alături de grosul armatei, avea loc o defilare pe bulevardul Andrassy cu trupe alcătuite dintr-un detaşament format din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori. Pe Parlamentul de la Buda a fost coborât steagul roșu-alb-verde unguresc și s-a agățat deasupra lui opinca valahă, ridicându-se apoi steagul spre a fi văzut de către toți ungurii pacificatori. După acest ultim eveniment, Românii sfarmă jugul apăsător de secole al stăpânirilor străine, cu sacrificiul a sute de mii de ostași români, al căror sânge a curs de-a lungul tuturor frontierelor noastre naționale.

Aceste înălțătoare fapte de arme, dovedite de marii patrioți ai nației române, ca și imensele sacrificii ale poporului care a sprijinit eforturile de război ale armatei sale, să servească conducătorilor și generațiilor următoare, cărora le revine sfânta datorie de a apăra și păstra hotarele patriei străbune cu aceiași înțelepciune și aceași jertfă de la care, la rândul lor, sub greaua apăsare a blestemului acelora care și-au dat viața pentru Țară, nu le este îngăduit a se depărta[5].

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 – 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională” – Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

General Bg. (r) Prof. univ. dr. Stan Petrescu

SURSA: http://art-emis.ro/istorie/4222-nu-ne-uitati.html

–––––––––––––––––-
[1] General R. Scărișoreanu, Fragmente din Războiul 1916-1918. Istorisiri documentate, Ediția a 2-a,Tiparul Cavaleriei, 1934, p.6-7.
[2] Poezia a fost publicată de către maior C.M Sandovici în „Destăinuireile unei generații – monografie istorică a promoției de ofițeri din toate armele activi și de rezervă 1917″. Editura Vremea, București, 1944, p.177.
[3] Ibidem, General R. Scărișoreanu, p.10
[4] Remus Macovei, Revista ART-EMIS din 10 ianuarie 2013. http://www.art-emis.ro/analize/1381-epurarile-politice-ale-generalilor-romani.html
[5] General R. Scărișoreanu p. 386.

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

BAZORELIEFUL LUI ANTONESCU LA CHIȘINĂU: PRO ȘI CONTRA

BAZORELIEFUL MAREȘALULUI ANTONESCU LA CHIȘINĂU: PRO ȘI CONTRA

La 29 mai 2017  în incinta Bibliotecii Centrale a BM “B.P.Hasdeu” a avut  loc şedinţa Clubului Istoricilor din RM (Anatol Petrencu, preşedintele grupului de iniţiativă) În cadrul evenimentului au  fost lansate câteva volume, una din care a fost culegerea de comunicări științifice ”Materialele Conferinţei ştiinţifice „Mareşalul Antonescu în istorie şi istoriografie” (31 mai 2016).  Evenimentul a fost dedicat a 135 de ani de la naşterea celebrului militar şi Conducător al statului român (Alexandru Moraru, autor proiect şi realizare).

Tot atunci, istoricul-arhivist și publicist Alexandru Moraru a prezentat celor de față două modele ale unui bazorelief cu chipul Marelui patriot, Conducătorul Statului, Mareșalul Ion Antonescu. Unul era confecțional din gips, iar altul din ceară, probabil fiind o matrice, pentru a fi turnat din bronz sau alt metal. Autorul ambelor lucrări este binecunoscutul pictor și artist plastic domnul Eugen Sterpu, care i-a încredințat domnului Al. Moraru prezentarea acestora în premieră absolută pentru public.

Dimensiunile acestor bazoreliefe aveau un format A3 cu o grosime de 15 mm. Domnul Moraru, după ce a prezentat aceste minunate lucrări, a venit cu propunerea de a aduna surse, pentru procurarea unuia din acestea sau comandarea unui exemplar din bronz cu chipul celebrului militar, ca în cele din urmă acesta să fie instalat în sala mare a Bibliotecii Centrale a BM ”B.P. Hasdeu” sau la intrare în respectiva instituție, deoarece anume aici la 31 mai 2016 a avut loc Prima Conferință științifică din tot spațiul românesc dedicată personalității bravului militar. Pe bună dreptate, această a devenit una istorică și deosebit de importantă. Iată ce a spus Al. Moraru:

O parte a celor prezenți au primit cu bucurie, accept sau aprobare, alții cu dubii și neîncredere, că acest lucru se poate realiza. Printre aceștea s-a numărat și cunoscutul publicist, fotograf și savant domnul Vasile Șoimaru, care a spus:

Adică,  ca să nu fie ridicat ”tămbălău” de către răuvoitorii noștri, trebuie să ne căutăm de ale noastre și să nu-i provocăm cu tot felul de personalități, pe care aceștea nu le acceptă?

Poate într-adevăr să alcătuim o listă a marilor  personalități și eroi naționali români, s-o prezentăm comunității evreiești, ca aceștea să ne hotărască odată și odată, se poate sau nu de numit eroi naționali pe Antonescu, Zelea Codreanu, Eminescu etc?

Cor. ”Secretele Istoriei”

Publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

COLECȚIA DE DOCUMENTE: MIȘCAREA ILEGALISTĂ COMUNISTĂ DIN BASARABIA (caracteristică)

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

INCENDIAR: Planul Kalergi – genocidul popoarelor europene

Migrația în masă este un fenomen ale cărui cauze sunt încă ascunse ingenios de sistem, iar propaganda „multiculturală” se străduiește în mod fals să se reprezente ca inevitabilă. Prin acest articol ne propunem să dovedim, o dată pentru totdeauna, că nu este un fenomen spontan. Ce ar dori să apară un rezultat inevitabil al istoriei, este de fapt un plan repetat și, zeci de ani, pregătit de pentru a distruge complet vechiul continent.

Pan Europa

Puțini oameni știu că unul dintre principalii arhitecți ai procesului de integrare europeană a fost cel care a planificat genocidul popoarelor europene. Un personaj întunecat a cărui imagine, cei puternici, o consideră a fi cea a părintelui fondator al Uniunii Europene. Numele lui este Richard Coudenhove Kalergi, un peronaj care se află în spatele cortinei, departe de lumina reflectoarelor și care a reușit să atragă în planurile sale cele mai importante unii șefi de stat, devenți susținători și promotori ai proiectului unificării europene[1]. În 1922 a fondat mișcarea „Pan-Europa” din Viena, care își propunea să aducă o Nouă Ordine Mondială, bazată pe o federație de națiuni condusă de Statele Unite ale Americii. Unificarea Europei ar fi constituit primul pas către un singur guvern mondial. Odată cu apariția fascismului în Europa, planul a suferit un regres, iar Uniunea Pan-europeană, forțată să se auto-dizolve, dar după Al Doilea Război Mondial, datorită unei activități frenetice aflate sub sprijinul lui Winston Churchill, al Lojei masonice B’nai B’rith și al ziareleror importante, precum „The New York Times”, reușește să influiențeze, prin planul său, guvernul american.

În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi a declarat că locuitorii viitoarelor „State Unite ale Europei” nu vor fi popoarele originale ale vechiului continent, ci un fel de subumanitate bestială alcătuită din „miscegenation”. El afirmă răspicat că este necesar să se amestece popoarele Europei cu rasele asiatice și de culoare, pentru a crea o turmă multietnică fără calitate și discernământ, ușor de controlat de către elita conducătoare.

„Omul viitorului va fi de sânge amestecat. Eurasian-negroidă, viitoarea rasă, extrem de asemănătoare cu cea a vechilor egipteni, iar diversitatea popoarelorva fi înlocuită cu o varietate depersonalizată”[2].

Gerd Honsik descrie esența Planului Kalergi

Kalergi proclamă abolirea dreptului de autodeterminare și, ulterior, eliminarea națiunilor prin intermediulunor mișcări separatiste etnice sau a imigrației alogenă în masă. Pentru ca Europa să fie controlabilă de către elita globalistă, el impune transformarea popoarelor omogene într-o rasă mixtă de albi, negri si asiatici. Aceste corcituri, caracterizată prin cruzime, infidelitate și alte caracteristici care, în conformitate cu el, trebuie să fie create în mod conștient, acestea fiind esențiale pentru realizarea superiorității elitelor.
Prin eliminarea democrației, adică guvernarea poporului de către aceiași oameni va fi înlocuită cu amestecul rasial. Rasa albă trebuie să fie înlocuită cu una de metiși ușor de controlat. Prin renunțarea la principiul egalității tuturor în fața legii și evitând orice critică a minorităților cu legi extraordinare pentru a le proteja, va reuși ca masa să fie controlată și stăpânită.

Politicienii timpului său au dat ascultare ideilor lui Kalergi. Puterile occidentale s-au bazat pe propriul său interes, iar băncile, presa și serviciile secrete americane au finanțat proiectele lui Kalergi. Liderii politici europeni știu foarte bine că el este autorul acestei Europe promovată cu tot tam-tamul la Bruxelles și Maastricht. Kalergi, aproape necunoscut istoricilor, este considerat părintele Maastricht-ului și al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este de a accepta genocidul ca un mijloc de obținerea puterii. Acesta pretinde crea subumanității, care, datorită caracteristicilor negative ca incapacitatea și instabilitatea, garantează toleranța și acceptarea acestei „rasă nobile”[3].

Kalergi în contemporaneitate

Deși nu se vorbește despre o „școală Kalergi”, ideile sale au rămas ca principii directoare ale Uniunii Europene de astăzi. Credința că popoarele Europei ar trebui să fie amestecate cu negri și asiatici pentru a distruge identitatea și a crea o singură rasă de metiși este baza tuturor politicilor comunitare care vizează integrarea și protecția minorităților. Acest lucru nu poate fi asociat principiilor umanitare, dar directivele emise de Bruxelles-ul acual determină realizarea celui mai mare genocid din istorie.

În onoarea lui, a fost înființat Premiul European „Coudenhove-Kalergi”, care, la fiecare doi ani, recompensează europenii care au excelat în urmărirea planului său penal. La 16 noiembrie 2012 a fost decorat președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, cu Premiul European „Coudenhove-Kalergi” 2012 în cadrul unei conferințe speciale care a avut loc la Viena, pentru a sărbători cei nouăzeci de ani de mișcare pan-europeană. La nivelul umerilor, apare simbolul „pan-european” al Uniunii: o cruce roșie, care are la vedere soarele de aur, simbolul semnul rosicrucienilor. Incitarea la genocid este, de asemenea, în baza invitațiilor constante ale O.N.U., adică aceea de a primi milioane de migranți pentru a compensa rata scăzută a natalității europeane. Potrivit unui raport publicat la începutul noului mileniu, în ianuarie 2000, în raportul „Populație Divizia” (Divizia Populație) a Organizației Națiunilor Unite din New York, intitulat „Înlocuirea prin Migrație: o soluție pentru scăderea și îmbătrânirea populațiilor”, Europa ar trebui, până în 2025 să primească cca 159 de milioane de migranți. Cineva se întreabă cum ar fi posibil să se facă astfel de estimări precise în cazul în care migrația nu a fost un plan bine cercetat.

Este sigur că la rata scăzută a natalității, în sine, ar putea fi ușor adaptate măsurile adecvate de sprijin pentru familii. De asemenea, este clar că nu este aportul unei gene diferite care protejează fondul genetic european, dar că, în acest sens, i se accelerează dispariția. Unicul scop al acestor măsuri este, prin urmare, să denatureze complet caracteristicile unui popor, să-l transforme într-o colectivitate de indivizi, în care nu mai există coeziunea etnică, culturală și istorică. Pe scurt, teza Planului Kalergi, a fost și este, în continuare, fundamentul politicilor oficiale adoptate de genocidul guvernelor popoarelor europene prin migrația în masă.

G. Brock Chisholm, fostul director al Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), demonstrează că a învățat bine lecția Kalergi, atunci când afirmă: „Ceea ce, în toate locurile oamenii trebuie să faci este de a practica de control al nașterii și (căsătoriile mixte între diferite rase), iar acest lucru, în vederea creării unei singure curse într-o lume dependentă de autoritate centrală”[4].

Concluzii

Dacă ne uităm în jurul planului Kalergi, acesta pare să fi realizat pe deplin. Ne confruntăm cu o adevărată teramondializare a Europei. Axioma purtătoare a „Noii Civilizații”, susținută de către misionarii „multiculturalismului”, se alătură combinării etnice forțate. Europenii sunt naufragiați în acest „miscegenation”, victime ale invaziei hoardelelor afro-asiatice de migranți. Flagelul căsătoriilor mixte produce anual mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copii Kalergi”. Sub presiunea dubla a dezinformarii și imbecilizării umanității operate prin mass-media aservită, europenii sunt invitați să-și nege originile și identitatea etnică. Susținătorii globalizării se străduiesc să ne convingă să renunțăm la identitatea noastră, ca fiind un act umanitar și că „rasismul” este o eroare… Este, mai necesar ca oricând, în aceste vremuri, să reacționăm potrivit la sistemul de minciuni care ni se servesc, pentru a reaprinde spiritul de renaștere a europenilor. Acesta trebuie să fie pus sub ochii tuturor faptul că integrarea este echivalent cu genocidul. Nu avem de ales, alternativa este sinuciderea etnică[5].
________________________

[1] Printre adepții săi, pentruprima oră ne întâlnim cu politicienii Masaryk și Benes, cehi, precum și Max Warburg, bancher, care a pus la dispoziția primele 60.000 de mărci. Cancelarul austriac Mons Ignaz Seipel și următorul președinte austriac Karl Renner a preluat mai târziu conducerea mișcarii „Paneuropa”. Kalergi însuși a indicat politicieniilor francezi de rang înalt să aprobe mișcarea de suprimare a Germaniei. Deci, premierul francez Edouard Herriot și guvernul său, ca și liderii britanici din toate domeniile politice și, printre ei, redactorul-șef al „Times, Noel Baker”, au căzut victime lea mașinațiilor acestui conspirator. În cele din urm,ă el a reușit să atragă atenția lui Winston Churchill. În același an, va deveni victimă a genocidului ceh, președintele de onoare al germanilor sudeți, Edvard Benes. El a renegat planul Kalergi, dar, de asemenea, negocierea cu Mussolini pentru a restrânge dreptul de autodeterminare a austriecilor și pentru a încuraja și mai mult invingătorii, dar nu a reușit. În lista interminabilă de politicieni de rang înalt ai secolului al XX-lea, este de menționat în special Konrad Adenauer, fostul ministru spaniol al Justiției, Rios, și John Foster Dulles (E.E.U.U.). Fără a se respecta fundamentele democrației și cu ajutorul „New York Times” și „New York Herald Tribune”, Kalergi a prezentat Congresului, planul său. Disprețul manifestat față de guvernul popular manifestat într-o propoziție 1966, în care își amintește activitățile sale de după război: « Următorii cinci ani ai mișcării pan-europene a fost în principal dedicat în acest scop: cu mobilizarea parlamentelor să vigoare guvernele pentru a construi » Paneuropa. Ajutat de Robert Schuman, ministrul francez de externe, Kalergi poate lipsi poporul german, gestionarii producției sale de oțel, fier și cărbune, inclisuv suveranitatea supranațională care este anti-democratică. Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul-determinarii Tirolului de Sud, și Spaak, liderul socialist belgian. El pretinde să vrea să se stabilească pacea între poporul german și francez, prin moștenitorii Clemenceau, cei care au conceput planul de genocid de la Versailles. În douăzeci de ani, el alege steagul albastru pentru Uniunea Europeană. Rolul lui Kalergi în crearea unei Europe multiculturale și în limitarea puterii executive a parlamentelor și guvernelor, este clar astăzi, și este pus în evidență de „Coudenhove Kalergi”. Cancelarului Helmut Kohl a mulțumit pentru plan, precum și laudele și adulările cu caracter puternic francmasonic al prim-ministrului Luxemburgului, Junker. În 1928 s-au alăturat politicieni faimoși și masonii francezi: Leon Blum (mai târziu prim-ministru), Aristide Briand, M. E. Herriot, Loucheur. Printre membrii săi se va întâlni oameni foarte diferite, cum ar fi scriitorul Thomas Mann și Kaiser, Otto von Habsburg. Printre promotorii săi, în afară de deja menționatul Benes, Masarik și banca Warburg, de asemenea, s-a întâlnit cu masonul Churchill, C.I.A., Loja Masonică B’nai B’rith, „New York Times” și toată presa americană. Kalergi a fost primul care a primit Premiul „Charlemagne” din Aachen, iar atunci când l-a primit Adenauer, Kalergi a fost prezent. În 1966, el ține legătura cu colaboratorii săi cei mai importanți. Toți cei care au fost „onorați” cu acest premiu fac parte din cercul Kalergi sau s-au străduit să reprezinte interesele S.U.A. în Germania. Kalergi, în anul 1948 poate fi convertit în „Interlaken Congresul deputaților europeni”, un instrument pentru a forța guvernele să se preocupe de „problema europeană”, adică, să realizeze planul său. Acestea u stat la baza Consiliului European și a delegației germane sub spijinul lui Konrad Adenauer și al C.I.A. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)
[2] Kalergi, praktischer Idealismus
[3] Honsik, op.cit.
[4] „US Magazine”, 08/12/1955
[5] Sursa: https://spidercatweb.blog/2016/07/19/the-plan-kalergi-the-genocide-of-the-european-peoples/

Riccardo Percivaldi, Italia

SURSA: http://www.art-emis.ro/analize/4177-planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene.html

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu