Sperietoarea care îl poate salva pe Dodon

Toţi cei care au încercat în ultimii 7-8 ani să abordeze în spaţiul public alte subiecte de importanţă majoră decât Plahotniuk erau etichetaţi ca oamenii oligarhului. Oricine îndrăznea să spună, cu jumătate de gură, că isteria colectivă face parte din tehnicile războiului hibrid şi  duce la paralizia democraţiei şi gândirii libere, auzea în spatele său corul strident al talibanilor, care urlau în megafoane şi de la holdingurile mass-media ale bandiţilor, că eşti un tip vândut sau rătăcit.

Comentatorii profesionişti, de primă mărime de la Chişinău, au fost călcaţi în picioare de reprezentanţii naţiunii civice moldoveneşti, de turmele de mercenari dezlănţuite şi încântate de analizele „profunde” ale unora de teapa lui Alexei Tulbure sau Cornel Ciurea, Mark Tkaciuk sau Serioja Mocanu, Renato Usatâi sau Andrei Popov, Roman Mihăieş sau Cristian Tabără, Nataşa Morari sau Oleg Cristal – „formatori de opinie” -,  care au stabilit noile standarde de analiză politică, economică, socială, culturală etc.

Cam din 2012, aproape că nu a existat emisiune TV, în care cei invitaţi să nu intre în competiţie – cine rosteşte mai des mizerabilul şi obositorul cuvânt „Plahotniuk”. Acest model primitiv de „dezbatere televizată”, la care participau cam aceeaşi actori selectaţi de „serviciile de inteligenţă”, a format în masele largi stereotipuri colective dure şi mesaje agresive, fără drept de apel şi gândire critică. Mai adăugăm că reprezentanţii naţiunii civice moldoveneşti, înveşmântaţi în togă de experţi universali şi comentatori politici, omniprezenţi la toate televiziunile din Republica Moldova, au beneficiat de o susţinere consistentă din partea altor voci similare de la Bruxelles, Berlin, Moscova şi Bucureşti.

Pentru a umple cu „credibilitate” politica falimentară a Chişinăului oficial – şi cu Estul, şi cu Vestul, şi cu cei care dau mai mulţi bani de pomană pentru guvernările clanurilor banditeşti de pe malul Bâcului -, la rugămintea unor Dughini din Germania, diferite celule de experţi bizari din Europa au sosit să „combată corupţia” în stil putinist, să modeleze instituţiile statului moldovenesc conform viziunilor elaborate la Izborsk şi în laboratoarele Institutului Rus de Studii Strategice (R.I.S.S.). Rezultatul s-a dovedit a fi dezastruos: foarte multă lume a pierdut imunitatea la pericolul de bază – Rusia imperială – sursa surselor din care derivă toate celelalte pericole. Concomitent populaţia a pierdut şi capacitatea de a analiza cât mai obiectiv procesele politice reale, nu cele mimate.

Ca pe timpul represaliilor staliniste, intelectualii neînregimentaţi au devenit „duşmani ai poporului”, fiind murdăriţi din cap până în picioare, deoarece au refuzat să facă parte din clanurile banditeşti ale binomului Plahotniuk-Dodon sau a foştilor lor parteneri de afaceri aciuaţi în Rusia sau Europa. Nu se cerea prea mult discernământ ca să înţelegi că majoritatea emisiunilor de la televiziunile de „opoziţie” şi acţiunile de protest din 2015-2016, cu participarea lui Dodon şi Usatâi, erau dirijate de serviciile secrete.

Ca să ascundă adevăratul centru de coordonare a „dodo-usatiucilor” din stradă şi mass-media, cârtiţele lor mai vechi şi mai noi, întrebau zeflemitor şi retoric: unde-s tancurile ruseşti? Abia când au primit replica întârziată că televiziunile din Republica Moldova, conectate la reţeaua de jurnalişti sub acoperire din holdingurile mass-media finanţate din „kuliok”(Igor Dodon) şi de la Moscova via Bahamas, reprezintă tancurile ruseşti moderne, trompetele frontului invizibil au trecut la alte refrene să buimăcească lumea. Oricum, apariţia lui Kozak la Chişinău în iunie 2019 se făcea pe un teren bine pregătit, fiind ultima parte a scenariului de transferare a puterii de la un bandit la altul. Mai înainte venise „profetul” Iosif Kobzon să ne vestească „Deni Pobedî” chiar din inima simbolică a Chişinăului, din P.M.A.N., fără să supere Alianţele 1,2,3 sau patrioţii de carton din capitală. Indiferent de justificările făţarnice şi laşe, mi-a fost şi îmi este silă de lichelele, care au dus oala lui Plahotniuk şi au mers şi merg la braţ Dodon. Aceste scursuri şi râsuri, pe bune, ar merita să intre în Lista ruşinii naţionale şi să cunoască pentru totdeauna oprobiul alegătorilor.

În iunie 2019 îmi venea să cred că fuga dezonorantă a oligarhului, în sfârşit, va curăţa spaţiul informaţional şi mediatic de teroarea zilnică întitulată „Plahotniuk”, aducând problemele reale şi agenda cetăţenilor în Parlament, Guvern şi mass-media. Spre nenorocirea noastră, lucrurile au mers din rău în mai rău. După ce Igor Dodon a încetat să mai doarmă în ambasada Federaţiei Ruse şi a ieşit de acolo cu un braţ de pamperşi de rezervă, s-a gândit să se prezinte ca salvator, ca erou. Legenda născocită de alde Popovici îl arăta nu ca pe o slugă jalnică, ci ca pe un demn urmaş de-al lui Kotovski, care luptă cu boierul oligarh până îi ia „kuliokul” şi îl fugăreşte din palat.

Când s-a văzut cu sacii în căruţă, iar partenerii din alianţa Kozak i-au dăruit paşnic întreaga putere cu tot cu S.I.S., Consiliul Suprem de Securitate, C.N.A., S.P.P.S. şi Procuratură, Igor Dodon a simţit, pentru prima dată, că-i trece ceva prin cap – un gând ciudat, o spaimă rece, un tremurici de mărire: stăpânul local fugise, iar el, sluga slugilor şi mincinosul mincinoşilor, uite că a ocupat tronul oligarhului. Pare mai mult o poveste de groază, dar scula lui Putin şi Plahotniuk, ajunge din noiembrie 2019 proprietarul absolut al statalităţii moldoveneşti, „arhitectul combaterii corupţiei şi dezoligarhizării”. Îmi vine destul de greu să cred că Moscova poate miza pe o nulitate atât de perversă ca Dodon, un tip total corupt, îngâmfat şi fudul, un individ burduşit de minciuni şi lipsit de orice merite. Dar, mă rog, nu e prima dată când Kremlinul se leagă cu secăturile unei sau altei naţiuni.

Ca să-şi salveze marioneta de o revoltă populară, serviciile secrete l-au sfătuit pe Igor Dodon să recicleze, să reinventeze şi să readucă imediat fantoma lui Plahotniuk în politica moldovenească şi în mass-media. Sperietoarea oligarhului fugar este scoasă zilnic din Preşedinţie, Parlament, Guvern, Procuratură şi purtată de la o televiziune la alta, iar holdingurile finanţate din „fur-kuliok” ţin motoarele la turaţii maxime ca să reanimeze isteria colectivă. Manevra e simplă, dar cu rezultate majore: nemulţumirile populaţiei nu cad în capul nepriceput al lui Dodon, ci în strigoiul de peste ocean. Parlamentarii partinici, oportuniştii, profitorii şi laşii evită să spună cine, de ce şi cum a dat întreaga putere marionetei lui Putin. La ce bun să rişte să spună adevărul, când pentru orice eşec, trădare, incompetenţă, lipsă de viziune există un ţap ispăşitor? Ce poate fi mai convenabil în politica iresponsabilă decât să dai vina pe altcineva?

Şi cei mai mărginiţi pricep că la 1 noiembrie Dodon va candida pentru funcţia de preşedinte, nu Plahotniuk. E limpede şi pentru analfabeţi că la eventualele alegeri anticipate, grupul diversionist şi corupt al socialiştilor va lua cele mai multe mandate de deputaţi (gaţcanii şi fur-kuliocii ştiu metodele), iar zdrenţele lui Plahotniuk de la „democraţi” nu vor trece nici pragul electoral. De ce aruncaţi fumigene, de ce aburiţi alegătorii, de ce îi speriaţi cu un cadavru îngropat peste ocean? Pentru cine lucraţi? Pentru cel care lua „kuliokul” de la stăpânul local şi, acum, a smuls pâinea şi obiectul muncii aliaţilor săi şi s-a transformat într-un aprig luptător cu stafia hoinară?  Este evident că le băgaţi pe gât moldovenilor o agendă falsă şi străină, îi pregătiţi să nu lupte cu Dodon, ci cu oligarhul fugar, îi deprindeţi din timp cu gândul că măscăriciul lui Putin va câştiga inevitabil.

Să fie limpede pentru toţi că readucerea acasă a sperietoarei Plahotniuk cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale este cea mai eficientă şi câştigătoare mişcare a serviciilor care îl consiliază pe Dodon, este cea mai înşelătoare mască pe care şi-o pun leprele corupte din formaţiunile politice, din Preşedinţie, Parlament, Guvern, justiţie şi mass-media, este formula de succes care garantează păstrarea în continuare a regimului antipopular, mafiot, banditesc şi străin în frunte cu trădătorul de neam şi ţară, Igor Dodon.

În intervenţiile mele publice i-am tratat, de când au apărut pe scena politică, atât pe Plahotniuk, cât şi pe Dodon, ca pe doi siamezi zămisliţi din acelaşi A.D.N. criminal, cu aceleaşi deprinderi perfide de a folosi puterea pentru a jefui proprietăţile statului şi a arunca în umilinţă şi sărăcie neagră peste trei milioane de alegători răbdători. Ambii urăsc până la ultima fibră poporul din care fac parte şi îi dispreţuiesc oribil pe moldoveni.

Ce le doresc? După rostirea sentinţei judecătoreşti, tandemul Dodon-Plahotniuk să fie ţinuţi câteva zile în faţa instituţiilor pe care le-au pângărit, iar cetăţenilor să li se permită să se apropie de ei pentru a le spune cum au guvernat. Nu ar fi rău ca ambii, încătuşaţi, să fie purtaţi şi prin localităţile ruinate, să audă vocea oamenilor necăjiţi. Apoi să-i închidă pentru totdeauna în aceeaşi celulă. Acest lucru este foarte real, dacă niciun alegător nu-l va vota la 1 noiembrie pe „kuliokul Dodon”, cel mai corupt, petrecăreţ, fudul, lacom şi iresponsabil şef de stat din Europa.

Alecu Reniță, Chişinău, director al revistei naționale „Natura”

SURSA: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sperietoarea-care-il-poate-salva-pe-dodon

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

 Eminescu să-l judece pe Dodon

             Eminescu să-l judece pe Dodon

La noi în Basarabia, simbolurile – cel mai puternic vehiculate de adepţii moldovenismului este voievodul Ştefan cel Mare, înmormântat la Putna, judeţul Suceava şi M. Eminescu, cel mai important scriitor român, înmormântat la Bucureşti. În fiecare an, pe 15 ianuarie – ziua de naştere a poetului, 15 iunie – ziua trecerii în eternitate, 31 august – Ziua Limbii Noastre precum şi alte evenimente, pe Aleea Clasicilor din Chişinău se adună o mulţime de oameni la bustul poetului naţional pentru a-i aduce un omagiu profund geniului care prin opera sa înruchipează identitatea românească, personalităţii care marchează legătura istorică, culturală şi politică dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, omului care reprezintă prin exceleneţă întreaga naţiune română.

Însă, la bustul lui, tot cu flori în mână mai vin şi moldoveniştii – o adunătură de mancurţi, carierişti, demagogi, dezinformatori de opinie şi trădători de neam care se strâmbă şi urlă că sunt statalişti, îşi rup cămaşa de pe ei de patrioţi ce sunt. Primul dintre aceştia este preşedintele RM, I. Dodon – promotor vehiment al statalităţii şi moldovenismului, învenţii pe care Eminescu le-ar condamna din primul moment. Şi anul acesta, pe 15 iunie 2020, Dodon şi-a onorat prezenţa la bustul poetului unde aproape de fiecare dată repetă felurite trăsnăi prin care şi faptul că Eminescu s-a născut în Moldova, la Botoşani, sugerând că poetul naţional este moldovean, deci ca şi în perioada comunistă îl consideră pe Eminescu ca “reprezentatnt al poporului moldovenesc”. I. Dodon ca preşedinte care face jocurile Rusiei în RM şi Transnistria, nu a înţeles niciodată că Eminescu a desăvârşit limba poetică literară, ca simbol al Unirii definitive a românilor moldoveni şi munteni, şi a fost un critic acerb al ocupaţiei ruseşti a Basarabiei.

Din lipsa spaţiului să urmărim succint unele evenimente pe această temă. Problema Basarabiei a fost tratată de Eminescu în numeroasele sale articole publicistice în care găsim nu doar reacţii de moment la diferite evenimente, ci şi reproduceri exstinse de documente, incursiuni în istorie, atitudini polemice faţă de articolele din presa străină cu dovezi incontestabile că basarabia e pământ românesc. Ziarul „Timpul”, unde activa Eminescu era vârful de lance al presei din România, mai precis pana devastatoare a poetului cu o logică de neînvins. Datorită gândirii sale integraliste, conceptele şi ideile juridice, politice, etnografice, sociale şi economice a argumentat dreptul românesc al Basarabiei. Studiul „Basarabia” şi alte articole polemice demonstrează cu argumente istorice că teritoriul dintre Prut şi Nistru, anexat de Imperiul Ţarist în 1812 este parte inlaienabilă a Ţării Moldovei, „că Basarabia e din zestrea şi teritoriul străvechi al Moldovei, deci fiecare moldovean simte mult mai adânc acea pierdere”, caracterizează cu profunzime caracterul paşnic al românului. „Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunării; …Niciodată nu am fost element stăpânitor, niciodată nu s-a manifestat la noi chiar nici tendinţa de a supune pe alţii, ci totdeauna românul s-a mulţumit a fi adăpostit, a se dezvolta pe pământul său”.

Despre deznaţionalizarea sălbatică a basarabenilor, Eminescu remarcă: „Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată, însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde, însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice”, adăugând că „De atunci şi până acum, măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără curmare. Administraţia şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti „Hristos a înviat” în româneşte”.

Cotropitorii ruşi, nu numai că ne-au impus un bir de 5 ori mai mare decât turci, dar ne-au ruinat sistemul de învăţământ în limba română şi reducerea ariei de funcţionare a ei, ceea ce înseamnă în mod cert asimilarea elementului românesc. Muscalii de la răsărit ştiau foarte bine că dacă în şcoli se stinge focul limbii române, se stinge cu timpul orice stare de spirit naţional (ceea ce fac, astăzi, ucrainenii în Bucovina şi Bugeac, unde are loc o ucrainizare violentă).

Despre compasiunea lui Eminescu faţă de Basarabia se vorbeşte nu numai în numeroasele sale articole, ci şi în poezia „La arme” cu vibrante strofe patriotice adresate fraţilor de peste Prut: „Auzi?… Departe strigă slabii / Și asupriţii către noi: / E glasul blândei Basarabii, / Ajunsă’n ziua de apoi. / E sora noastră cea mezină, / Gemând sub cnutul de Calmuc, / Legată-n lanţuri e-a ei mână, / De ştreang târând-o ei o duc. / Murit-au? Poate numai doarme / Și-aşteaptă moartea de la câni? / La arme! / La arme dar Români! (…)”.

După ce Rusia a pierdut războiul din Crimeea, în anul 1856, conform Tratatului de Pace de la Paris, Principatului Moldova i s-au retrocedat 3 judeţe din Basarabia de sud: Cetatea Albă, Ismail şi Cahul. Aceste judeţe au participat la Mica Unire de la 1859. În timpul războiului ruso-turc, din 1877, România a fost aliata credincioasă a Rusiei, aducând un aport deosebit în biruinţa asupra Porţii, câştigând şi Independenţa cu preţul sângelui, a zecilor şi sutelor de mii de ostaşi şi ofiţeri români căzuţi pe câmpul de luptă. Dar cum s-a comportat Rusia faţă de aliatul ei? Rusia pledează pentru restabilirea „frontierelor naturale”, adică retrocedarea Basarabiei de sud cu cele 3 judeţe. Ruşii consideră că în 1856, la Paris s-a făcut o mare „nedreptate”,au fost „obijduiţi”. Argumentul capital al Rusiei era dreptul forţei, potenţialul lor prădător se baza pe 80-90 milioane de ruşi în balanţă cu 4-5 milioane de români. La 14/26 ianuarie 1878, cabinetul rus a cerut deschis guvernului de la Bucureşti retrocedarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei, iar în iulie aceluiaş an, la Congresul de la Berlin, Rusia susţinută de Austro-Ungaria (un alt duşman şi cotropitor al României), Rusia şi-a impus dreptul forţei, ignorând interesele României. Congresul i-a dat câştig de cauză Rusiei. Eminescu, conteporanul acestui eveniment, a scos în evidenţă nedreptatea sfidătoare la cer pe care Rusia o comitea faţă de România. Poetul respinge categoric teoria „graniţelor naturale” pretinse de Rusia. „Graniţe naturale îi trebuie unui stat slab ca România, ce are nevoie de ajutorul configuraţiunii teritoriale spre a se apăra. Dar ce graniţe naturale îi trebuie puternicii Rusii contra periculoasei şi ameninţătoarei Românii? Iar graniţele naturale ale sistemului de stepe de peste Nistru sunt Carpaţii şi Dunărea, adică România întreagă. Dacă Rusia voieşte într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atunci ar trebui să anexeze toată România, dacă cerinţa de graniţe naturale ar fi un drept. Noi ştim că sub pretextul de a avea graniţe naturale s-ar putea cuceri Universul întreg”. Eminescu este copleşit de barbaria şi prădălnicia ruşilor în Basarabia, detalizată prin următoarele versuri: „Nu e destul că oameni de-origine barbară / Moşia’n jumătate nemernic ţi-o furară, / Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne / Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne, / A căror mutră slută ş’adânc dobitocească / N’o’ntrece decât doară inima lor cânească? / Nu e destul c’acolo în neagră ’ntunecime / Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime, / Că cnutul îi zdrobeşte – şi roiuri de sălbatici / Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici, / Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât, / Când unul româneşte o vorbă a’ndrăsnit”.

Spusele lui Eminescu au valoare şi în zilele de astăzi. Cât de farisei şi făţarnici sunt ruşii din toate timpurile! Una din cauzele războaielor ruso-turce din veacurile XVIII-XIX a fost motivaţia misionară a creştinismului pravoslavnic şi a „eliberării” popoarelor creştine de sub jugul turcesc, printre care şi Basarabia în 1812, În 1877-1878, ei au inventat teoria graniţelor naturale pentru a reînghiţi Basarabia de Sud. După puciul bolşevic din 1917, motivaţia misionară pravoslavnică a fost înlocuită cu ideologia marxist-lininistă a revoluţiei mondiale care a stat la temelia reanexării Poloniei, ţărilor baltice şi a Basarabiei. După destrămarea URSS din 1991, clasa politică rusă nu se poate nicidecum elibera de gândirea statului enorm, de înşelătoria imperiului moştenit de la regimul sovietic. Nici până astăzi, când avem o brumă de independenţă, problema Basarabiei ca şi pe timpul lui Eminescu  din cauza guvernanţilor moldovenişti continuă să rămână la cheremul Rusiei.

Dl. Preşedinte, I. Dodon care este un hulitor al României şi a tot ce este românesc nu are ce căuta la bustul lui Eminescu. Nu trebuie să fie dezonorată în scopuri electorale, imaginea celui mai mare român care a spus o dată şi pentru totdeana: „Suntem români şi PUNCTUM”.  Despre politicienii de teapa lui Dodon şi a clasei conducătoare de la Chişinău, Eminescu a scris destul de clar în Scrisoarea a III-a a căror versuri li se potrivesc de minune: „Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri / Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri… / Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire / Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire; / Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, / Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian! / Spuma asta-nveninată, asta plebe, ăst gunoi / Să ajungă-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! / Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, / Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, / Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sînt stăpânii astei naţii! / Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece, / Vă miraţi cum de minciuna astăzi vi se mai trece / Cînd vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul îl vânează şi cîştigul fără muncă, / Azi, cînd fraza lustruită nu ne poate înşela, / Astăzi alţii sânt de vină, domnii mei, nu este-aşa? / Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sânteţi – nişte mişei!”. Aceste versuri, publicate de Eminescu în 1881 sunt atât de actuale, de parcă profetul Eminescu le-ar fi scris astăzi pentru Dodon, guvern şi parlament, şi tot sistemul politic mafiot al RM.

Aşa cum a spus marele Gr. Vieru: „Eminescu să ne judece”, în cazul de faţă, să-l judece pe Dodon şi ortacii lui.

Ion Ciutac,  doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar

Publicat în CARICATURA ZILEI, DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

MARIA DIANA POPESCU: Vaccin periculos împotriva fiinţei naţionale

În timp ce Vladimir Putin uimeşte din nou lumea, anunţînd că îl va menţiona pe Dumnezeu în Constituţia Rusiei, alături de decizia că doar un bărbat şi o femeie pot întemeia căsătoria, interzicînd relaţiile între acelaşi sex pe pămînt rusesc, deviaţii-sexual au obrăznicia ca România noastră, creştinată acum 2000 de ani de către Sf. Apostol Andrei, să fie supusă unor mizerii păgîne fără precedent! Un grav atentat la morala creştină, la pudoare şi bun simţ!

Cine a dat tonul mizeriilor în numele multiculturalismului deformator şi a aşa-zisei discriminări a deviaţilor-sexual? Cine îi încurajează pe „curlangii”, cum îi numea Panait Istrati în povestirea „Stavru”? Chiar Iohannis, autodeclaratul tolerant, care a adus injurii creştinilor ortodocşi, useriştii, cioloşiştii şi soroşiştii oengeurilor. Să-i ceri individului Iohannis (sau miniştrilor guvernului său) să gîndească prin prisma spiritualităţii neamului românesc, cînd acesta pune în aplicare Befehl-urile primite dinspre Poarta Brandemburg şi Muntele Rushmore, e prea mult! Prin intermediul unor astfel de antiromâni, „specialiştii” haosului globalist administrează periodic cîte un vaccin periculos credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale.

Acele panouri publicitare stradale, apărute în capitală şi în marile oraşe ale ţării, copiate din S.U.A., în care bătrîne şi bătrâni de 80 de ani sînt înfăţişaţi drept homosexuali sau transsexuali, sugerînd ca fiind normală deviaţia sexuală, chiar şi la vîrste înaintate, au fost amplasate în locuri strategice, agresînd ochiul privitorului creştin, de la copii, adolescenţi şi maturi. Atunci, hai să judecaţi limpede, dragi români. Răul vine de la ruşi sau de la americani? Dacă am fi beneficia de un climat de moralitate strictă, astfel de nenorociri nu ar avea loc. Deviaţii-sexual n-ar fi ieşit din bîrlog pe străzi. S.U.A. şi-a permis să sfideze România creştină, trimiţîndu-ne un ambasador gay, împreună cu mizeriile aferente, care s-au înmulţit necontrolat, precum aceşti dereglaţi. De fapt cum se înmulţesc ei, cînd sînt anormali? Ăştia trebuie trataţi şi reeducaţi. Au nevoie de un preot să le scoată diavolul din ei. Dacă îi duci la un psiholog, îi dă şi psihologul cu libertăţile lor false, produs al unei imaginaţii bolnave. O bună parte a presei suflă şi ea în dosul acestor posedaţi care maculează societatea umană.

Pînă în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţineau diagnosticul de boală numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. Homosexualii americani, extrem de numeroşi, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea, prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele de psihiatrie. Ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai există diabet sau tuberculoză. Odată cu eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi tratamentul. Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică machiavelică. Cu ce se ocupă deviaţii sub plapumă e anormalitatea lor, sînt liberi s-o acceseze cum vor, dar la ei acasă, nu în demonstraţii publice, într-o comunitate normală, într-o ţară eminamente creştină. Din partea Guvernului Orban de două parale cerem măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender, Queer+… (L.G.B.T.Q.+)., la fel ca în Rusia creştină şi în Israel. Recent, autorităţile de la Ierusalim au dat jos de pe clădirea Ambasadei S.U.A. un banner uriaș prin care se celebra luna iunie ca luna Gay Pride, prilej cu care vice-primarul oraşului, Arieh King, a declarat: „Oricine încearcă să pângărească Orașul Sfânt Ierusalim trebuie oprit. Fie că vorbim de un israelian și cu atât mai mult de un oaspete la noi în oraş. […] municipalitatea să se mişte rapid şi eficient pentru a curăţa această mizerie din oraşul nostru[1]. Deci, dacă oamenii întregi la minte vor, pot! Legalizarea căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, e o sinucidere a rasei umane, iar adopţia de copii de către asemenea cupluri de rătăciţi este un act criminal asupra viitorului acestor copii!

Toate manifestările şi manifestaţiile publice ale rătăciţilor cu duhul, susţinute de Iohannis şi chiar de I.C.R. sînt o mizerie! În curînd pedofilii şi zoofilii vor cere şi ei dreptul pentru un marş al lor. Bestiile cu chip de om doresc degenerarea naţiei creştine şi transformarea ei într-o cireadă uşor de dus la abator. Ura aceasta viscerală faţă de normalitate, ura faţă de Sf. Biserică Ortodoxă se ascunde în sloganuri înşelătoare precum: democraţie, toleranţă, valori occidentale, libertate. Preşedintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop, spunea: „… la români, credinţa şi biserica fac parte cumva din esenţa vieţii… în acest loc al Domnului în care românul s-a simţit întotdeauna apărat, s-a simţit mai sigur, şi a făcut din biserică un fel de altar al vieţii”.

Cuvîntul homofob a fost special inventat, odată cu falsele studii „ştiinţifice” care ţin de speţă, pentru că se vor găsi mereu fraieri care să înghită spurcăciunile occidentale, fără să pună întrebări. Dacă America şi alte puteri ale lumii se luptau pînă acum pentru supremaţie economică, acum îşi imbecilizează populaţia cu homosexuali şi lesbiene, cu droguri şi drogaţi. Şi ăştia sînt o marfă pentru economia lor. O marfă macabră, care a ajuns şi la noi în sicriul integrării europene şi ne înghionteşte cu demonismul ei. O marfă otrăvitoare care ne ucide spiritual tinerii, ne aruncă peste bord credinţa strămoşească şi demnitatea, iar noi mergem şchiopătînd la noi, acasă, subjugaţi de globalismul agresiv şi controlaţi total de Big Brother! Deviaţia-sexuală e o boală! Un dezmăţ macabru, instalat la noi prin comandamente de marcheting şi publicitate, de către strategii hedonişti ai globalizării şi slugile lor obediente de la Cotroceni şi Victoria, care ne vor dezbinaţi şi suspuşi. Turmele există din cele mai vechi timpuri. Destrăbălarea de afară ne-a adus grotesca circotecă stradală Gay Pride, o maimuţăreală scîrboasă de consum. Maimuţele imită oamenii, dar tot maimuţe rămîn. „Civilizatorii” occidentali au declanşat operaţiunea de falsificare a identităţii româneşti, de distrugere a statului naţional, religios, istoric, economic şi tradiţional.

Cum să înveţe generaţiile tinere bunul simţ, morala creştină, dacă mass-media şi Ministerul Educaţiei le servesc educaţie sexuală pe pîine? Dacă refuzi acest lucru şi te declari pentru perpetuarea filonului sănătos al naţiei române creştine, eşti transformat în duşmanul multiculturalismului nefast, un ăla care nu înţelege faptul că am fost băgaţi în Europa, deşi sîntem acolo de cînd lumea, iar capetele noastre luminate au civilizat cultura Europei. Dacă s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, ne aşteptăm ca într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, pedofilia, incestul, crima şi tîlhăria să iasă de sub incidenţa legilor. Conform logicii anormalităţii pe care o practică adepţii L.G.B.T.Q.+, nu va dura mult şi se vor oficializa căsătoriile între oameni şi animale, între cei vii şi cei care şi-au dat duhul, între bipezii L.G.B.T.Q.+ şi extratereştri. Pînă mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mîine, poimîine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie!

În Rusia creştină s-a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă homosexuală printre minori. Conform Reuters, Legile Rusiei prevăd amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi pînă la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivînd că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sînt periclitate. Ca şi Israelul, Rusia a dat semnalul corect că nu va tolera anomaliile şi perversiunile sexuale occidentale, iar asta însemnă sănătate mintală, înseamnă normalitate, înseamnă a rămâne OM!

MARIA DIANA POPESCU

SURSA: https://www.art-emis.ro/editoriale/vaccin-periculos-impotriva-fiintei-nationale

–––––––––-
Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

PROFESORUL ION CIUTAC: Statul rămâne al lor

               Statul rămâne al lor

Viaţa politică din RM niciodată nu a fost una corectăşi civilizată. Nu sunt o excepţie nici evenimentele din ultimul timp (în plină pandemie) legate de transfugiul deputaţilor democraţi şi apariţia probelor video cu “culiocelul” legate cu actele de corupţie a conducerii de vârf a RM, lucruri care provoacă indignare şi repulsie şi care documenteaza cu prisosinţă că sistemul politic din RM este unul putred fără dreptul la existenţă. Apare întrebarea din cine este compusă această elită lacomă şi hrăpăreaţă care dirijează capitalul şi beneficiază de pe urma existenţei statului RM, în timp ce majoritatea cetăţenilor moldoveni sunt lipsiţi de speranţa zilei de mâine. Cum de s-a ajuns în asemnea hal? Răspunsul la această întrebare îl vom deconspira dacă vom analiza împrejurările în care s-a născut statul RM.

Odată cu destrămarea URSS, prin anii 1990, bogăţiile şi resursele economice au fost împărţite noilor state independente. A început să apară economia de piaţă, care mai concepea şi procesul de privatizare, adică transferarea proprietăţii publice în cea privată. Doar că în RM privatizarea nu s-a făcut după principiul de la popor către popor, ci de la popor către un număr restrâns de indivizi. În timp ce în PMAN sute de mii de oameni scandau “Mircea Snegur şi poporul”, nomenclatura de vârf comunistă care deţinea toate informaţiile, profitând de haos şi lipsa totală de control îşi urzeau planurile care fuseseră deja puse la punct în anii de pe urma căderii URSS. În circumstanţe favorabile lor, comuniştii nomenclaturişti s-au vopsit peste noapte în “democraţi” şi în mod abuziv au acaparat avuţia poporului şi banii “partidului”.

Într-un interviu, Mircea Druc care era premier în anii 1990 a dezvăluit mecanismul de conturare a primului val a “vârfurilor”. “După 1991, în RM clanurile au împărţit între ele tot ce s-a acumulat în perioada postbelică. Pe malul drept al Nistrului, cu excepţia oraşului Tighina, au rămas la putere agrarienii, exponenţii cei mai agresivi ai nomenclaturii comuniste. În anii 1990, aceştia şi-au adjudecat colhozurile şi sovhozurile, industria alimentară. Întregul patrimoniu din raioanele basarabene ale RSSM a fost împărţit între clanul Moţpan-Sangheli-Daraban, clanul Snegur şi clanul Lucinschi. După 2000, ceea ce mai rămăsese a fost acaparat de clanul Voronin-Reidman-Tkaciuk. Astfel, fosta nomenclatură sovietică s-a căpătuit, unii au emigrat, alţii au devenit baroni locali, oligarhi, băieţi deştepţi etc. Generaţia a doua de şefi, unii chiar cu studii în Occident, nu mai avea ce împărţi şi s-a apucat de furat din bănci. Acum nu a mai rămas de furat decât granturile europene şi americane.”

Este absolut correct ceea ce a spus politicianul de anvergură, Mircea Druc, cu excepţia că privatizările ilicite au continuat şi după Voronin. În RM au fost privtizate hotelurile, reţelele de distribuire a electricităţii, rutele de transport, multe ramuri ale economiei din industria alimentară şi uşoară, fabricilie de vin şi bere, podgoriile etc. Arendaşii de la putere, în mod artificial au falimentat o serie de întreprinderi care aducea profit şi locuri de muncă, ca după aceea să le privatizeze la preţuri reduse aducând prejudiţii statului de sute de milioane şi zeci de miliarde de lei. Astfel, membrii clanurilor şi-au construit averile şi numele de rezonanţă.

Al doilea val de protagonişti clasici de tip mafiot îl reprezintă V. Filat, V. Plahotniuc şi alţii. Aceştia, din diferenţele de preţuri prin neplata taxelor vamale, contrabanda cu ţigări, vânzarea  de femei, traficul de droguri, spălarea de bani, şi-au făcut capitalul initial care le-a permis să stea la masa celor bogaţi. Între primul şi al doilea val de “vârfuri” este o legătură directă, iar în spatele lor este o încrengătură formată din familii, relaţii şi interese. Această încrengătură se aseamănă la prima vedere cu un arbore genealogic, care în mod normal ar trebui să reprezinte succesiunea seculară de sânge şi rudenie a unei familii, pe când ramurile din arborele lor reprezintă relaţiile dubioase ale mai multor grupări de indivizi contemporani: politicieni corupţi, capete mafiote, manipulatori de opinie, vânzători de neam, contrabandişti şi alţi idioţi utili. Anume aceştia formează sistemul care a stat în spatele furtului miliardului şi a multor fărădelegi, fiind ajutaţi de mass-media pe care ei o controlează totalmente.

Sistemul îşi face deputaţi şi miniştri, vameşi şi ambasadori, reprezentanţii lor pot ajunge să ocupe orice post – premier sau preşedinte al statului. Sistemul face şi desface guverne (până acum, în 29 de ani s-au perendat 22 de guverne), vând şi comercializează deputaţi şi partide politice. Clanurile lor controlează toată justiţia: procuratura, sistemul judecătoresc, poliţia. La comandă, oponenţilor li se fabrică dosare penale sau se organizează asasinate. Ei hotărăsc destinul milioanelor de cetăţeni de pe spatele cărora trăiesc.

De câte ori organismele internaţionale au atras atenţia oficialilor de la Chişinău despre încălcarea normelor democratice şi a statului de drept? Vă dau un exemplu concludent de rezonanţă. Să ne amintim de vizita în RM a vicepreşedintelui american Joe Biden din 11 martie 2011 (o perioadă în care RM se considera ţară de “succes”) care în discursul său din culoarul Operei a subliniat “Să fiu bine înţeles: în timp ce aplaudăm succesele voastre, spunem răscpicat că nu poate exista democraţie fără un sistem juridic transparent, fără o angajare fermă în lupta împotriva corupţiei”. Din păcate, nici V. Filat care era gazda înaltului oficial american, nici alţi politicieni nu au înţeles că lupta împotriva corupţiei şi transparenţa sistemului de justiţie este fundamentul indiscutabil al unui stat de drept şi a unui parteneriat solid cu partenerii europeni şi americani. Cei de la cârma puterii i-au minţit şi dezamgit şi pe americani, şi pe europeni, mai ales după furtul miliardului pus la datorie publică. UE şi-a dat seama că oligarhii şi hoţii din RM sunt foarte periculoşi, cu atât mai mult că mulţi din ei îşi coordonează furturile cu oligarhii din Rusia şi au stopat definitiv procesul de aderare a RM la această organizaţie.

Dar să revenim la videoclipul cu “culiocelul” unde sunt vizaţi 2 actori: fostul coordonator şi actualul preşedinte al RM, care susţine că secvenţele sunt trucate. Înainte de a face  concluzii dacă au fost sau nu trucate să trecem în revistă relaţiile dintre PDM şi PSRM (Plahotniuc-Dodon) care au fost strategice, profunde şi elocvente. Marile privatizări de la stat ale lui Plahotniuc s-au realizat pe când I. Dodon era la conducerea Ministerului Economiei (2006-2009). La alegerile prezidenţiale din 2016 în pofida zâmbetelor adresate Maiei Sandu, V. Plahotniuc l-a susţinut tacit şi implicit pe I. Dodon. Fără această susţinere generoasă, Dodon nu devenea preşedinte. Mai apoi, l-a ajutat pe Dodon să-şi numească oamenii săi ca ambasadori în Rusia şi Belarus. Clădirea Preşedinţiei închisă după evenimentele din 7 aprilie 2009, a fost transmisă de guvernul PDM preşedintelui Dodon la 2018 în ajunul alegerilor parlamentare. La rândul său, Dodon l-a ajutat pe Plahotniuc la introducerea sistemului electoral mixt, numirea omului lui Plahotniuc la şefia “Moldova-Gaz”, cel mai mare agent economic al RM. Ambele părţi în egală măsură au aprobat numirea judecătorilor de la Curtea Constituţională. Deci faptele arată că în realitate, cei doi nu sunt inamici, ci parteneri care negociază şi colaborează în chestiuni majore cu caracter dubios, atât politic, cât şi economic. În opinia multora, Plahotniuc a fost un plătitor regulat de mită pentru mulţi demnitari din RM şi din lume. Fiind şi strateg, el a avut “grijă” ca aceste episoade să fie fotografiate sau filmate şi păstrate pentru utilizarea la “momentul potrivit”.

În urma coaliţiei ACUM-PSRM din  iunie 2019, Plahotniuc a fugit din ţară. Şi asta e tot ce a vrut Dodon. El şi-a dorit să scape de Plahotniuc, dar nu şi de sistem, pentru ca mai apoi să se cocoţeze în locul coordonatorului, ceea ce a şi realizat. Timp de 5 luni, pe când guvernul Maiei Sandu era preocupat cu descifrarea schemelor de corupţie şi restabilirea statului de drept, I. Dodon şi-a acaparat toate instituţiile de forţă şi pe la spate s-a înţeles cu vechiul său partener strategic – PDM, în vederea unei coaliţii, de data aceasta el ridicându-se în vârful piramidei de putere, cu prerogative putiniste. Probabil că aceasta nu le-a plăcut multora din clanurile PDM-ului, formându-şi grupul “Pro Moldova” şi declanşându-se o luptă acerbă între partenerii de coaliţie. Cei de la PDM au considerat că “momentul potrivit” a sosit în rezultatul cărora au apărut şi aceste dezvăluiri filmate care reflectă adevărata faţă a celor de la putere.

Dl. procuror general, A. Stoianoglo afirmă că: “Filmul prezentat nu poate fi folosit. A fost filmat ilegal”. Dar oare actele de corupţie şi alte crime săvârşite de ei sunt legale? Dar chiar şi aceeaşi transmitere a “culiocelului” a fost legală? La sigur că acolo nu erau bomboane. Sunt convins că dacă ar fi fost filmat cum un biet om flămând fura o găină, filmul ar fi fost cea mai mare dovadă a vinovăţiei lui. Mai mare procurorilor a mai adăugat că imaginile video vor fi transmise la expertiză, ceea ce înseamnă că adevărul va fi ascuns pentru totdeauna. Să sperăm că oamenii şi-au dat seama cine are dreptate şi cine nu. Fără doar şi poate că după acest scandal în luptă pentru putere şi influenţă, clanurile vor ajunge la un compromis şi nimeni nu va fi pedepsit ca şi în cazul miliardului furat. Afaceriştii au la dispoziţie protecţia întregului stat mafiot. Atâta timp cât RM există în forma actuală, clanurile îşi vor continua afacerile murdare şi se vor crede nemuritoare. Clasei politice îi face o placere sadică să ne aibă pe toţi proşti şi robi cu acte în regulă. Oare cât timp cetăţenii acestei ţărişoare eşuate vor mai răbda?

Ion Ciutac, Doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, CARICATURA ZILEI, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

REALITAREA LA ZI: ADEVĂRATUL DONALD TRAMP

Publicat în ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

Comunicări dedicate comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Simpozion de comemorare a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt la Biblioteca Centrală „Hasdeu” în ziua de 2 iulie 2020. Organizator: Alexandru Moraru, șef serviciu la Biblioteca Centrală„Hasdeu”. Au  prezentat: Viorel Ciubotaru, enciclopedist, analist politic, publicist; Alexandru Ganenco, istoric, colonel în retragere; Valeriu Bujor, militar, cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare și Sfânt” și Sergiu Munteanu, storic militar…

ÎN LOC DE DESERT: eleva gimnaziului „Mihai Eminescu” (Jevreni, Criuleni) Regina SÂRBU cu o poezie minunată la subiectul respectiv:

Publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

IULIANA GORE COSTIN: O fotografie pentru vindecare și mântuire

25.06.2020

Ziarul National

„La 28 iunie 1940, România s-a retras din Basarabia fără sa tragă, cel puțin, un glonte”. Această afirmație am auzit-o fiecare din noi, ba chiar și am repetat-o uneori cu mânie, alteori cu regret și tristețe… Nu fiecare dintre cei care au auzit această afirmație cunoștea și circumstanțele care au determinat acea realitate. Mulți n-au avut de unde să știe pentru că, dacă știau, își aminteau neapărat, asemenea poetului Grigore Vieru, de mama din istoria cu faimoasa judecată a regelui Solomon, care, pentru a-i salva viața, și-a cedat copilul unei străine… Nu fiecare a văzut atunci sau mai târziu o fotografie, care avea să-i mângâie rană sângerândă, o fotografie ce reprezenta românii din dreapta Prutului, îngenunchiați în rugă, pe Calea Victoriei din București, la auzul știrii că România a fost nevoită să cedeze Basarabia. Pe fonul dominant al rănii provocate de „abandon”, a fost foarte ușor să ne lăsăm rătăciți prin hățișurile ideologiei sovietice. Spunea cineva că, pentru a înțelege fenomenul, e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane. Altfel cum am putea explica de ce unii interpretează mult mai pregnant și dureros comportamentul jandarmului român, decât tragedia deznaționalizării, a valurilor de deportări și a foametei organizate, prin care a trecut aproape fiecare familie de români basarabeni? La școala ni s-a spus că, la 28 iunie 1940, am fost eliberați de sub jugul burghezo-moșieresc român, iar pentru a evita confuzia eliberării românilor din Basarabia de sub jugul român, trebuia să fim convinși că suntem doar moldoveni și limba pe care o vorbim este moldovenească. Mai târziu, mult prea târziu pentru unii era să constatăm: Eliberați de sub jugul turc, eliberați de sub jugul român, eliberați de sub jugul fascist și… perpetuum dominați de eliberatori. În cazul nostru, al Basarabiei, în locul regelui Solomon, dreapta judecată ne-am făcut-o noi singuri prin declanșarea procesului de rezistență, care a culminat cu Renașterea Națională și a înglobat evenimente majore, de cotitură, în istoria noastră recentă: Marea Adunare Națională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată, la 31 august, Legea cu privire la limba de stat/română și grafia latină, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declarația de Independență din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu țara-mamă, România. Din 1990 încoace, mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine și burse oferite de Statul Român, mii de cărți donate de instituții publice și din colecții particulare ale românilor din dreapta Prutului alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice și al instituțiilor de învățământ din stânga Prutului. Au devenit firești vizitele la nivel înalt între șefii de stat și de guvern, încheierea protocoalelor de colaborare între ministere și de înfrățire între autoritățile publice locale. Odată cu ratificarea și intrarea în vigoare a Convenției Europene cu privire la Cetățenia Multiplă, semnată la Strasbourg atât de România, cât și de Republica Moldova, redobândirea cetățeniei române a devenit legală și a deschis alte oportunități pentru românii basarabeni.

Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul, colaborarea și schimburile între uniunile de creație au cunoscut o dezvoltare continuă și prevede inclusiv calitatea de membru al uniunilor de creație din România: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor și interpreților, Uniunea Artiștilor Plastici și a celui mai important for științific – Academia Română. Angajați, originari din Republica Moldova, atestăm în administrația centrală, Guvernul României, Ministere și Agenții, și, în calitate de membri aleși ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul și Camera Deputaților. În toți acești ani, România a susținut constant, pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni, dezideratul cetățenilor Republicii Moldova de a implementa sistemul de valori european, bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a democrației pluraliste, a angajamentelor din cadrul Acordului de Asociere și al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană, liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetățenii Republicii Moldova, modernizarea și profesionalizarea administrației publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităților pentru studenți, profesori, oameni de cultură și știință. Cât a costat acest sprijin nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reținut, totuși, că doar în ultimii 10 ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă cele enumerate deja, constatăm că Romania a finanțat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea Republicii Moldova, a renovat grădinițe, a donat microbuze școlare, a renovat Muzeului de Artă, Sala cu Orgă, Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, a reconstruit Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Un alt șir de obiective au fost sau urmează a fi construite, reconstruite sau renovate în baza protocoalelor de înfrățire între autoritățile publice locale, între care restabilirea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, proiect în valoare de circa 920 de mii de euro, finanțat de Consiliul local al Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, reconstrucția, cu sprijinul Primăriei municipiului Iași, a clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu România, proiect estimat la două milioane de lei și multe altele. Pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, se construiește gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău, se impulsionează creșterea schimburilor economice și se facilitează accesul produselor din Republica Moldova pe piețele europene, care alcătuiesc în prezent 70% din comerțul bilateral cu statele Europei Occidentale. În mănăstirile din munții României i-am auzit nu o dată pe sfinții călugări, mărturisindu-mi: „Basarabia e Golgota neamului românesc”. La spectacolele în memoria lui Grigore Vieru, sub genericul „Taina care mă apără” și „Născuți în limba română”, ambele desfășurate la Sala Palatului din București, unde s-au adunat mii de spectatori bucureșteni, i-am văzut pe mulți dintre ei cu ochii în lacrimi, retrăind împreună cu artiștii noștri trăirile noastre exprimate în versurile poetului, de-a lungul timpului. În traseele prin țară mi se mărturisea nu o dată cu voce tremurândă: „Și eu am rude în Basarabia” ori „Și mama/ tatăl meu e de peste Prut, s-a retras împreună cu familia în 40”.

Au trecut 80 de ani de atunci.

Ce avem de făcut în continuare? De 30 de ani, căile sunt bătătorite Să valorificăm ajutorul acordat, să exprimăm gratitudinea noastră Statului Român și fraților/contribuabili români. Să ne cunoaștem și să ne recunoaștem! E timpul să ne întrebăm sincer și să răspundem onest, la rândul nostru: „Câți dintre românii din dreapta Prutului activează în Guvernul, Ministerele sau Parlamentul de la Chișinău? Ce am făcut noi, cei din Basarabia, pentru românii din țară, pentru România”? Pentru că România și românii, ca și Moldova de Răsărit – Basarabia, nu înseamnă doar unii politicieni (care mai și greșesc, din păcate, deseori machiavelic), România și românii înseamnă Măreția Sfinxului din Carpați, înseamnă valurile Dunării, vraja Mării, înseamnă Sfintele Mănăstiri, unde se menține peste veacuri focul credinței și mântuirii, România și românii înseamnă demnitatea cu care își apăra „sărăcia și nevoile și neamul” Mircea cel Bătrân, înseamnă puterea crucii și credinței lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu care a apărat poarta creștinătății, înseamnă sfinții închisorilor, curajul și năzuința nestrămutată a domnitorului Mihai Viteazul, înseamnă nemurirea lui Mihai Eminescu, Rapsodia Română și George Enescu, Coloana Infinită/ Axis Mundi și Cumințenia Pământului lui Constantin Brâncuși, pasiunea din cântecele Mariei Tănase, ale lui Gheorghe Zamfir sau Grigore Leșe. Suntem conștienți că Istoria românilor nu poate fi completa fără reflectarea asupra sacrificiului membrilor Sfatului Țării din Basarabia, care au declanșat la 27 martie 1918 procesul de unificare a provinciilor românești, dar și a generației de aur din Basarabia de la sfârșitul anilor 80 începutul anilor 90, care au pregătit și înfăptuit Renașterea Națională. Cultura română nu poate fi completă fără opera lui Ion Druță, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, fără muzica lui Eugen Doga, Anatol Chiriac, Ion și Petre Aldea- Teodorovici, fără filmele regizorului Emil Loteanu și virtuozitatea „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros… Integritatea noastră nu poate fi atinsă fără a ne aduna trăirile și valorile în toată complexitatea.

Moldova de răsărit/ Basarabia, Quo vadis?

Dacă până la 1989 ar mai fi putut fi considerată firească rătăcirea unor basarabeni, rămași cu sechele din perioada sovietică, referitor la identitatea noastră și limba pe care o vorbim, acum nu mai există justificare, e doar constatarea că suntem atrași din nou într-un teatru al absurdului. „Să vorbim românește! Să ne prețuim valorile! Să ne cunoaștem istoria și Țara!”, acesta ar fi răspunsul. La nivelul dialogului bilateral nu poate fi loc de supărare, chiar dacă exprimările uneori nefericite sau judecata pripită ar putea să doară. Să ne amintim că fratele/prietenul adevărat/ mamă sunt cei care ne spun adevărul în față și ne fac semnul crucii în spate, rugându-se pentru noi. În fața unei pandemii, membrii familiilor se țin departe, deși mistuiți de dor, națiunile își adună forțele, statele își dau măna – toate pentru a salva Viața. De-a lungul secolelor națiunile au supraviețuit, ținându-se împreună, iar roluri hotărâtoare în istoria lumii au avut doar statele puternice sau cele care au dus o politică înțeleaptă.

Așezarea noastră geografică, „în calea răutăților”- constatarea cronicarilor, ar putea servi pentru transformarea condiției noastre dintr-o masă de manevră într-un privilegiu. Ferice de națiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici capabili să impulsioneze și să direcționeze energiile spre bine și împlinire.

Iuliana Gore Costin

25.06.2020

SURSA: Ziarul Național

Publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

Apel către cetăţenii români

Înainte de luarea la cunoştinţă a unui deosebit  APEL, vă rugăm să recitiţi cunoscutele versuri ale lui Alexandru Vlahuţă scrise cu mai mult de un secol în urmă: „Minciuna sta cu regele la masa/ Doar asta-i cam de multişor poveste/  De când sunt regi (şi dictatori – n.r.), de când minciuna este,/ Duc laolaltă cea mai bună casă” […] În vaiete se prăbuşeşte-o lume/ Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!/ Cum şuieră cumplita vijelie!/ Sar fraţii între ei să se zugrume.// Uscata brazdă cere iarăşi sânge./ Femei cu părul despletit, nebune,/ Şi-asmut copiii la omor. Genune,/ Puhoi de ură ce zăgazu-şi frânge!… ”. (Redacţia ART-EMIS)

Sub pretextul „siguranţei colective”, atacul asupra libertăţilor individuale este fără precedent

În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, atacul asupra libertăților individuale este fără precedent, considerăm că este de datoria noastră să lansăm un apel către toți românii de bună credință.

Evoluțiile de până acum arată că lupta împotriva epidemiei Covid-19 a devenit un alibi pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare. Nu negăm în nici un fel existența noului virus, însă credem că măsurile luate pentru combaterea acestei epidemii au fost în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României.

Pe zi ce trece, în întreaga lume apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus. Tot mai multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei internaționale confirmă faptul că isteria mediatică în legătură cu Covid-19 este nejustificată. Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența bolii în raport cu numărul de decese, că această pandemie este în fapt instrumentalizată pentru a impune, pe termen lung, forme inacceptabile de control social și de îngrădire a drepturilor și libertăților democratice.

Considerăm, de asemenea, că, în numeroase cazuri, măsurile de izolare adoptate au precipitat o criză profundă care a distrus deja sectoare întregi ale economiei. Acest fapt are repercusiuni sociale și politice grave. Guvernul și Parlamentul României, precum și toți actorii responsabili au datoria să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesul cărora sunt obligați să acționeze. La fel, este de datoria acestora să ajute familia, celula societății, nepenalizându-i și nediscriminându-i pe cei slabi și vârstnici, inclusiv prin despărțirea dureroasă de cei dragi.

Internarea forțată și tratamentul în spitale a persoanelor asimptomatice trebuie, de asemenea, să înceteze imediat. Suntem printre puținele țari din lume care au recurs la o astfel de măsură abuzivă și nedemocratică. Nici măcar O.M.S., care este la originea multor decizii greșite luate de diferite state, nu recomandă asemenea abordare extremă, experții fiind de acord inclusiv ca persoanele cu simptome medii sa fie tratate ambulatoriu.

Cerem comunității științifice și medicale să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun. Este necesar să existe garanții că interese economice obscure nu influențează deciziile celor aflați acum la conducerea României.

Ceea ce trebuie sa primeze este sănătatea cetățeanului, nu garantarea profiturilor companiilor farmaceutice spre îmbogățirea rapidă a „mafiei clientelare” transpartinice. Achizițiile publice, chiar și în situații de urgență, trebuie să fie transparente. Subliniem, de asemenea, că este inacceptabilă din punct de vedere moral, folosirea unor vaccinuri care nu au fost suficient testate sau care încalcă principii de bioetică – de exemplu, vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.

Cerem ca sistemul medical sa revină la normal, configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară. Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității.

Cerem restabilirea libertății religioase, care potrivit Constituției „nu poate fi limitată sub nici o formă”. Ingerința autorității publice în viața liturgică, ca și hărțuirea unor ierarhi, trebuie sa înceteze de îndată. Până în prezent biserica a fost supusă unor rigori care nu s-au aplicat nici magazinelor alimentare. Suntem îngrijorați că hrana spirituală a fost considerată a fi neesențială de către decidenți, în timp ce esențial a fost stabilit arbitrar doar accesul la hrana materială.

Solicităm anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care C.C.R. le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională.

Solicităm și retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România. Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar.

Cerem încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor. Luând în considerare informațiile oficiale cu privire la starea de sănătate a populației și la evoluția infectării cu virusul SARS COV-2, considerăm că multe din așa zisele măsuri profilactice, vizează mai degrabă supravegherea populației decât sănătatea ei.

Trebuie contracarată impostura flagrantă a celor care, fără nicio legitimitate politică sau socială, susțin politici de control drastic al populației recomandându-se ca salvatori ai umanității. Responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna unor „experți” sau funcționari naționali si internaționali care, pe deasupra, mai apoi vor pretinde imunitate în fața legii.

Solicităm, de asemenea, furnizarea gratuită de către stat a echipamentului de protecție a cărui purtare este impusă în anumite spații publice sau private. Este injust și inacceptabil ca populației să i se impună obligativitatea purtării de măști, cât timp nu i se acordă și mijloacele necesare achiziționării lor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul celor care și-au pierdut locurile de muncă a crescut simțitor.

Denunțăm transformarea presei, prin subvențiile guvernamentale oferite din bani publici, într-un mijloc de manipulare și înspăimântare a cetățeanului, pus în slujba susținerii unor masuri arbitrare, fără o dezbatere publică reală. Îi îndemnăm cu tărie pe cei care lucrează în mass-media să furnizeze informații exacte și să nu cenzureze, penalizeze, calomnieze și demonizeze pe cei care critică politicile guvernamentale, așa cum se întâmplă în prezent, din păcate, pe scară largă în social media, în presa scrisă și la posturile tv. Numai oferirea de informații corecte permite cetățenilor să evalueze prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați în favoarea unor interese partizane. O dezbatere democratică și onestă, care să asigure participarea vocilor nealiniate, este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme mai mult sau mai puțin subtile de dictatură, care pot degenera ușor în tiranii mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a cunoscut în trecutul recent.

Ne dorim ca experți în economie, fără partizanat politic, să caute soluții care să transforme enormele împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor în ultimul timp în investiții de infrastructură, energie, în proiecte de reindustrializare a țării, în finanțarea industriei alimentare, în orice proiect care ar putea aduce plusvaloare și ar putea integra forța de muncă plecată din țară, denumită generic „diaspora”. Prioritară va trebui să fie preocuparea pentru asigurarea hranei populației, în contextul în care experți ai O.N.U. vorbesc despre „o foamete de proporții biblice” în urmă unei teribile crize economice anunțate post-pandemie.

Considerăm necesară stabilirea urgentă a unui calendar concret al procesului electoral indispensabil oricărui regim democratic. În secțiile de votare se poate asigura cel puțin regimul de siguranță sanitară din supermarketuri. Se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției, la răspândirea de informații false cu privire la numărul persoanelor infectate sau vindecate (a se vedea cazul județului Suceava) și a rezultatului dezastros ce a urmat deciziei de a bloca spitalele, care au fost inaccesibile pacienților cu afecțiuni grave.

Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică. Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale. Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.

Semnează:

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae – medic, Acad. Eugen Mihăescu – artist plastic, Conf. univ. dr. Răzvan Constantinescu – medic, Anca Nițulescu – medic Cristian Vântu – medic, prof. univ. dr. Radu Baltasiu, conf. univ. dr. Costel Stanciu, Alexandru Petria – scriitor, Rodica Oltean – jurnalist, Corneliu Vlad – jurnalist, Denis Dinulescu – scriitor dramaturg, Sorin Lavric – scriitor, Conf. univ. Costel Stanciu – economist, Ing. Pompiliu Diplan – manager, Iulian Capsali – publicist, regizor, Dan Chitic – avocat, prof.  Irene Mariana Tătaru – antreprenor, Ing. Mihai Mârțu – manager TV, Eugen Popescu – jurnalist, Florin Marius Secalean – psiholog, Radu Cujbă – editor carte, Camelia Leonte – scriitor, Claudiu Târziu – jurnalist, Horia Țigănuș – artist plastic, Theodor Mugurel Panait – inginer, Ing. Nicolae Mușat – președinte ASCIOR”, Cosmina Cerva – avocat[1].

SURSA: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/apel-catre-cetatenii-romani

–––––––––––––
Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

CONSTANȚA SINIȚA DESPRE FLAUT ȘI MAGIA SUNETELOR

Motto:„Când lucrezi, tu eşti un flaut prin care trece şoapta orelor, transformându-se în muzică”

(Khalil Gibran în Profetul)

Muzica reprezintă altarul unde se găsește necondiționat alinarea și pacea lăuntrică. Flautul este unul din instrumente care te pot teleporta intr-o oaza de liniste, pace, inspirație și meditație filozofică. Sunetul său este cel mai apropiat naturii umane prin faptul, că poate induce o stare de optimism, cu o energetică pozitivă de invidiat. Are proprietăți curative. Odată ce ai auzit sunet de flaut, îți doreşti să-l asculți la nesfârşit, ca o mantră. Astfel, terapia prin sunet de flaut este un fapt cunoscut de către asiatici şi recunoscut de psihologii europeni şi americani în zilele noastre, motiv pentru care a devenit astăzi o întreagă știință înalt apreciată atât în medicină cât și în psihologie.

Acest instrument este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri. Nu în zadar, chiar și în „cartea cărților”, în Biblie este menționat ca fiind un instrument de suflat îndrăgit de israeliţi. Sunetul melodios şi magic al acestuia, sporea bucuria celor ce participau la reuniuni de familie, la sărbători şi la nunţi (1 Regi 1:40).  Isaia 30:29 spunea că: „ Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel”. De asemenea, sunetul nostalgic al flautului putea fi auzit la înmormântări, unde muzicienii intonau cântece de jale (Matei 9:23).

De asemenea, instrumentul se menționează în cultura antică greacă, atunci când Zeii se desfătau cu sunet de flaut şi, de aceea, l-au dăruit oamenilor pentru ca, prin sunet de flaut, să se păstreze o legătură directă între ei şi muritori. Astfel, în mitologia greacă, legenda spune, că Pan este cel care ar fi inventat flautul (flûte de Pan) pentru a-i desfăta, deopotrivă, pe zei şi pe oameni. Fiu al lui Zeus şi al Penelopei, zeu al grădinilor şi ogoarelor, nelipsit dintre păstori, cu o înfăţişare ce provoca spaimă – jumătate om, jumătate ţap – Pan, cel îndrăgostit de nimfa Syrinx, fiica zeului râului Ladon, i-a aţinut acesteia calea în pădure. Speriată, Syrinx a fugit şi s-a aruncat în apele ocrotitoare ale părintelui său, care a preschimbat-o pe loc într-o trestie. Vibraţiile acesteia în bătaia vântului i-au părut lui Pan asemenea plânsului nimfei. A tăiat atunci trestia în mai multe bucăţi, le-a îmbinat între ele şi, cu sufletul îndurerat, a prins a susura cântecul trist al dragostei neîmpărtăşite.

O altă legendă a mitologiei greceşti spune despre crearea flautului de către Atena, zeiţa înţelepciunii şi protectoarea artelor. Zeița a făuri un flaut, dintr-un os de cerb la unul dintre banchetele organizate de zei, într-un moment de inspiraţie.

Practic a fost present în toate culturile arhaice, fiind confecționat din diferite materiale: os, scoică, porțelan, trestie, bambus, lemn. După Hristos, a fost un instrument mereu în atenția compozitorilor şi de aceea s-a perfecționat continuu, ajungând astăzi să fie confecționat din argint, aur sau platină.

II.Definiția

Flautul, cunoscut şi sub denumirea de flaut lateral (sau traversier) este un instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. Face parte din grupul instrumentelor de lemn, deoarece initial a fost confecționat din lemn. Denumirea de instrument de lemn a rămas, cu toate că  flautul modern este făcut din diferite materiale: nichel, argint, aur sau platină.

Sonoritatea flautului diferă în funcție de registru. În registrul grav, sunetul este mai închis, un pic întunecat, melancolic. În registrul mediu, sunetul flautului este luminos, moale, catifelat, iar în registrul acut sunetul este strălucitor, penetrant.

Flautul modern, al cărui sistem de găuri şi clape şi de configurare cilindrică a tubului a fost conceput de Theobald Böhm (flautist și compositor german din sec. al XIX-lea ce a pus baza formării flautului contemporan), este un instrument care nu mai cunoaşte nici un fel de dificultate în a intona, cu maximă precizie, sunetele scării temperate, fiind unul dintre cele mai agile instrumente ale orchestrei simfonice mari.

Diapazonul flautului este de la si (octava mica) – mi (octava a IV-a). 

III.Originea și Evoluția

Printre diverse artefacte ce aparțin epocii paleolitice se întâlnesc și instrumente de suflat asemănătoare celor moderne. Din cele ce s-au păstrat până în zilele noastre, acestea au fost clasificate în 3 categorii: flauții, instrumente de suflat cu ancii, predecesorii instrumentelor de alamă cu muștiuc.

    Flauţii – flautul longitudinal, transversal şi flautul cu multe tuburi (nai sau flautul lui Pan) – la flautul transversal sunetul era format în rezultatul interacţiunii coloanei de aer cu marginea orificiului lateral. Acesta se afla pe partea laterală a tubului, determinând modul de poziţionare a instrumentului. La flautul longitudinal exista deseori un dispozitiv pentru emiterea sunetului, utilizat în zilele noastre la blockflöte (flaut drept). Flautul cu multe tuburi (naiul sau flautul lui Pan) avea câteva tuburi, fiecare din ele producând un sunet sau două, la o anumită înălțime.

Începuturile flautului se pierd în veacuri, acesta este considerat cel mai vechi instrument muzical din lume. Întâlnim acest instrument în basoreliefurile şi picturile egiptene şi eline, în relatările privitoare la romani, ca şi în evlul mediu.

  • În Egiptul antic o răspândire largă dintre instrumentele de suflat a avut flautul longitudional, alături de acest instrument era deseori reprezentat alături de un cântăreţ şi harpist. Acesta s-a păstrat până în zilele noastre şi există în cultura muzicală egipteană în calitate de instrument naţional întâlnit frecvent la păstori.  În urma atestărilor arheologice din orașul antic Teba, instrumentele muzicale, în special cele de suflat, cu ancie ordinară, dublă, flauți sau instrumente de percuție, aparținînd dinastiei a XIX-a egipteană (1298 î.Hr.-1187 î.Hr.). În urma analizei acestora s-a constatat origina lor asiatică, fapt confirmat prin metoda de interpretare a acestora.
  • În Mesopotamia sunetul flautului era asociat cu vocea zeiței Iștar, deoarece asirienii considerau ca instrumentele muzicale, în special cele de suflat posedă o forţă magică, supranaturală, miraculoasă. Instrumentele de suflat din lemn erau diferentiate, de exemplu: oboiului i se încredința melodiile triste, melancolice, însă flautului- cele vesele, de bucurie și pline de lumină.
  • În cultura muzicală palestiniană, flautul longitudinal se numea ugab. Deja în perioada târzie acest termen definea toate instrumentele de suflat la general.
  • În China, baza celor mai multe instrumente de suflat este flautul de tip vechi chinez, spre exemplu: Xun – flaut longitudinal având o formă ovală cu şase găuri; Paixiao este o varietate a flautului lui Pan – 12-16 tuburi de bambus, fixate într-un chenar-stativ; Xiao – flaut longitudinal de bambus cu şase găuri pentru interpretare şi două găuri pentru corectarea acordajului; Dizi – flaut transversal de bambus sau trestie cu douăsprezece găuri, dintre care şase pentru interpretare, una pentru inspirarea aerului în tub, patru pentru ajustare şi una se lipea în timpul cântării cu un strat de peliculă din trestie sau bambus pentru obţinerea unui colorit timbral specific; ș.a. Toate aceste instrumente aveau o sonoritate catifelată şi caldă, asemănătoare coloritului rafinat al acuarelelor chineze.
  • Flautul în cultura muzicală indiană era numit Venu (Bansuri), era unul din cele mai răspîndite și respectabile instrumente de suflat. Acesta reprezenta o varietate a flautului transversal. Se spune că însăși zeul Krishna cânta la el, în mâinile sale căpăta o forţă magică: oamenii, planetele şi animalele auzind sunetele ei gingaşe „se cutremurau de încântare”.
  • În Grecia antică, acest instrument era numit Syrinx. Se utilizau două varietăţi ale acestui instrument, sub formă de flajeolet cu găuri perforate, deschis din ambele părţi şi sub forma unei varietăţi ale flautului lui Pan.
  1. Descrierea instrumentului

Actualul tip de flaut, după lungi căutări și perfecţionări, a fost perfecționat de către ilustrului virtuoz al flautului şi inventator, Theobald Böhm (1794-1881), al cărui nou sistem de mînuire a clapelor – folosind inele şi tije metalice – ca şi modificări în dimensiunile găurilor şi distanţarea lor, au revoluţionat flautul, ca de altfel şi toate celelalte instrumente din lemn.

Flautul în formula de azi,  se prezintă ca un tub cilindric de lemn sau argint, lung de aproximativ 70 cm, demontabil în trei părți. Lateral sînt făcute 13 orificii, care se închid şi se deschid cu clapele acţionate de sistemul de pârghii, aplicat pe corpul instrumentului. Aproape de capătul de sus se găseşte o deschidere tot laterală, mai mare, întărită de un suport, denumită ambuşură, prin care se introduce coloana de aer, proiectînd-o în peretele opus, sprijinind flautul pe buza inferioară.

Mînuirea clapelor scurtează sau măreşte lungimea tubului, avînd drept consecinţă emiterea unor sunete mai înalte sau mai joase. Suflul determină intensitatea, iar în anumite condiții şi înălțimea sunetelor, care de altfel mai poate fi corectată şi prin poziția buzelor.

V.Posibilități tehnice și expresive

Flautul în registrul grav nu poate cînta decît în nuanțe reduse, piano şi pianissimo, în mediu, după voie; în acut îi convine tăria, forte şi fortissimo; în supra-acut, sunetele foarte dificile nu răspund decît în fortissimo. Flautul demonstrează în cadrul familiei de lemne culmea agilității în salturile, notele repetate pînă la zbîrnîit, trilurile, desenele melodice cele mai rapide, zglobii şi complicate, pe care le fac cu o uşurinţă şi o mobilitate greu egalabile, cu ajutorul poziţiei buzelor.

    Registrele flautului  sunt interesante din punct de vedere timbral, deoarece modul de emisie al sunetelor determină în acelaşi timp şi culoarea timbrală.

Timbrul flautului în registrul grav, unde toate sunetele se produc ca sunete fundamentale, este mai cald decât timbrul celorlalte registre, având o expresivitate deosebită, în timp ce, în registrele mediu, acut şi supraacut, unde sunetele se obţin ca armonice ale sunetelor fundamentale, timbrul devine mai deschis, mai strălucitor, mai luminos, mergând până la o anumită stridenţă şi chiar opacitate în registrul supraacut.

     Sunetelor armonice  sunete înalte nu se poate face altfel decât prin folosirea armonicelor, atunci când în partitură se specifică dorinţa compozitorului de a auzi aşa-numitele sunete armonice (prin scrierea unor cerculeţe deasupra notelor, la fel ca la scrierea flajeoletelor pentru vioară), instrumentistul va obţine înălţimile respective folosind alt armonic decât cel folosit în mod obişnuit (de exemplu, sol din octava a doua, care în mod obişnuit se intonează ca armonic 2 pentru sol din octava întâi, va fi aici obţinut ca armonic 3 pentru do central). În anumite momente, aceste sunete armonice au o culoare timbrală diferită faţă de sunetele normale – fapt sesizat şi utilizat de către compozitori – obţinându-se un timbru mai sec, mai inexpresiv, mai ireal parcă, decât în cazul folosirii procedeelor obişnuite de producere a sunetului.

Fiind un instrument de o deosebită agilitate, și pe bună dreptate considerat nobil, aproape toate procedeele tehnice, de producere şi conducere a sunetelor, îi sunt fireşti şi accesibile instrumentistului.

Legato este un procedeu uzual – la fel ca la majoritatea instrumentelor de suflat, este mai uşoară legarea unor sunete în ordine ascendentă decât legarea lor în ordine descendentă; cel mai uşor de legat sunt, bineînţeles, sunetele care diferă numai prin octava în care sunt aşezate – modalitatea lor de execuţie, prin folosirea armonicelor, ne oferă aici o explicaţie lesnicioasă.

   Staccato este, de asemenea, un procedeu uşor de executat.

Articulaţia simplă, obţinută prin pronunţarea consoanei „t” în ambuşura instrumentului, nu poate depăşi, conform părerilor instrumentiştilor, viteza de 450 articulaţii pe minut.

Articulaţia dublă, obţinută prin rapida pronunţare a consoanelor „t” şi „k”, articulaţie mai puţin clară decât articulaţia simplă însă deosebit de utilă în cazul unor repetiţii de sunete, două câte două, poate urca până la o viteză de 600 articulaţii pe minut.

Articulaţia triplă, obţinută prin rostirea rapidă a unui grup de consoane „t-k-t”, „t-k-t…”, de asemenea, deosebit de utilă atunci când avem de a face cu repetarea unor sunete în grupuri de câte trei şi unde este de observat tendinţa de a scoate în evidenţă prima notă din acel grup, este ceva mai puţin rapidă decât articulaţia dublă.

Este important de reţinut faptul că aceste valori nu sunt absolute ci ele suferă modificări în funcţie de registrul unde se găsesc sunetele intonate şi de intensitatea cerută de compozitor.

Pentru o mai bună înţelegere, să ne reamintim faptul că un sunet grav necesită punerea în vibraţie a unei coloane de aer mai mari din tubul intrumentului; de asemenea, o nuanţă mai ridicată cere un efort mai mare din partea instrumentistului, toate acestea influenţând nemijlocit viteza cu care se produc sunetele.

   Frullato (cunoscut şi sub denumirea de tremolo dental sau Flatterzunge) este un mod de emisie de efect, uşor de obţinut de către instrumentişti prin folosirea limbii în pronunţia unui fonem „drrr” şi în oscilarea rapidă a acesteia. În privinţa folosirii surdinei, notăm unele experimente izolate observând totodată faptul că acest mod de emisie a sunetelor nu s-a impus, el existând aşadar numai cu titlu de experiment.

Respiraţia instrumentistului, cuantificată în secunde, este un factor important de care trebuie să se ţină seama atunci când se compune o partitură pentru flaut. Din cauza specificităţii modului de obţinere a sunetului, prin suflarea aerului într-un orificiu astfel încât, inevitabil, o parte din cantitatea de aer din plămânii instrumentistului va fi irosită, valorile, măsurate în secunde, vor fi diferite în funcţie de registru şi de nuanţă.      

VI.Instrumente din familia flautului

Picola (flautul piccolo) este un instrument din familia flautului, construit, de asemenea, după mecanica introdusă de Theobald Böhm.

Picola va continua în acut întinderea flautului; culoarea timbrală a picolei este însă mult mai săracă în resurse expresive decât aceea a flautului. Registrul grav este inexpresiv în timp ce registrele mediu şi acut pot fi scânteietoare, incandescente chiar, timbrul picolei, în fortissimo, putând ieşi în evidenţă chiar şi dintr-un masiv tutti orchestral. Măiestria componistică a evoluat mult, de la stadiul unei simple dublări în acut a liniilor melodice încredinţate unui flaut până la momente recente unde picola are un rol de sine stătător, în care ea interpretează linii melodice având chiar şi valoare tematică şi, de aceea, unde este necesară o sine qua non scoatere în relief a acestora.

     Flautul contralto (sau flauto d’amore) este un instrument relativ rar folosit, acordat în fa sau în sol grav, sunând aşadar cu o cvartă sau o cvintă mai jos decât sunetele din partitură. Este un instrument cu notaţie transpozitorie înţelegând prin aceasta acele instrumente care, din motive diverse, folosesc procedeul, de exemplu, o notă, scrisă în cheia sol sau în cheia fa, va suna cu un interval predeterminat mai sus sau mai jos (în practică se utilizează frecvent procedeul citirii notelor de pe respectivele portative ca şi cum ar fi fost scrise înr-o altă cheie; se foloseşte frecvent terminologia efect scris – efect real pentru surprinderea acestei factualităţi). Fiind un instrument de culoare prin excelenţă, registrul său cel mai eficace este registrul grav unde nu numai că adaugă, în grav, câteva sunete flautului ci permite obţinerea unui considerabil plus de expresivitate, de căldură, de dulceţe a unui timbru care, în acel registru, deja posedă o predeterminată cantabilitate. Registrele, tehnicile şi posibilităţile de interpretare vor fi cele deja studiate mai sus, cu amendamentul că instrumentul, fiind ceva mai mare şi mai voluminos decât flautul propriu-zis, nu va îngădui o velocitate comparabilă. Pe scurt, facem aici observaţia că, în cazul instrumentelor de culoare, dezvoltate în sensul descris mai devreme, exemplele muzicale vor veni aproape întotdeauna în sprijinul reliefării a ceea ce este caracteristic în privinţa culorii timbrale şi rareori vor ilustra momente muzicale posibil de interpretat – în condiţii superioare chiar – de către instrumentele standard ale respectivelor familii.

       Flautul bas este un flaut în do grav, fiind aşadar acordat cu o octavă mai jos decât flautul obişnuit. Este un instrument extrem de rar folosit, iar atunci când s-a scris pentru acest instrument s-a insistat, evident, pe 19 sonorităţile interesante care pot fi obţinute în registrul grav al instrumentului.

VII. Rolul flautului în orchestra

Rolul flautului în orchestră este foarte important. Putem spune că este echivalentul viorii I, deoarece are de cântat de multe ori linia melodică a lucrării, iar intervențiile flautului sunt mereu auzite datorită timbrului său specific. În orchestră sunt 3 sau 4 flautiști, în functie de mărimea orchestrei, dar și de repertoriul care se cântă. Cel puțin unul dintre flautiști cântă și la alt instrument, piccolo. Din cauza timbrului său foarte acut, se face auzită peste toate instrumentele din orchestră.

Aproape toate lucrările orchestrale au interventii solistice pentru flaut care sunt scrise în mare parte în registrul mediu și acut.

Datorită timbrului său cristalin, dar și datorită virtuozității sale, mulți compozitori au comparat sunetul său cu ciripitul păsărilor. Se pot enumera câteva exemple: În celebra lucrare a lui Serghei Prokofiev, Petrică și lupul, flautul întruchipează pasărea printr-un solo plin de virtuozitate; ”Voliers” din Carnavalul animalelor, scris de Camille Saint-Saens; Simfonia nr.2 compusă de Aleksander Scriabin; Igor Stravinsky scrie suita simfonică “Pasărea de foc”.

Începând cu epoca Baroc, flautul este prezent în muzica lui J. S. Bach, J. B. Boismortier, A. Vivaldi, G. Fr. Händel, J. Quantz, A. Corelli, J. B. Loeillet, J. Hotteterre, G. B. Pergolesi, D. Purcell, A. Scarlatti, G. Ph. Telemann.

În perioada Clasicismului, flautul a devenit un instrument solistic şi orchestral cu drepturi depline; compozitori precum C. Ph. E. Bach, L. Boccherini, J. Haydn, Ch. W. Gluck, F. Danzi, F. Devienne, W. A. Mozart, С. Ph. Stamitz, F. A. Hoffmeister, D. Cimarosa ş.a., au scris concerte pentru flaut.

Ulterior, în epoca romantismului s-au evidențiat în muzică compozitori-flautişti precum: J. Andersen, T. Böhm, G. Briccialdi, J. Demersseman, F. Doppler, K. Doppler, E. Köhler, W. Popp, P. Taffanel, A. B. Fürstenau, C. Ciardi, care au creat un şir întreg de lucrări de virtuozitate.

Una din cele mai renumite opere în care este utilizat ca tema acest instrument este Flautul fermecat compusă de Wolfgang Amadeus Mozart (1791).

Povestea în sine ilustrează educarea omenirii, progresul dinspre haos (șarpele), prin superstiție religioasă (Regina și Doamnele), către iluminarea raționalistă (Sarastro și Preoții), prin încercare (Tamino) și eroare (Papageno), pentru a face într-un final „Pământul un regat ceresc și muritorii precum zeii”.

Johann Sebastian Bach cu ocazia vizitei făcute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei, (la curtea căruia funcționa ca clavecinist fiul său

  1. Philipp Emanuel) a improvizat o magnifică fugă pe searbăda temă dată de rege. Întors la Leipzig, a scris pe această temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre (pentru flaut, vioară și clavir).

Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică.

    Cei mai cunoscuți interpreți flautiști, care au contribuit/contribuie la dezvoltarea studiilor de specialitate și popularitatea univesală sunt: Marcel Moyse, Jean-Pierre Rampal, Emmanuel Pahud, Jasmine Choi, James Galway.

VIII.Concluzie

În opinia noastră, muzica este cel mai deosebit și frumos lucru ce imbină numeroase instrumente unicale, însă niciuna nu se va compara cu sunetul magic și minunat al flautului ce reprezintă frumosul combinat cu cele mai deosebite și nedescrise sentimente lăuntrice. După cum spunea Tudor Arghezi în Catrene și Distihuri: „Noi suflăm pe-același flaut: / Laudă-mă să te laud”.

Constanța SINIȚA, studentă anul II, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

mun. Chișinău

Bibliografie:

  1. Biblia,ed. Chișinau,2008, 1 Regi 1:40, pag. 356,  Isaia 30:29, pag. 705, Matei 9:23,pag. 932.
  2. Dicționar Enciclopedic Românesc, pag. 380
  3. Dicționar Universal al Limbei Române, pag.289
  4. Khalil Gibran în Profetul
  5. Literatura și Arta Moldovei (Enciclopedie), vol. I, ed. Chișinău, 1985, pag. 261
  6. Literatura și Arta Moldovei (Enciclopedie), vol. II, ed. Chișinău, 1985, pag. 379
  7. Minerva Enciclopedie Română, Ed. Cluj, 1930, pag. 451
  8. Tudor Arghezi în Catrene și Distihuri

Bibliografie web:

1.file:///C:/Users/%D0%9F%D0%BE%D0%BB%D1%8C%D0%B7%D0%BE%D0%B2%D0%B0%D1%82%D0%B5%D0%BB%D1%8C/Downloads/Constanta-3%20(1).pdf

2.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=30

3.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=31

4.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=32

5.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=34

6.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=35

7.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=36

8.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=37

9.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49

10.https://bibliomusic.wordpress.com/2015/12/13/flaut-instrument-muzical-de-suflat/

11.https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach

12.https://capitalcultural.ro/rolul-flautului-orchestra/?fbclid=IwAR0S4eMDcFkES3tL3uZJJQePtKcNFy9-S8Nh-yYPlv7HzkdATQ_c7LjSyTw

13.https://books.google.md/books?id=LXHKDwAAQBAJ&pg=PT13&lpg=PT13&dq=flautul%20mentionat%20in%20biblie&source=bl&ots=Onk3QtkoKp&sig=ACfU3U3dP4zf0BmZsowiVBcbBj70W8nNw&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjFteD28v7pAhWyyqYKHS5iCJIQ6AEwAHoECAQQAQ&fbclid=IwAR1CVAdwJRuxj370sYOE_JU82PklIr0fXWxF6y9krnMpf0Y8YU7ZkBt66rU#v=onepage&q=flautul%20mentionat%20in%20biblie&f=false

14.http://www.citatepedia.ro/index.php?q=flaut

15.https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach

16.https://ro.wikipedia.org/wiki/Flautul_fermecat

17.http://www.cnaa.md/files/theses/2018/54293/anastasia_gusarova_abstract.pdf

18.https://www.cadouriperfecte.ro/blog/terapie-cu-muzica-de-flaut.html

19.https://www.google.com/search?q=flute+d+amour&tbm=isch&ved=2ahUKEwj_o8H4qoDqAhUUrKQKHVrlBj0Q2cCegQIABAA&oq=flute+d+amour&gs_lcp=CgNpbWcQAzIECAAQHjIGCAAQCBAeOgIIADoECAAQQ1ClogFYgPABYP7xAWgEcAB4AIABqQGIAcoMkgEEMTEuNpgBAKABAaoBC2d3cy13aXotaW1nsAEA&sclient=img&ei=rJXlXv-dApTYkgXaypvoAw&bih=920&biw=1920#imgrc=zS-bhRkIPq1wDM

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

Alexandru Moraru – distins editor de documente

  Alexandru Moraru – distins editor de documente

Alexandru MORARU, istoric-arhivist și publicist din Chișinău (azi Republica Moldova), editor, autor și coautor a mai multe volume de carte istorică, culegeri de documente de arhivă etc. În anul 2014 a devenit membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (filiala Chișinău). Două din cărțile domniei sale – „Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia 1941-1944. Culegere de documente” (în colaborare) și „Basarabia antisovietică”, – au apărut de sub tipar în anii 2008-2009, în cadrul colecției „Români în istoria universală (vol. 128 și 145), la Casa Editorială „Demiurg” din Iași, cărțile fiind prefațate de marele istoric și om politic Gheorghe Buzatu. Apoi au urmat alte volume, editate la Chișinău. Colaborarea cu profesorul Gheorghe Buzatu a adus roade excepționale.

Peste un an, în 2010, Gheorghe Buzatu i-a solicitat un subiect documentar pentru o culegere în două volume „1940. Omagiu profesorului Ioan Scurtu” semnat de un grup de editori condus de savantul Gh.Buzatu și elaborate (volumele) în cadrul Muzeului Vrancea. Deși Alexandru Moraru lucra de mai mult timp la tema „Scrisori către Mareșal”, profesorului Gh. Buzatu i-a plăcut subiectul și l-a rugat să-i trimită 15-20 de documente, scanate, iar dumnealui va pregăti o introducere la aceste documente. Alexandru Moraru a făcut acest lucru și în cele din urmă în volumul nominalizat au fost incluse aceste documente cu introducerea profesorului sub titlul „Scrisori din Basarabia către Mareșalul Ion Antonescu”, volume apărute la Editura „Demiurg” din Iași, în anul 2010, (vezi lucrarea nominalizată, volumul II pag.173-184).

În introducere, între altele, profesorul Gh. Buzatu scria: „Profesorul și prietenul Alexandru Moraru, istoric prin formație și prin vocație, ne transmite din Chișinău, cu bunăvoința-i recunoscută, un set de scrisori din vremea Războiului de Eliberare Națională din 1941-1944, adresate de „cei mici” Mareșalului Ion Antonescu, Conducătorului Statului Român. Expeditorul lucrează de-acum la un volum masiv, reunind câteva sute de documente de același gen, pe care, se înțelege, le așteptăm cu nerăbdare și deosebit interes. Este de datoria mea să menționez că, anterior, profesorul Alexandru Moraru a valorificat numeroase documente românești de maximă însemnătate, depistate în Arhivele din Chișinău, dintre care unele au reținut atenția lui Paul Goma pentru magistru-i eseu „Săptămâna Roșie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia și evreii” (cea mai recentă ediție a 7-a, Bacău, Editura Vicovia, 2010, 543 pagini). De asemenea, nu demult el [Alexandru Moraru – A.P.] a publicat la Iași volumele: „Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia 1941-1944. Culegere de documente (Casa Editorială „Demiurg”, 2008, în colaborare) și „Basarabia antisovietică. Documente privind rezistența națională. Blestemul deportărilor și al „justiției” staliniste” (Casa Editorială Demiurg 2009) pentru ca, în sfârșit, cu totul recent, să ne ofere surpriza unei masive, excelente și actuale culegeri în mai multe tomuri – „Victimele terorii comuniste în Basarabia. Rezistență ocupanților. Arestați, Torturați, Întemnițați, Uciși. Documente secrete sovietice, 1944-1954”, volumul I, Chișinău, Editura Iulian, 2010, 393 pagini + anexe.”

Majoritatea cărților scrise și editate de Al. Moraru au fost menționate cu premii și Diplome de Excelență în cadrul Salonului Internațional de Carte și a Festivalului Național al Cărții și Lecturii. Două din aceste volume: „Basarabia: scrisori către Mareșal” (2014) și „Basarabia Mareșalului Antonescu” (2015) au intrat în lista celor 10 cărți, cele mai citite cărți din anii respectivi, prima s-a plasat pe locul 8, iar a doua pe locul 4 din zece.

Este cazul să menționăm, că volumele editorului „Garda de Fier în Basarabia. Documente” (în colaborare cu enciclopedistul și publicistul Benedict Ciubotaru, 2011) și „În labirintul documentelor secrete” (2017) au fost înalt apreciate de specialiștii în materie și publicul larg. Același lucru se poate spune și despre culegerea de documente de arhivă „Victimele ocupanților sovietici și călăii lor” (2018).

În anul 2016 Alexandru Moraru a organizat la Biblioteca Centrală „Hașdeu” din Chișinău, prima conferință științifică din istoria spațiului românesc cu genericul „Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie”, tot atunci domnia sa, a adunat toate comunicările de la conferința respective și a publicat „Materialele Conferinței științifice „Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie” (2016).

Pentru a nu fi date uitării, sau chiar dispariției, editorul nominalizat (în colaborare cu col(r) Alexandru Ganenco), la capitolul cărți vechi și rare, a reanimat lucrarea diplomatului Vasile Stoica „Basarabia. Românii și pământurile lor”, apărută în SUA, în anul 1919, în limba engleză. Lucrarea a fost tradusă in română și tipărit un duplex româno-englez. În anul Centenarului Unirii (2018) în aceiași formula a fost scoasă cartea „Ecoul Unirii”, culegere în componența căreia au fost incluse trei lucrări: „Unirea” de Alexandru Boldur, „Roirea familiilor românești peste Nistru” de Gheorghe Bezviconi și „Românii și imperialismul ucrainean” de Emil Diaconescu.

Astăzi, istoricul și editorul Alexandru Moraru vine în fața cititorului îndrăgostit de istoria națională adevărată cu un subiect împânzit de fals şi minciună comunistă. Titlul acestui nou volum este „Adevărul despre Odesa sub români (mărturii ale localnicilor, documente și material)”. Această culegere de materiale și documente de arhivă are drept scop, să demonstreze adevărul istoric a perioadei de timp cât municipiul Odesa s-a aflat sub administrație românească. În respectivul volum au fost incluse mărturii ale localnicilor din această perioadă (în limba originalului și cu traducere în română); câteva documente de arhivă depistate în Arhiva Națională a Republicii Moldova; copia original al brevetului de conferire al titlului de Doctor Honoris Cauza al Universității din Odesa, doctorului în științe juridice Gheorghe Alexianu.  Autorul a considerat binevenit și introducerea în acest volum publicația Primăriei Municipiului Odessa „În slujba Țării (al doilea an de gospodărie românească la Odessa (16 octombrie 1942-16 octombrie 1943), apărută în oraș în 1943. În această publicație, cu lux de amănunte se demonstrează succesele, dar și problemele dezvoltării economice și social-culturale ale administrației românești în Odesa.

Profesorul Alexandru Moraru fiind întrebat, care sunt accentele pe care le puneți prin aceste documente și materiale de arhivă, a răspuns:

  1. Materialele și documentele de arhivă incluse în prezentul volum confirmă faptul că URSS și respectiv puterea sovietică nu i-a păsat de populația țării sau mai bine spus de oameni niciodată sau, cel puțin, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial;
  2. Că între guvernul nazist al lui Hitler și cel socialist al lui Stalin nu a existat nici o diferență, ambele cu tendințe imperialiste și respectiv de reîmpărțire a lumii prin anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939; războiul sovieto-finlandez din același an, anexarea de către sovietici a Letoniei, Lituaniei, Estoniei, Basarabiei, nordului Bucovinei ş.a.;
  3. În majoritatea cazurilor populația orașului Odesa s-a dovedit a fi mai flexibilă decât alte orașe; încă până a intra în oraș armata română, mulți locuitori ai oraşului au opus rezistență și piedici autorităților militare sovietice în distrugerea uzinelor, fabricilor, centralelor electrice, apeductului orășenesc, depozitelor alimentare și industriale;
  4. Deși sovieticii, atunci când au părăsit orașul Odesa, au distrus tot ce poate fi de folos, fără să se gândească la locuitori, care rămân în pragul iernii fără căldură, curent electric, apă potabilă, alimente, transport (până și toți caii orașului, care erau folosiți la transport au fost împușcați de sovietici), administrația românească în termen record au reanimat orașul la viață;
  5. Autoritățile române au restabilit și deschis bisericile ortodoxe, închise și pângărite de cei cu secere și ciocanul în frunte, fapt pentru care cetățenii urbei au rămas extrem de recunoscători;
  6. Toți cetățenii din Odesa, care au putut confirma prin documente, că o avere sau un imobil i-au aparținut până la sovietici, această proprietate privată a fost returnată de români vechilor stăpâni;
  7. Toți locuitorii care au primit funcții sau au primit ceva de lucru, sau un servici la revenirea sovieticilor acești locuitori erau numiți de sovietici „colaboraționiști” sau „spioni fasciști”, dar este evident că nu putea tot orașul Odesa să fie locuit numai cu colaboraționiști și spioni.
  8. La revenirea trupelor sovietice în oraș au început activitatea detașamente ale poliției secrete sovietice subordonate NKVD-ului, care au înfăptuit arestări masive, lichidări fizice și „dispariții” ale locuitorilor Odesei. După aceste operații, populația orașului s-a înjumătățit, adică au rămas mai puțini de jumătate comparativ cu numărul populație în perioada administrației românești.
  9. Din cele enumerate mai sus, este evident, că autoritățile române în Odesa au lăsat o impresie bună în memoria localnicilor.

Pe bună dreptate, editorul consideră că volumul va avea priză la specialiști și la cititorii care au îndrăgit istoria adevărată, fără falsuri și legende kominterniste.

Anatol PETRENCU, dr. hab. profesor universitar

NOTĂ: Respectivul text deschide volumul de carte Alexandru Moraru „Adevărul despre Odesa sub români” Editura „Tipocart Print”, Chișinău, 2020, 308 pag

Vă mai comunicăm, că textul respectiv a mai fost preluat de prestigioasa revistă din România „Art-Emis.ro”, drept confirmare: https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/alexandru-moraru-adevarul-despre-odesa-sub-romani-marturii-ale-localnicilor-documente-si-materiale

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FELICITĂRI, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu