Maia SANDU – Igor DODON: o apă şi-un pământ

Maia SANDU – Igor DODON: o apă şi-un pământ

Consider că lumea nu este obligată să cunoască istoria propriului popor sau altor popoare. Deşi ar fi bine, cel puţin, cele mai relevante momente din trecutul Neamului, să le cunoască, totuşi.

Este cu totul altceva când vine vorba de oamenii politici, dornici să ocupe diverse posturi de conducere, fie primari sau consilieri, fie miniştri sau deputaţi. Sunt absolut convins, că în acest caz, aceste persoane SUNT OBLIGATE să cunoască cel puţin istoria ultimilor 100 de ani, cel puţin destinul a două-trei generaţii.

Avem în faţă exemplul altor popoare. Preşedintele Franţei Charles de Gaulle a fost un mare admirator al istoriei poporului francez, al literaturii franceze. Winston Churchill – un alt exemplu de bun cunoscător al istoriei Imperiului Britanic, dar şi a altor state. Exemplele pot continua. Dar să analizăm ceea ce avem noi, Republica Moldova, ce personalităţi ne reprezintă pe noi, în Europa (începând cu România) şi în lume. Prea puţine. Profesorul Alexandru Moşanu, generalul Ion Costaş, regretaţii Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin, încă câţiva.

Dar prea puţini. Majoritatea au fost bădărani neciopliţi, de care ne-a fost mai mare ruşinea să-i auzim cum gândesc şi cum vorbesc. Dar, aşa cum citisem undeva, în Republica Moldova (RM), mama proştilor este mereu gravidă.

Îl avem în faţă pe Igor Dodon, ales în postul de preşedinte al RM cu majoritatea de voturi, liber exprimate (cu fraudele cunoscute). A fost votat pentru că a promis să restituie Statului RM miliardul de euro furaţi, să-i tragă la răspundere penală pe făptaşi (pentru ca să nu se mai întâmple aşa ceva în vecii vecilor). În loc să realizeze programul propus, Igor Dodon ba ne ameninţă cu proteste de el inspirate împotriva guvernului actual, ba mutilează Drapelul/stema de Stat a RM (de două ori fiind în Iran), ba consideră Unirea Basarabiei (Republicii Democratice Moldoveneşti) cu România (27 martie 1918) ca fiind „cotropire” de către fraţii noştri a teritoriului Pruto-nistrean, iar adevărata cotropire sovietică din 28 iunie 1940, apoi – din primăvara-vara anului 1944 a teritoriilor româneşti Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa – drept „eliberare” cu organizarea, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a unor concerte pe cât de absurde, pe atât de costisitoare. Am putea enumera aberaţiile verbale şi faptele reprobabile ale numitului Dodon, dar (acum, cel puţin) nu el ne interesează.

Obiectul interesului nostru este dna Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), care, pe data de 10 septembrie 2017 a declarat următoarele: „Considerăm că nu este real ca UE să permită unui stat-membru să înghită un teritoriu, care este corupt, care este divizat, care nu are stat de drept şi toate celelalte păcate pe care le are astăzi RM”. După care adaugă: „Nu poate fi impusă sau făcută unirea aşa cum s-a întâmplat altă dată”.

Cum poate fi oare un teritoriu corupt? Corupţi pot fi administratorii, guvernanţii, funcţionarii etc., nicidecum „un teritoriu”.

Altă dată” înseamnă 27 martie 1918, când, cu majoritatea voturilor, liber exprimate de deputaţii Parlamentului de atunci (Sfatul ţării), Basarabia s-a unit benevol, nesilită de nimeni, cu Patria-mamă România.

Dacă cineva ar spune: „În 1990, Republica Federală a Germaniei a înghiţit-o pe Republica Democrată Germană”, nemţii ce ar zice oare? Unirea celor două Germanii, una, cea Federală, membră NATO şi a CEE, iar RFG – stat post-comunist, nu a fost oare exprimarea voinţei celor două entităţi statale?

Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România (27 martie 1918) a fost oare impusă? De cine? În ce condiţii? Cu oarecare uimire, constatăm că unii factori politici de la Chişinău, în cazul dat – e vorba de dna Maia Sandu, nu cunosc, din neştire sau din rea voinţă, răspunsurile la aceste întrebări. Întrebarea ce se iscă: da care-i deosebirea între Dodon şi Maia Sandu?

Clubul Istoricilor din Republica Moldova (CIRM) şi-a propus să discute acest subiect în cadrul şedinţei din 19 septembrie 2017.

Sunt invitaţi membrii CIRM, toţi cei interesaţi de adevărul trecutului nostru. Vom fi bucuroşi de prezenţa doamnei Maia Sandu, preşedinta PAS.

Şedinţa va avea loc în incinta Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, Sala Germană. Începutul la ora 16.

Comitetul de conducere al CIRM.

PS. Mulţumim redacţiei săptămânalului „Timpul” pentru publicarea Avizului referitor la şedinţa CIRM din septembrie 2017 (vezi Timpul, 2017, 15 septembrie).

anatol_petrencu@yahoo.com

SURSA: http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=2348

Anunțuri
Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, CARICATURA ZILEI, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

DOAMNA ELENA UNGUREANU VĂ INVITĂ LA BIBLIOTECA CENTRALĂ”B.P.HASDEU”

Publicat în DOCUMENTE, FELICITĂRI, FOTOGRAFII, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

INCENDIAR: Discuţia dintre Nicolae Ceauşescu şi Henry Kissinger – București, 3 noiembrie 1974 – Document desecretizat

Documentul american desecretizat pe care vi-l prezentăm este important nu doar ca sursă istorică. Printre altele, faptul că Nicolae Ceauşescu, primul Preşedinte al României – atunci în funcţie – era acceptat ca un apropiat al S.U.A., ca o punte de legătură între Israel şi ţările arabe, între Washington, Moscova şi Beijing. Personal, a fost apreciat de Preşedinţii S.U.A., Richard Nixon (primul preşedinte american care a vizitat România 1967 – în timpul mandatului său) şi Gerald Ford. „România este, probabil, singura ţară din lume care menţine relaţii prieteneşti cu toate marile puteri antagoniste, cu Israelul şi cu statele arabe, cu Germania de Est si cu Germania de Vest, cu U.R.S.S. şi cu Albania şi China, cu Hanoiul şi cu S.U.A.”, scria, atunci cotidianul Glasgow Herald. România avea o conducere competentă şi un corp diplomatic ce şi-a dovedit din plin, nu doar competenţa şi şi excelenţa. Nicolae Ceauşescu a ştiut să menţină relaţii utile statului roman şi intereselor acestuia. Fapt confirmat Henry Kissinger, care, în anii ’70 ai secolului al XX-lea diplomat de înalt nivel internaţional l-a recunoscut şi aceptat pe şeful statului român, ca partener interesant de discuţie, derulată într-o atmosferă favorabilă ambelor ţări şi cu abordări de mare complexitate. Astăzi, oficialii statului roman sunt trataţi de marile puteri dar şi de state mici – ca arendaşi lipsiţi de demnitate şi patriotism. Vremelnici şi nevrednici conducători ai ţării. Vă rugăm să citiţi cu atenţie documentul, să extrageţi singuri esenţialele aspecte, concluziile aparţinându-vă în totalitate. (Ion Măldărescu).

Strict secret de importanță deosebită
Notă de convorbire

La 3 noiembrie 1974, Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România, l-a primit pe Henry Kissinger, secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii. La convorbire au fost prezenți George Macovescu, ministrul Afacerilor Extern, Harry Barnes jr., ambasadorul S.U.A. la București şi Sergiu Celac, interpret.
Nicolae Ceaușescu: Este cam scurtă șederea dumneavoastră; data viitoare ar trebui să stați mai mult, să vizitați câte ceva în România.
Henry Kissinger: Aș dori foarte mult.
Nicolae Ceaușescu: Poate după încheierea păcii în Orientul Mijlociu.
Henry Kissinger: Poate n-ar trebui să aștept atât de mult.
Nicolae Ceaușescu: În orice caz, doresc să vă urez bun venit în România și să exprim satisfacția mea, a conducerii României pentru bunele relații existente între România și Statele Unite, precum și față de vizita dumneavoastră. Deși scurtă, sper că va fi o vizită utilă.
Henry Kissinger: Doresc să vă spun, domnule Președinte, că bunele relații inițiate prin vizita președintelui Nixon în România reprezintă un principiu stabil al politicii noastre externe. Faptul că la noi a avut loc o schimbare a administrației nu afectează linia stabilită de dumneavoastră împreună cu președintele Nixon.
Președintele Ford este gata, ca și mine, să continue acest curs și să-l intensifice. Apreciem faptul că ați trimis la Washington emisari speciali pentru a ne ține la curent cu gândurile Dumneavoastră. Considerăm că aceste schimburi de păreri confidențiale la nivel înalt trebuie menținute.
Nicolae Ceaușescu: Eu apreciez mult atitudinea declarată și dorința exprimată de președintele Ford, cât și de dumneavoastră, în calitate de secretar de Stat al Statelor Unite, de a continua realizarea înțelegerilor stabilite cu președintele Nixon, la care dumneavoastră ați avut o participare foarte activă, și de a dezvolta în continuare, pe toate planurile, relațiile noastre.
În conformitate cu obiceiul nostru de a trata oaspeții cu toată atenția, las la alegerea dumneavoastră inițiativa de a spune cu ce să începem.
Henry Kissinger: Domnule președinte, ați fost deosebit de amabil să mă primiți într-un moment care putea fi considerat, pe drept cuvânt, neconvenabil. Cred, însă, că vom putea acoperi toate problemele și sunt gata să urmez ordinea pe care o preferați Dumneavoastră.
În ceea ce ne privește, vom urma practica noastră de a păstra note de convorbire la Casa Albă, iar nu la Departamentul de Stat, pentru a nu ne expune la nici un fel de indiscreții. Se întâmplă ca, atunci când citesc ziarul „New York Times”, să constat că cei de acolo aleg mai bine telegramele pe care le primesc decât colaboratorii mei.
Nicolae Ceaușescu: Se vede că au un bun serviciu de informații.
Henry Kissinger: Așa este. Totuși, informațiile cele mai importante le țin acolo unde nu pot să ajungă ei.
Nicolae Ceaușescu: Poate să începem, totuși, cu problemele relațiilor româno-americane. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima vizită pe care ați făcut-o împreună cu președinte Nixon acum cinci ani și câteva luni a avut loc în preajma Congresului partidului nostru. Chiar l-am amânat cu o zi.
Henry Kissinger: Nu am uitat aceasta.
Nicolae Ceaușescu: Și acum vizita dumneavoastră are loc cu câteva săptămâni înainte de Congresul partidului.
Desigur, între timp situația s-a schimbat mult în lume. Atunci vizita a fost mult criticată de prietenii noștri. Azi se pare că noi suntem în situația de a-i critica.
Henry Kissinger: Pentru ce? Pentru că au relații prea bune cu Statele Unite?
Nicolae Ceaușescu: Nu pentru că au relații prea bune, ci pentru a evita să se înțeleagă cu Statele Unite pe seama altora.
Henry Kissinger: Am putea discuta despre aceasta mai în detaliu. Ce acorduri apreciați că s-au realizat pe seama altor țări?
Nicolae Ceaușescu: M-am referit la faptul că noi suntem în situația de a-i critica pentru a preveni realizarea unor înțelegeri pe seama altora.
Henry Kissinger: Înțeleg. Este o strategie bună.
Nicolae Ceaușescu: Pentru a reveni la relațiile României cu Statele Unite. În 1969, am anunțat în comun că Statele Unite vor acorda României clauza națiunii celei mai favorizate și că va avea loc o extindere a relațiilor dintre țările noastre. Până acum, s-a realizat o extindere a relațiilor, schimburile au sporit de câteva ori. Este drept că în trecut erau la un nivel scăzut. În ceea ce privește clauza suntem, însă, tot în domeniul declarațiilor. Poate că aș putea anunța – având în vedere că mai sunt doar câteva săptămâni până la Congres – că Statele Unite ne acordă clauza.
Henry Kissinger: În problema clauzei nu doresc să vă plictisesc cu explicații privind problemele noastre interne. Sper că proiectul de lege va trece prin Congres în următoarele două-trei săptămâni. De îndată ce avem legea, vom acorda cu siguranță clauza României.
Există, totuși, o mică problemă cu amendamentul Jackson, pe care o voi discuta cu ambasadorul dumneavoastră și cred că poate fi rezolvată destul de simplu. Va trebui, cred, să se acorde o anumită considerație față de amendamentul Jackson pentru a evita orice dificultăți care ar putea apare mai târziu. Personal, nu ridic această problemă; nici nu cred că este bine pentru că ar reprezenta un amestec. De altfel, la Dumneavoastră nici nu se pune problema ca în cazul Uniunii Sovietice. Noi considerăm orice gest din partea României ca fiind acoperitor în sensul acestui amendament.
Harry Barnes: La conferința sa de presă, senatorul Jackson s-a referit la cazurile de dublă cetățenie.
Henry Kissinger: Să știți că declarațiile senatorului Jackson nu reprezintă politica guvernului american.
Nicolae Ceaușescu: Am citit declarațiile senatorului Jackson. Mi se pare că va trebui să-și completeze amendamentul în privința României, în sensul că, pe lângă cererea de a acorda dreptul la emigrare – care, de altfel, este acordat de România – să se prevadă și o intervenție pe lângă guvernul român pentru a acorda dreptul de revenire în țară, pentru că acum începem să avem probleme de acest fel.
Henry Kissinger: Evrei sau alții?
Nicolae Ceaușescu: Îndeosebi evrei, dar aceste lucruri le tratăm direct cu guvernul Israelului, și într-un sens și în altul.
Henry Kissinger: Lui Jackson eu i-aș da libertatea de emigrare, fără drept de întoarcere.
În orice caz, nu cred că amendamentul Jackson reprezintă o problemă majoră. Dacă s-ar putea face ceva, de natură simbolică, privind cazurile de dublă cetățenie sau de reunire a familiilor, aceasta ar îndepărta orice obiecție.
La câteva săptămâni după adoptarea legii, noi vom acorda clauza României, înaintea oricărei alte țări din Europa răsăriteană. Gestul la care m-am referit l-ați putea face după aceea, în forma în care am putea să o stabilim de comun acord, la 1-2 luni după acordarea clauzei.
Nicolae Ceaușescu: Mie mi se pare, totuși, că problema nu este bine înțeleasă. Practic, la noi nu există o problemă a emigrării. Lunar, pleacă din țară un anumit număr, care este tot mai mic. Între cei de origine evreiască sau germană, cei mai mulți pleacă acum în RFG. În total, mai sunt în România circa 55-60.000 de cetățeni de origine evreiască, iar cei care doresc să emigreze sunt tot mai puțini. Deci, nu există nici o problemă din acest punct de vedere.
Henry Kissinger: Singura problemă care există privește familiile unor cetățeni americani și cazurile de dublă cetățenie. Este o problemă care poate fi rezolvată ușor, pentru că nici nu cauzează multă agitație.
Nicolae Ceaușescu: Există asemenea cereri?
Harry Barnes: Cam 175 de cazuri de dublă cetățenie și 3-400 de membri de familie.
Nicolae Ceaușescu: Să vedem ce trebuie făcut ca să rezolvăm. Practic, cu Statele Unite nu avem probleme. Cu emigrația română din SUA avem relații foarte bune. În fiecare an vin câțiva să se stabilească din nou în țară.
Henry Kissinger: Nici nu cred că există vreo problemă, am menționat-o doar în treacăt.
Ambasadorul îmi spune că mai este o prevedere în proiectul de lege, potrivit căreia pentru acordarea clauzei este necesar și un acord comercial de natură tehnică, referitor la facilitățile acordate oamenilor de afaceri. Aș sugera să se înceapă imediat negocierile pentru a fi gata cu acordul atunci când se va adopta legea. Pentru noi nu este nici o dificultate, așa că ambasadorul ar putea începe tratativele imediat, pentru a termina luna viitoare. Noi vom accelera procedurile la Washington, deși nu reușim întotdeauna să facem totul în câteva săptămâni. Acest acord nu reprezintă ceva deosebit, este o procedură standard. De altfel, avem unul și cu Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceaușescu: În decembrie, noi am propus la Washington să încheiem un acord economic pe termen lung. Noi suntem gata să începem tratativele. M-am gândit și eu să propun realizarea unui asemenea acord. Desigur, sunt de acord să încheiem și o înțelegere referitoare la facilitățile de ordin tehnic.Dorim, însă, și un acord de colaborare economică și tehnico-științifică pe termen lung. Avem asemenea acorduri cu aproape toate statele din Europa Occidentală.
Henry Kissinger: Mi-aș permite să sugerez următorul program: întâi să încheiem acordul comercial tehnic; apoi se acordă clauza; după aceasta să începem negocierea acordului pe termen lung pentru colaborare economică și acea parte a colaborării științifice care nu va fi acoperită de acordul cultural care se negociază acum.34
Nicolae Ceaușescu: De acord.
Henry Kissinger: Dacă ne încadrăm în program, am putea începe negocierea acordului pe termen lung în primele luni ale anului viitor.
Nicolae Ceaușescu: Complet de acord.
În ce privește problema acelor cetățeni la care v-ați referit, cred că trebuie să vedem și să soluționăm toate problemele pentru a nu mai avea motive de discuții.
Henry Kissinger: Ambasadorul va urmări această chestiune. De fapt, nici nu știam că există acest aspect înainte de a citi notele respective, în avion.
Nicolae Ceaușescu: Noi considerăm că acestea sunt lucruri curente. Din acest punct de vedere nu cred că între România și Statele Unite se pot ivi asemenea probleme.
Am menționat că s-a realizat o extindere a schimburilor; am dori, însă, ca guvernul SUA să încurajeze și în continuare, poate mai mult ca până acum, realizarea unor investiții în România. Poate va găsi și căile de a acorda unele credite de investiții în România, în colaborare cu firme americane, dar în condiții mai avantajoase, ținând seama de faptul că România este o țară în curs de dezvoltare.
Henry Kissinger: Ce s-a făcut cu creditele Eximbank?
Harry Barnes: S-au acordat în ultimii doi ani, însă dobânzile au sporit, ca peste tot.
Nicolae Ceaușescu: Avem în vedere realizarea unor acțiuni foarte mari în România: irigații, care necesită cheltuieli uriașe, regularizarea unor cursuri de apă, acțiuni care să permită punerea în valoare a unor suprafețe mari pentru creșterea producției agricole. Statele Unite ar putea contribui la aceasta. În afară de aceasta, este industria care reprezintă un domeniu foarte important.
Henry Kissinger: Vom fi bucuroși să discutăm aceste probleme. L-am putea trimite pe ministrul Agriculturii. Privim cu simpatie dezvoltarea cooperării, atât în agricultură, cât și în industrie. Ca și în trecut, vom fi gata să folosim influența noastră, atât pe lângă băncile particulare, cât și în cadrul Eximbank, precum și în instituțiile financiare internaționale, cum este B.I.R.D.36
Cel mai bine este ca ambasadorul Dumneavoastră să discute concret aceste probleme cu colaboratorii noștri, la Washington, iar noi vom folosi influența noastră pe lângă instituțiile internaționale și cele din țară pentru a obține ce este posibil.
Nicolae Ceaușescu: Bine, de acord.
Henry Kissinger: Atitudinea noastră fundamentală este pozitivă. Politica noastră este ca România să fie menținută în fruntea listei țărilor din Europa răsăriteană în privința colaborării cu Statele Unite. Este un lucru de care ne este uneori extraordinar de greu să convingem agențiile noastre economice.
Nicolae Ceaușescu: În orice caz, atât în domeniul agriculturii, cât și al industriei, inclusiv în exploatarea materiilor prime, putem colabora bine. Avem minereuri cu un conținut mai sărac, dar în cantități mari pentru exploatarea cărora putem coopera în condiții corespunzătoare.
Henry Kissinger: În legătură cu problemele agriculturii, urmează să țin o cuvântare majoră pentru a prezenta punctul de vedere al Statelor Unite la Conferința mondială a alimentației de la Roma. Vom anunța o nouă poziție care reprezintă o cotitură, deoarece până acum căutam numai pe piața liberă. Este prima noastră încercare de a soluționa problema pe o bază guvernamentală. Cred că anumite aspecte vor interesa și România. După aceasta, dacă se vor discuta aceste lucruri la Washington, vă asigur că vom examina în modul cel mai serios demersurile României.
Nicolae Ceaușescu: De acord.
Henry Kissinger: Față de problemele concrete, la bumbac vom putea face ceva, la cerealele furajere va trebui să mă mai interesez.
Nicolae Ceaușescu: Avem în programul pe acest cincinal prevăzut să punem în valoare un zăcământ de cupru cu conținut nu prea bogat, dar exploatabil în carieră, ceea ce îl face rentabil. Dacă SUA sunt interesate, ar putea participa cu credite avantajoase în ceea ce privește dobânda, iar restituirea s-ar putea face în minereu.
Henry Kissinger: Aceasta cred că privește Eximbank. Ați avut deja contacte cu firme sau doriți să vă ajutăm noi?
Nicolae Ceaușescu: Avem contacte, dar ne interesează creditele cu o dobândă mai mică. Firmele ne sfătuiesc să insistăm pe lângă administrație.
Henry Kissinger: În ceea ce privește firmele americane, comportamentul lor dovedește că Marx și Lenin nu au avut dreptate, spunând că oricând capitaliștii înțeleg interesele țării lor. În politică acești capitaliști americani sunt niște idioți. Ei nu pricep că acordarea de credite nu depinde de o anumită insistență, ci de bazele politice pe care se stabilesc relațiile.
Nicolae Ceaușescu: Tocmai de aceea cred că trebuie apreciat că acești capitaliști americani au înțeles aspectul politic. Îmbinarea aspectului politic cu cel economic îi face adevărați marxiști.
Henry Kissinger: Adevărul este că sunt idioți. După decretarea embargoului petrolier arab, șeful unei firme petroliere americane din Arabia Saudită l-a felicitat pe regele Feysal, spunând că de mult trebuia făcut acest pas. Acum respectivul nu mai este în Arabia Saudită, vă asigur.
Nicolae Ceaușescu: Dar unde e libertatea?
Henry Kissinger: Pot spune ce vor în Europa, dar nu în Arabia Saudită, unde au nevoie de protecția noastră. Dacă vor să aibă această protecție, trebuie să urmeze linia sau cel puțin să nu se împotrivească politicii guvernului.
Nicolae Ceaușescu: În ce privește România, mi se pare că judecata lor este foarte bună. Ei văd că Statele Unite dau anual credite avantajoase în valoare de câteva miliarde de dolari și alte câteva miliarde sub formă de ajutor și nu au nici un folos. Dacă România primește credite avantajoase, acestea ar înlesni punerea în valoare a unor materii prime, cu avantaje și pentru România și pentru Statele Unite. Aceasta corespunde intereselor și ale guvernelor și ale firmelor americane.
Henry Kissinger: Cu aceasta sunt de acord. Calea de urmat este de a discuta proiectele cu companiile americane și de a le supune la Eximbank. Dacă proiectele sunt economicește fezabile, desigur că vom da acordul politic și chiar vom încuraja pe plan politic asemenea acțiuni.
Harry Barnes: Am impresia că domnul președinte are în vedere altceva, domnule secretar. Este vorba despre creditele Agenției pentru Dezvoltare.
Nicolae Ceaușescu: Un credit politic, ca să folosesc termenii dumneavoastră.
Henry Kissinger: Aceasta reclamă acțiune în Congres. În starea în care se află Congresul în momentul de față acest lucru este foarte dificil. Dacă privim în viitor, peste câțiva ani, când vom controla situația, cred că va fi posibil să ne gândim din nou la aceasta.
Nicolae Ceaușescu: În fine, când l-am trimis recent pe consilierul meu la Washington,37 care a avut convorbiri cu dumneavoastră și cu președintele Ford, am pus problema unei vizite a președintelui în România. Nu știu dacă am putea avea în vedere anul viitor pentru realizarea vizitei.
Henry Kissinger: Este foarte generos din partea dumneavoastră să-l invitați pe președinte. De fapt, am discutat cu dânsul această chestiune. Atitudinea lui este favorabilă. La un moment dat, el va trebui să meargă în Europa Occidentală. O posibilitate care trebuie avută în vedere, de asemenea, este legată de Conferința securității europene. Dacă se ține la nivelul cel mai înalt, atunci este posibilă o vizită în Europa răsăriteană, de fapt numai în România. Aș spune să luăm ca bază anul 1975.
Nicolae Ceaușescu: De acord.
Henry Kissinger: Îmi place mult casa de oaspeți, este foarte elegantă. Desigur, acesta nu este singurul motiv pentru care ar veni președintele. Oricum, este bine să ne propunem realizarea vizitei în 1975.
George Macovescu: Am putea trece aceasta în comunicat?
Henry Kissinger: Există întotdeauna o doză de nesiguranță în privința programului președintelui. Când se fixează o dată, iar apoi nu se respectă, pot apărea dificultăți. Mai bine să menționăm doar inițiativa și acceptarea ei, fără a spune 100 la sută că va avea loc în 1975.
Nicolae Ceaușescu: Am putea spune în comunicat că am convenit să începem negocierile pentru încheierea acordului comercial și, ulterior, a acordului economic de lungă durată. Să facem și o referire de principiu la încurajarea schimburilor între cetățenii celor două părți.
Henry Kissinger: Ar fi, cred, foarte bine. Nu insist, dar mă întreb dacă am putea spune ceva despre cazurile de dublă cetățenie.
Harry Barnes: Există o formulare bună în comunicatul vizitei din decembrie, care ar putea fi preluată. Este și mai generală.
Nicolae Ceaușescu: De acord.
Mai avem și unele probleme cu biserica română din S.U.A., care funcționează sub egida bisericii ortodoxe din România. Dar nu doresc să discut acum această problemă.
Putem spune în comunicat că s-a manifestat dorința comună de a dezvolta colaborarea și în viitor.
Cred că putem trece la problemele internaționale. Sunt gata să vă ascult.
Henry Kissinger: Poate doriți să alegeți dumneavoastră tema, iar eu îmi voi spune părerea.
Nicolae Ceaușescu: Ați călătorit mult, ați cules multe impresii. Poate că eu aș alege o temă mai puțin interesantă.
Henry Kissinger: Nu am venit aici pentru a vorbi despre probleme care nu prezintă interes pentru dumneavoastră. Altfel aș începe să vorbesc despre America Latină.
Nicolae Ceaușescu: Este foarte interesant; noi ne ocupăm foarte mult de dezvoltarea relațiilor cu țările latino-americane. Până acum am încheiat două tratate de prietenie în America Latină.
Henry Kissinger: Cu ce țări?
Nicolae Ceaușescu: Argentina și Costa Rica. Întreținem relații apropiate cu aproape toate țările din America latină.Dar, poate, într-adevăr, este mai bine să începem cu situația din Europa. Aici avem o problemă concretă, a Conferinței de securitate europeană38 și o problemă mai generală legată de existența unor stări de lucruri care pot duce la situații grave, cum este cea din Cipru. Părerea noastră este că asupra câtorva lucruri se trece uneori fără a se acorda o prea mare atenție, sau se consideră că ar fi ușor de soluționat.
Henry Kissinger: Probleme de acest fel nu am niciodată.
Nicolae Ceaușescu: Cu toate că s-a obținut o serie de rezultate în îmbunătățirea relațiilor dintre un șir de state, situația continuă să fie, după părerea noastră, destul de complicată. Să spun drept, este o situație care, în multe privințe, se aseamănă cu situația premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial.
Henry Kissinger: În Europa?
Nicolae Ceaușescu: Și în Europa și în lume.
Henry Kissinger: De ce în Europa?
Nicolae Ceaușescu: Trebuie să vedem lucrurile în strânsă legătură și cu criza energiei, a materiilor prime, cu criza financiară care, împreună, creează o situație destul de serioasă. Există, de asemenea, o puternică deplasare a mijloacelor financiare, care duce la o nouă situație economică și, până la urmă, și politică.
Henry Kissinger: De acord, aceste fenomene sunt foarte serioase.
Nicolae Ceaușescu: În definitiv, este greu de prevăzut cum vor acționa unele state, mai ales din Europa, pentru a soluționa aceste probleme. În trecut ele au ales calea militară.
Pe urmă, sunt probleme încă nesoluționate în Europa, cu toți pașii care s-au făcut spre înțelegere și cu toate acordurile deja realizate. Situația din Cipru este foarte elocventă în această privință.
Henry Kissinger: Ea demonstrează încă o dată că nu există leac pentru prostie. Împreună, militarii greci și turci au creat o porcărie de mari proporții.
Nicolae Ceaușescu: În altă ordine de idei, este vorba de concentrarea foarte mare de forțe militare în Europa, cea mai mare din lume, fără precedent în trecut. Cu toate că există diferite alte focare de încordare, Europa rămâne, după părerea noastră, problema numărul unu, care trebuie să ne preocupe în momentul de față.
Henry Kissinger: De acord că este problema numărul unu.
Nicolae Ceaușescu: Se pune acum problema cum trebuie acționat în această situație foarte complicată. Ca să fiu în concordanță cu spiritul deschis al discuțiilor noastre din trecut, aș dori să spun unele gânduri în această privință.
Henry Kissinger: De aceea v-am rugat să începeți Dumneavoastră. Eram convins că aveți ceva.
Nicolae Ceaușescu: Am impresia că, atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică, consideră că problemele se pot soluționa numai printr-o înțelegere între ele. Aceasta nu ar face decât să repete situația dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Faptele demonstrează că asemenea soluții nu sunt stabile sau viabile.
Henry Kissinger: Cred că așa gândește Uniunea Sovietică. Gândirea noastră este mult mai complicată.
Nicolae Ceaușescu: În orice caz, pentru a putea soluționa problemele din Europa și pentru a realiza o adevărată securitate pe continent, sunt necesare concepții și acțiuni noi.Eu vă spun niște gânduri pe care le vom dezbate la Congres. Dar ați venit înainte și aș dori să vi le înfățișez.Prima problemă este de a se ajunge la o reală dezangajare militară și la o reducere a concentrării de forțe. Ce se discută la Viena, să spun cinstit, noi apreciem că nu are nici o valoare.
Henry Kissinger: De acord cu Dumneavoastră.
Nicolae Ceaușescu: Pentru informarea dumneavoastră, nu am luat încă o hotărâre, dar ne-am pus întrebarea dacă mai are rost să participăm, chiar în calitate de observatori.
Considerăm, deci, că realmente, este necesară o abordare într-o concepție nouă și într-un spirit de acțiune nou, a problemei privind concentrarea forțelor militare și armamentelor în Europa. Este un lucru anormal și aproape neîntâlnit în istorie – în orice caz în istoria modernă – ca la 30 de ani după război să nu se încheie un tratat de pace și nici să nu se aibă în vedere acest lucru. În fond, Europa trăiește în stare de armistițiu, dacă ar fi să luăm documentele de la Postdam. Deci, a doua problemă este de a pune cu fermitate problema lichidării acestui provizorat și de a se ajunge, realmente, la un acord de pace, cu toate consecințele ce decurg din aceasta privind lichidarea completă a oricăror urmări ale stării de război, ca și a oricăror drepturi asumate în virtutea acestui fapt. Aceasta presupune, de asemenea, retragerea trupelor străine de pe teritoriile altor state, precum și alte măsuri. În acest spirit judecăm noi și problema Conferinței general-europene pe care o considerăm nu ca un moment de încheiere, cum gândesc unii, ci ca un început pentru a merge în continuare spre soluționarea definitivă a problemelor.
Henry Kissinger: În privința atitudinii noastre față de Conferința europeană, nu noi am fost principalii promotori și nu noi suntem de vină că lucrurile merg destul de încet. Dorim să se ajungă la o încheiere rezonabilă și, personal, cred că Conferința se va putea încheia în primăvara anului viitor. Nu există încă un acord cu privire la nivelul fazei finale. Toată lumea spune că aceasta depinde de rezultatele Conferinței, dar acestea sunt deja perfect previzibile. Convingerea mea personală este că ultima fază va avea loc la nivelul cel mai înalt. Înainte de a se ajunge, însă, la această concluzie, dulapurile ministerelor de Externe se vor umple de rapoarte asupra unor discuții grandioase pe această temă. Dar îmi dau seama că nu aceasta este grija Dumneavoastră principală.
Nicolae Ceaușescu: Într-adevăr, grija principală nu este nivelul, ci cu ce vom veni la Conferință.
Henry Kissinger: După cât înțeleg, la primul coș a rămas problema modificării pașnice a frontierelor și cea a valabilității egale a principiilor sau a faptului că ele trebuie îndeplinite cu egală strictețe. Cred că problema este rezolvată, pentru că, oricum, nimeni nu înțelege despre ce este vorba. Nu mă mai refer la celelalte aspecte, pentru că am sta toată noaptea. Mai multe probleme par a fi la coșurile III și IV. Cred că, la sfârșit, vom veni cu ceva rezonabil. Oricum, nu cred că documentul va marca un punct de cotitură în istorie.
Nicolae Ceaușescu: Și eu cred că problemele principale sunt rezolvate sau în curs de rezolvare, chiar și cele de la coșul III, cele umanitare. După părerea mea, problemele principale rămân cele de ordin militar, pentru prevenirea unor noi situații de încordare și cele referitoare la crearea unui organism cu caracter consultativ, într-o formă care să nu pună probleme, dar care să asigure continuarea discuțiilor asupra unui șir de aspecte care rămân de soluționat.
Henry Kissinger: Am convenit cu domnul ministru de Externe ca ambasadorii noștri la Geneva să fie în contact asupra acestei probleme. Foarte sincer, doresc să vă spun că părerea noastră este exact opusă preocupării Dumneavoastră. Dumneavoastră doriți să preveniți, printr-un sistem general, ca o superputere să se amestece în afacerile interne ale statelor din Europa răsăriteană și pentru aceasta mecanismul amintit este foarte util. Noi am dori să prevenim situația în care aceeași superputere să intervină în Europa occidentală, iar în această privință mecanismul prezintă anumite pericole.
Nicolae Ceaușescu: Depinde cum este organizat.
Henry Kissinger: Aceasta am dori să discutăm la Geneva. Dorim realmente să examinăm ideile Dumneavoastră cu privire la mecanism înainte de a adopta o hotărâre.
Nicolae Ceaușescu: Noi înțelegem că Statele Unite, fiind prezente în Europa, participând la Conferință, semnând documentele Conferinței, își asumă anumite responsabilități și dorim ca aceasta să contribuie la realizarea unei politici noi, a securității în Europa.
Henry Kissinger: Înțeleg sensul observației Dumneavoastră. În ce privește problematica militară, și eu cred că discuțiile de la Viena nu duc în prezent la nimic util. Impresia noastră este că Uniunea Sovietică nu dorește să se facă progrese în această direcție în prezent.
Nicolae Ceaușescu: Noi considerăm că problemele din Europa sunt foarte complicate și ascund pericole mari. În orice moment s-ar putea ivi noi complicații, de genul celor din Cipru, cu implicații destul de largi și greu de prevăzut.
Henry Kissinger: Noi dorim să acționăm pentru stabilizarea situației, pentru o mai mare securitate.
Nicolae Ceaușescu: Îmi dau seama că acum nu este timpul să discutăm, dar ridic această problemă, cu dorința de a se reflecta asupra ei și de a se gândi la soluții care, realmente, să creeze altă situație.
Henry Kissinger: Ne interesează mult ideile Dumneavoastră cu privire la modalitățile concrete în care s-ar putea avansa spre o reglementare de pace și la conținutul acesteia.
Nicolae Ceaușescu: Ceea ce conțin toate tratatele de pace: lichidarea stărilor de lucruri determinate de război, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. De altfel, în însăși Carta Națiunilor Unite sunt anumite aspecte determinate de starea de război, în legătură cu care vor trebui găsite soluții corespunzătoare. Nu mă refer la dreptul de veto, nu este o problemă actuală. Dar în Cartă sunt prevederi care mențin dreptul de intervenție în treburile altor state.
Henry Kissinger: Doriți să preveniți posibilitatea aplicării acestora?
Nicolae Ceaușescu: Cred că toată lumea dorește aceasta.
Henry Kissinger: Din punct de vedere tehnic-juridic, Dumneavoastră sunteți stat inamic pentru Uniunea Sovietică?
Nicolae Ceaușescu: Legal nu, avem tratat. Dar în legătură cu articolul 53 referitor la „fostele state inamice” se pot găsi oricând interpretări.
Henry Kissinger: Înțeleg ce aveți în vedere.
Nicolae Ceaușescu: Să știți că nu este vorba numai de România. Este, în fond, o situație unică în istorie când, la mult timp după un război, anumite țări mențin dreptul de a interveni oricând consideră că este cazul.
Henry Kissinger: Înțeleg foarte bine punctul Dumneavoastră de vedere. Personal, cred că dacă ar fi vorba de un tratat de pace cu Germania, acesta ar fi foarte greu de negociat în acest moment. Pe de altă parte, nu văd încă ce ar da un tratat de pace altor țări.
Nicolae Ceaușescu: Noi avem un tratat de pace, semnat la Paris în 1947. Cu toate acestea nu dorim să repetăm povestea cu mielul și lupul.
Henry Kissinger: Înțeleg ce aveți în vedere. Personal, cred că un tratat de pace cu Germania este acum foarte dificil, datorită condițiilor și mentalității din cele două părți ale Germaniei. I-am spus lui Brejnev că cel mai mare pericol pentru pace este ca R.D.G. să câștige campionatul mondial de fotbal. În mare măsură el a fost de acord. Încrederea lor în forțele proprii ar fi căpătat atunci proporții nemaipomenite și necontrolabile. Ei joacă fotbal după filozofia lui Kant, metodic.
Nicolae Ceaușescu: Îi cunoașteți mai bine pe germani.
Henry Kissinger: Este adevărat. Vreau să spun că noi dorim să ajungem la slăbirea confruntării militare în Europa Centrală și în alte regiuni.
Nicolae Ceaușescu: Problemele acestea merită să fie discutate o dată mai în amănunt pentru că, oricum, Statele Unite, asumându-și o anumită răspundere în Europa, trebuie să țină seama mai mult de interesele tuturor statelor de pe continent.
Henry Kissinger: Este un punct important, pe care cred că îl înțeleg acum foarte bine. Să spun cinstit, poate că până acum nu am privit lucrurile și sub acest aspect, pe care l-ați ridicat într-un mod atât de nuanțat.
Nicolae Ceaușescu: Aș relua o idee pe care am spus-o la început. Trebuie văzut, cred, că a merge pe ideea că problemele pot fi soluționate numai prin înțelegeri în doi este de natură să ducă la eșec. Noi apreciem rolul Uniunii Sovietice și al Statelor Unite. Am spus aceasta lui Brejnev și altor conducători sovietici. Dar apreciem, totodată, că, pornind de la acest rol, ele nu pot și nu vor putea niciodată să soluționeze totul în numele altora sau nesocotind pe alții.
Henry Kissinger: Noi, în Statele Unite, nu mergem pe acest drum.
Nicolae Ceaușescu: Îmi reamintesc – iar dumneavoastră cunoașteți bine – ce s-a întâmplat în 1939. Stalin a preferat înțelegerea cu Hitler. S-a scris că este o înțelegere pentru o mie de ani, dar știm cât a durat și ce urmări a avut. Știm că Statele Unite nu pot fi asemuite cu Germania, dar pericolul unei înțelegeri în doi este văzut de toate țările din Europa chiar și de cei mai buni aliați ai dumneavoastră.
Henry Kissinger: Nu le plac înțelegerile noastre, ca să le poată face ei.
Nicolae Ceaușescu: Poate sunt împinși la aceasta de felul cum acționează Statele Unite.
Henry Kissinger: Credeți că politica franceză are ceva de-a face cu ce am făcut noi?
Nicolae Ceaușescu: Politica franceză poate nu, dar să știți că apreciez mai mult această politică, care este totuși, mai realistă ca a altora.
Henry Kissinger: În Europa occidentală sau în Statele Unite?
Nicolae Ceaușescu: În Europa.
Henry Kissinger: Cel puțin, francezii încearcă să ducă o politică națională. Tot ce vreau să spun este că nu noi suntem cei care îi provocăm să facă ceea ce fac.
Nicolae Ceaușescu: Dar pericolul nu este atât din partea Franței…
Henry Kissinger: Ci …?
Nicolae Ceaușescu: Până la urmă, problema este că se poate ajunge la o accentuare a divizării Europei. Poate fără să vrea, Statele Unite contribuie la aceasta.
Henry Kissinger: Cum?
Nicolae Ceaușescu: Vorbesc acum nu ca un președinte cu secretarul de Stat al Statelor Unite, ci ca un om politic cu un alt om politic care, indiferent de faptul că îndeplinește o răspundere sau alta, înțelege într-un mod mai general problemele momentului.
Henry Kissinger: Sunt de acord că este necesar să pătrundem sensul istoriei, iar nu numai evenimentele zilei. Cred, de asemenea, că situația în Europa este mult mai complicată decât își dau seama cei mai mulți americani. Ce pași concreți pot fi întreprinși la un moment dat, aceasta este o întrebare mai dificilă.
Nicolae Ceaușescu: Cred că unii pași concreți sunt legați de Conferința europeană, unde o serie de acțiuni, cel puțin din punct de vedere politic, pot deschide căi de soluționare a problemelor în viitor. Nu sunt printre cei care își fac iluzii despre diferitele acorduri. Știu că ele stau în vigoare cât timp se bizuie pe un anumit raport de forțe, dar și ele pot juca un anumit rol. De aceea, consider că documentele securității europene trebuie să fie cât mai clare cu putință.
În convorbirea avută acum cinci ani, am vorbit de faptul că se vor produce mari schimbări. Acum putem vedea că schimbările sunt prea mari și s-au petrecut prea repede. Asupra unora nu toată lumea are înțelegerea corespunzătoare și este pregătită să le facă față.
Henry Kissinger: Avem o serie de probleme pe care trebuie să încercăm să le abordăm, iar în Occident suntem singura țară care le poate rezolva. Trebuie să menținem dialogul constructiv în problema armelor nucleare, altfel pericolele vor deveni prea mari pentru ambele părți. Aceasta este evident. Trebuie să încercăm să facem ceva cu problema energiei. Dacă nu ne așezăm în fruntea acestei acțiuni, se poate ajunge la o asemenea slăbire politică a Vestului, încât întreaga structură din perioada postbelică se poate dezintegra. Istoria ne dă, desigur, o anumită perspectivă. Dar să nu credeți că apreciem că putem să rezolvăm toate aceste probleme numai cu Uniunea Sovietică. În Europa avem nevoie de mai multă conștiință națională. Dacă S.U.A. ar acționa singure în toată lumea, în toate problemele, ne-am epuiza repede substanța națională. De aceea, înțelegem că trebuie să contribuim ca Europa să dobândească o identitate mai puternică. Acest lucru este necesar și pentru propria noastră bunăstare.
Nicolae Ceaușescu: Eu am încredere în Europa. Dar sunt și probleme complicate care trebuie soluționate. Aici Uniunea Sovietică și Statele Unite pot aduce o contribuție importantă în măsura în care țin seama de tendințele existente și de năzuințele popoarelor europene.
Henry Kissinger: Vreau să vă spun ceva, domnule Președinte, pentru a arăta că înțeleg preocuparea Dumneavoastră. Cândva, când eram profesor, am studiat politica externă a lui Bismark. În acea perioadă situația din Germania era următoarea: era o țară oarecum agresivă – Prusia și o țară mai puțin agresivă – Austria, plus o seamă de state germane mai mici care priveau spre Austria, căutând protecția ei. În 1864, Bismark a convins Austria că țările mici nu fac decât greutăți, încurcă lucrurile și de aceea este mai bine ca problemele să fie rezolvate de Prusia și Austria direct, fără a ține seama de țările mai mici. Austria a acceptat. Toate statele germane mai mici au fost demoralizate. Doi ani mai târziu, Prusia ataca Austria, care ajunsese total izolată. Uneori, putem învăța din istorie.
Nicolae Ceaușescu: Să sperăm.
Henry Kissinger: Nu va exista un condominiu atâta timp cât eu sunt secretar de stat. Nu suntem copii, știm și noi ce este strategia. Și, la urma urmei, ce am făcut noi care ar putea sugera că ne îndreptăm spre un condominiu?
Nicolae Ceaușescu: Cred că am discutat destul despre Europa. În orice caz, aș dori să repet că noi am dori ca Statele Unite să adopte la Conferința europeană o poziție cât mai constructivă posibil și, în general, în îndeplinirea răspunderii pe care și-a asumat-o în Europa, să contribuie la rezolvarea problemelor complexe, în spiritul securității și păcii.
Henry Kissinger: După discuțiile cu reprezentanții Dumneavoastră cred că vom deveni ceva mai activi la Conferință. Pot spune în mod confidențial că, în general, intenționăm să fim mai activi și vom vorbi serios cu cancelarul vest-german, atunci când va veni la Washington, în decembrie. Cred că înțeleg problema fundamentală pe care o aveți în vedere în legătură cu rolul Americii în Europa. Ați menționat Ciprul și Orientul Mijlociu. Pe care doriți să le discutați?
Nicolae Ceaușescu: Despre Orientul Mijlociu cel mai mult puteți vorbi Dumneavoastră. Ați fost acolo de mai multe ori, acum mergeți din nou.
Henry Kissinger: M-am cam supărat că nu am fost invitat la conferința arabă la nivel înalt. Am văzut în ultimul timp mai mulți arabi decât s-au văzut ei între ei. Mi s-a spus că trebuie să mă însor pentru că m-am sărutat cu atât de mulți miniștri arabi încât nu o să mai pot face diferența. Mie îmi plac liderii arabi. Sunt oameni cu personalitate puternică, cu un temperament romantic, cu o enormă complexitate de calcul, angajați permanent în încercarea de a obține un avantaj pe seama altuia. Ce se poate întâmpla când se adună împreună 19 prim-miniștri și președinți arabi este dincolo de capacitatea mea de imaginație. Problema de bază cu arabii este că nu poți spune unde se sfârșește realitatea și unde începe poezia epică. Cred că la Rabat au făcut mai multă poezie epică. Părerea noastră despre Organizația palestiniană este destul de clară. Nu avem nimic împotriva O.L.P. ca atare. Eram gata să începem contactele politice cu ei. Începusem deja, după cum știți, unele explorări secrete. Problema imediată este însă cum să redăm cel puțin o parte din Cisiordania sub control arab. Pentru aceasta era necesar Hussein. Ideea mea era să aibă loc negocieri între Hussein și israelieni. Am obținut acordul Israelului pentru asemenea negocieri acum 6 săptămâni. Într-un termen de 6 luni am fi reușit cu siguranță să realizăm ceva. După acest acord ar fi venit momentul recunoașterii O.L.P. Acum avem de a face cu o situație foarte complexă. Arabii au recunoscut O.L.P., cu care Israelul nu vrea să discute. Este adevărat că nimeni nu dispune de mijloace să-i determine pe israelieni să facă ceva, cu excepția noastră. Dar există limite și în privința capacității noastre, care țin mai mult de situația noastră internă. Totuși, acționând în secret, pas cu pas, se putea ajunge la înapoierea măcar a unei părți din Cisiordania către Iordania, cu alte cuvinte către arabi. Știu ce se va întâmpla acum. Sadat și Feysal sunt conștienți că s-au încurcat lucrurile. Așa că acum îmi vor cere să fac o minune. Hussein a ieșit din joc. Assad a realizat ceea ce și-a dorit, adică să îngreuieze posibilitatea unor negocieri separate și să evite propria izolare. Mie îmi place în mod special Assad. Îl cunoașteți?
Nicolae Ceaușescu: Suntem prieteni.
Henry Kissinger: Este un om cu un caracter puternic, de o mare integritate. Eu înțeleg bine politica lui, aproape că nici nu are de ales. Acum mă duc în zonă să le spun că trebuie să rezolve încurcătura în care au intrat. Principalul este să menținem ritmul mișcării înainte spre pace. Aceasta trebuie, desigur, să includă și Siria și pe palestinieni, dar trebuie făcut într-un fel care să poată da rezultate. Este greu de spus ce se va întâmpla în mod concret. Secretul acțiunii noastre de anul trecut și de anul acesta este că Statele Unite nu au anunțat niciodată un scop final, ci au avansat pas cu pas. Aceasta i-a împiedicat pe oponenții noștri din interior să se unifice. De asemenea, Israelului i-a fost mai greu să ne reziste. Acesta este acum singurul mod de a proceda care poate avea succes. Alternativa este înghețarea situației sau un nou război. Apreciez că un război ar fi acum fără rezultat: o victorie tactică pentru israelieni, dar un nou impas strategic. Va trebui să vedem ce se poate pune la cale acum. Până la urmă, va trebui să mergem cu toții la Geneva. Am sperat sincer că se va putea realiza o oarecare retragere israeliană înainte de Geneva, pentru că, după redeschiderea conferinței va urma, normal, o lungă perioadă de stagnare. Aceasta este o apreciere cinstită a situației. S-ar putea să-mi schimb părerea după ce mă văd cu toți prietenii mei, începând de marți seara.
Nicolae Ceaușescu: Situația este, desigur, complexă în Orientul Mijlociu. Și eu m-am întâlnit practic, cu toți conducătorii arabi, în afară de regele Feysal.
Henry Kissinger: Vă așteaptă o mare surpriză. Pentru a vă ilustra mentalitatea arabă, iată ce mi s-a întâmplat. După discuțiile avute cu primul ministru israelian le-am trimis câte o scrisoare miniștrilor de externe arabi. Când m-am întâlnit cu unul dintre ei, mi-a spus: „Acum știm că ai mințit pentru că am comparat toate scrisorile și am văzut că sunt identice!”.
Nicolae Ceaușescu: Sigur, arabii au o civilizație veche, o veche experiență și pot fi și destul de romantici. În sine, nu este un lucru rău.
Henry Kissinger: Mie, sincer, îmi plac, am o slăbiciune specială pentru sirieni. Pentru aceasta Dumnezeu mă va pedepsi într-o zi.
Nicolae Ceaușescu: Nu cred! Pe lângă toate acestea, arabii au căpătat acum un atu puternic – petrolul și cele câteva zeci de miliarde de dolari care se concentrează în Orientul Mijlociu. Eu am, totuși, impresia că, dacă se constată că sunt înțeleși, cu arabii se poate ajunge la rezultate bune.
Henry Kissinger: De acord cu Dumneavoastră!
Nicolae Ceaușescu: Acum cinci ani, când ați venit cu președintele Nixon, relațiile noastre cu țările arabe nu erau prea bune, iar după vizită, cu sprijinul prietenilor, aceste relații s-au înrăutățit și mai mult. Actualmente, aș putea spune că dintre țările socialiste, poate cu excepția Iugoslaviei, avem, poate, cele mai bune relații cu țările arabe.
Henry Kissinger: Probabil este adevărat. Este și impresia mea după discuțiile avute cu arabii.
Nicolae Ceaușescu: Avem relații bune și cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Cu Arafat am chiar relații prietenești, acum două săptămâni a fost în România. În lumea arabă s-au produs schimbări radicale, în ultimii ani, în ceea ce privește felul de a judeca lucrurile. Astăzi este acceptat faptul că Israelul constituie o realitate și că trebuie să se ajungă la o înțelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia și romantismul din trecut au dispărut în mare măsură în ce privește problemele legate de Israel. Mai toate țările arabe au înțeles că trebuie să se preocupe mai mult de dezvoltarea lor economică și socială, să-și asigure independența. Ei înțeleg acum bine că războiul și menținerea încordării în Orientul Mijlociu sunt în detrimentul lor din toate punctele de vedere, după cum sunt, de altfel, și pentru Israel.
Henry Kissinger: Pentru Israel în orice caz.
Nicolae Ceaușescu: S-au produs deci schimbări mari. Acestea creează, după părerea mea, condițiile pentru o soluționare acceptabilă tuturor părților.
Recunoașterea O.L.P. era de așteptat și nu trebuie considerat ca ceva surprinzător.
Henry Kissinger: Nu sunt surprins, dar cred că acum s-a făcut o greșeală tactică.
Nicolae Ceaușescu: Chiar și tactic nu este o greșeală. Israelul însuși are nevoie de anumite zguduiri pentru a înțelege realitatea. Ieri am discutat despre aceasta cu ministrul Economiei, Bar-Lev.
Henry Kissinger: Sper că este mai priceput în economie decât în linii de apărare.
Nicolae Ceaușescu: Liniile de apărare nu mai au azi mare valabilitate.
Henry Kissinger: Îl cunosc pe Bar-Lev, mi-a fost student. Este un om foarte inteligent.
Istoria războaielor în deșert arată că armata care se află la celălalt capăt al deșertului pierde. În cel de-al Doilea Război Mondial nici un comandant nu a câștigat două bătălii la rând, pentru că se îndepărta de bază.
Nicolae Ceaușescu: N-aș dori să intru în considerente strategico-militare.Fapt este că Bar-Lev a spus că ei recunosc existența unei probleme palestiniene și că ea trebuie soluționată.
Henry Kissinger: Fără îndoială. Și care era soluția lui?
Nicolae Ceaușecscu: Nu am discutat soluții cu el. Dar însuși faptul că și în Israel începe să se înțeleagă faptul că trebuie soluționată problema palestiniană este un element pozitiv.
Henry Kissinger: De acord. Numai că acum va mai dura.
Nicolae Ceaușescu: Fără îndoială. Dar câte o dată anumite evenimente pot forța oamenii să înțeleagă, așa cum s-a întâmplat în Portugalia cu coloniile.
Henry Kissinger: Cred că nu este rea comparația. Am crezut întotdeauna că în Israel, când se ajunge la pace, lucrurile se vor petrece ca în Portugalia, la început foarte încet, pentru un timp, apoi foarte repede.
Nicolae Ceaușescu: În fond, Arafat și cercurile conducătoare ale OLP au ajuns la concluzia că trebuie pornit de la realități, iar printre aceste realități se numără și existența Israelului.
Henry Kissinger: De ce nu o spun public?
Nicolae Ceaușescu: Prima dată am discutat cu el acum doi ani și jumătate. Pe atunci nici nu vroia să audă. De fapt, suntem singurii care i-am pus problema că trebuie pornit de la recunoașterea realităților și de la necesitatea organizării unui stat pe un teritoriu al lor.
Henry Kissinger: De acord că aceasta este singura platformă realistă.
Nicolae Ceaușescu: Acum ei acceptă această idee. Ultima dată am discutat cu ei cu harta în față. În fond, ei doresc să-și organizeze un stat independent în Cisiordania, pe teritoriul ocupat în 1967, și în Gaza, legând cele două părți printr-un coridor în genul celui de la Berlin. De asemenea, ei sunt gata să accepte o anumită formă de colaborare cu Hussein și în perioada următoare, chiar după constituirea statului lor, într-o formă federală, sau așa cum ajung să se înțeleagă.
Henry Kissinger: Preocuparea noastră, domnule Președinte, nu este Hussein ca atare, ci cum să ajungem la negocieri efective.
Nicolae Ceaușescu: Recent l-am trimis pe reprezentantul meu la regele Hussein, după vizita lui Arafat, tocmai pentru a discuta această problemă. Am impresia acum că înțelegerea de la Rabat creează condiții pentru o abordare mai realistă, angajând și O.L.P. pe un drum nou.
În mod confidențial, vreau să vă spun că Arafat este foarte preocupat ca în toate problemele să aibă garanții cât mai mari din partea O.N.U. Ar dori, de asemenea, ca teritoriul să-l primească cel puțin cu participarea O.N.U. dacă nu prin O.N.U.
Henry Kissinger: Foarte interesant.
Nicolae Ceaușescu: A învățat și el ceva în 20 de ani. De aceea mi se pare că situația este acum mai favorabilă pentru a înainta spre o soluție. Zilele acestea urmează să se discute la O.N.U. problema palestiniană. Fără îndoială că ar fi util ca Statele Unite să adopte o poziție cât mai realistă, în orice caz nu o poziție de respingere a O.L.P. Cu atât mai bine ar fi dacă însuși Israelul ar recunoaște necesitatea unei soluționări politice a problemei palestiniene, care să le asigure palestinienilor dreptul la o viață independentă. Aceasta ar crea o bază nouă pentru soluționarea problemelor în perspectivă. Israelul nu trebuie să-i ridice pe palestinieni împotriva sa, ci, dimpotrivă, să și-i aproprie. Avem exemplul greșelii lui Makarios în Cipru, care nu a înțeles nevoia de a ține seama de turci, de a le asigura condiții egale și de a-i apropia.
Henry Kissinger: Complet de acord.
Nicolae Ceaușescu: Palestinienii există acolo și vor exista. Oricum, israelienii vor trebui să trăiască în pace și colaborare cu ei. Trebuie, însă, să li se și ofere posibilitatea de a face aceasta. Din discuțiile cu Arafat și cu alți conducători palestinieni, consider că este posibilă o soluție rezonabilă și acceptabilă în problema palestiniană.
Henry Kissinger: Foarte interesant.
Nicolae Ceaușescu: Însăși dorința lor de a angaja O.N.U. mai puternic este foarte pozitivă.
Henry Kissinger: Vom stabili contacte cu ei în următoarele câteva luni, pentru informarea Dumneavoastră confidențială, probabil înainte de sfârșitul anului. Va trebui ținut în secret din motive interne.
Nicolae Ceaușescu: Este bine. Cred că veți ajunge la concluzii și înțelegeri realiste. Ei doresc, la un anumit moment, să se întâlnească și cu conducătorii Israelului.
Henry Kissinger: I-ați spus acest lucru lui Bar-Lev?
Nicolae Ceaușescu: I-am spus.
Henry Kissinger: Și ce a spus el?
Nicolae Ceaușescu: A spus că va raporta. Cred că aveți dreptate, ar fi bine dacă Israelul s-ar retrage din unele teritorii. Aceasta ar crea o atmosferă mai bună. În același timp, este util, după părerea mea, să se reia negocierile de la Geneva cât mai curând. Nu pentru că acolo s-ar soluționa problemele, ci pentru că optic, pentru opinia publică s-ar crea o atmosferă nouă. În același timp, se pot continua negocierile pe alte diferite căi.
Henry Kissinger: Depinde, de fapt, cum se duc negocierile la Geneva. Dacă se duc într-un anumit spirit, atunci procesul va merge exact cum ați spus. Dar sunt țări care văd în aceasta o problemă de prestigiu, insistă ca nimic să nu se producă fără participarea lor. Aceasta complică lucrurile. Însă modelul prezentat de Dumneavoastră este exact ceea ce doresc și prefer și eu.
Nicolae Ceaușescu: În politică trebuie să se țină seama și de prestigiu. În cadrul Conferinței se poate foarte bine să se dea girul și aprobarea pentru cele realizate în tratativele duse pe alte căi care, oricum, nu pot fi excluse.
Henry Kissinger: Cred că este o procedură foarte bună. Voi discuta aceasta în timpul vizitelor în Orientul Mijlociu.
Nicolae Ceaușescu: Cred că este în interesul reglementării, inclusiv interesul Statelor Unite, de a fi angajate în acest proces și alte state. Nu multe, dar un anumit număr de state care pot ajuta efectiv la rezolvarea problemelor.
Henry Kissinger: De exemplu?
Nicolae Ceaușescu: Unele state din Europa occidentală, Iugoslavia, România chiar.
Henry Kissinger: Mă interesează mai mult România decât Iugoslavia. Vorbesc foarte serios. Iugoslavia adoptă o poziție prea unilaterală.
Nicolae Ceaușescu: Câteva țări din grupul nealiniaților ar putea fi de mare ajutor. Au influență și în țările arabe și au și legături cu Israelul, în ciuda unor probleme.
Henry Kissinger: Mă voi gândi foarte serios la aceasta. Cred că ar putea fi calea de urmat. Înțeleg că s-ar deschide Conferința de la Geneva, iar paralel s-ar desfășura discuții cu sprijinul unor țări nealiniate și europene.
Nicolae Ceaușescu: Pot fi constituite o serie de grupuri de lucru care să studieze diferite probleme. Între timp, ar continua discuțiile. Se asigură astfel și prestigiul, se înlătură susceptibilitățile, se creează o atmosferă optimă pentru soluționarea problemelor. Chiar pentru relațiile Statelor Unite cu țările vest-europene este utilă participarea unor state din zonă. Vedeți, acum încep să apăr Statele Unite!
Henry Kissinger: În Europa există o singură țară care creează probleme.
Nicolae Ceaușescu: Nu aș vrea să intru într-o discuție pe această temă.
Henry Kissinger: Întrucât problemele reale nu se discută la Geneva, până la urmă este destul de indiferent cine va merge la Geneva. Singura problemă este cu Israelul.
Nicolae Ceaușescu: Și eu am convingerea că nu la Geneva se rezolvă lucrurile. Dar anumite forme nu trebuie excluse.
Henry Kissinger: De acord.
Nicolae Ceaușescu: Oricum, o participare mai activă a O.N.U., cel puțin în faza finală, pentru girul politic și concretizarea definitivă a soluțiilor își are importanța sa.
Henry Kissinger: Din nou sunt de acord.
Nicolae Ceaușescu: Aveam de gând să vă ofer o masă. Să nu ne acuzați că v-am invitat în România și nici măcar nu v-am dat de mâncare. Poate să facem acum o pauză și să continuăm mai târziu.
(După dineu)
Nicolae Ceaușescu: Am să vă rog să transmiteți președintelui Ford salutul meu și cele mai bune urări. Aștept cu multă plăcere să-l reîntâlnesc în România.
Henry Kissinger: Voi face aceasta negreșit.
Nicolae Ceaușescu: Vă rog, de asemenea, dacă aveți ocazia, să transmiteți domnului Nixon salutul meu și urări de sănătate. Știu că a avut o situație grea cu sănătatea și îi urez însănătoșire grabnică.
Henry Kissinger: Va aprecia mult acest gest. Eu vorbesc adesea cu președintele Nixon la telefon. Și în mod sigur voi sta de vorbă cu el la revenirea în S.U.A. Îi voi transmite salutul Dumneavoastră.
Nicolae Ceaușescu: Noi păstrăm o amintire prietenească față de domnul și doamna Nixon, așa că vă rog să transmiteți din partea și a soției, urările noastre și pentru doamna Nixon. Sper că va fi posibil să ne reîntâlnim.
Henry Kissinger: Voi face aceasta. Sunt sigur că va aprecia gestul pentru că, dintre liderii lumii, pe Dumneavoastră vă prețuia și vă respecta cel mai mult.
Nicolae Ceaușescu: Noi, și eu personal, suntem convinși că fostul președinte Nixon a făcut mult pentru destinderea internațională, pentru colaborarea dintre țările noastre.
Henry Kissinger: Istoria îl va trata mai bine decât au făcut-o contemporanii săi.
Nicolae Ceaușescu: Din păcate, așa se întâmplă câteodată. Mi se pare că rămăsesem la Cipru. Noi considerăm că este o situație deosebit de gravă, care poartă pericolul unor mari complicații în zonă. De aceea suntem convinși că trebuie făcut totul pentru o soluție cât mai grabnică. Nu are rost să intrăm în istoria acestei probleme, dar considerăm că menținerea independenței și integrității Ciprului este esențială pentru pacea în zonă.
Henry Kissinger: La început, vecinii Dumneavoastră au vânturat ideea că Statele Unite au pus la cale lovitura de stat din Cipru. Aceasta este o prostie totală. Noi nu avem nimic împotriva lui Makarios. Singurul lui necaz era că talentul său era mai mare decât insula. Lucrul acesta li se întâmplă multor greci. Evenimentele s-au petrecut acolo în ultimele două săptămâni ale președintelui Nixon și în prima săptămână a președintelui Ford. În esență, noi suntem în favoarea unei soluții negociate care să asigure independența și integritatea Ciprului. Vineri, voi pleca la Ankara să văd dacă îi pot convinge pe turci să facă un gest care să le permită grecilor să vină la tratative.
Nicolae Ceaușescu: În fond, se pare că punctele de vedere sunt foarte apropiate.
Henry Kissinger: În multe probleme.
Nicolae Ceaușescu: Și grecii din Cipru acceptă ideea federalizării, fără împărțirea insulei în două zone.
Henry Kissinger: Cred că aceasta este soluția care se va accepta până la urmă.
Nicolae Ceaușescu: Împărțirea insulei în două zone ar fi și practic foarte grea. Stabilirea mai multor cantoane cu caracter autonom ar fi o soluție mai bună.
Henry Kissinger: Statele Unite sunt gata să accepte ceea ce este acceptabil pentru cele două părți. La 9 august, înainte de cea de-a două invazie turcă, le-am propus turcilor soluția cu cele șase cantoane. Atunci turcii au acceptat, dar grecii nu au dorit să discute.
Nicolae Ceaușescu: Se pare că acum această soluție este acceptabilă.
Henry Kissinger: Se pare că toate persoanele care suferă de instabilitate emoțională trăiesc la 700 km de București – Orientul Mijlociu, Grecia, Turcia, Cipru.
Nicolae Ceaușescu: În orice caz, noi considerăm că trebuie depuse toate eforturile, iar Statele Unite pot face mult pentru a se ajunge la o soluție.
Henry Kissinger: Vom face tot ce se poate, dar grecii ne-au rugat să nu fim prea activi până la 17 noiembrie, când au alegeri. Oricum, până atunci nici nu pot rezolva nimic.
Nicolae Ceaușescu: Situația este complicată și în Turcia din acest punct de vedere.
Henry Kissinger: Este adevărat, au probleme interne. În Turcia nu este un guvern destul de puternic pentru a putea întreprinde acțiuni majore.
Nicolae Ceaușescu: După cât se pare, există guverne destul de puternice pentru a complica lucrurile, dar prea slabe pentru a le îndrepta.
Henry Kissinger: Când se complică lucrurile este un semn că avem de-a face cu un guvern slab. Cred că junta din Grecia a dat lovitura în Cipru, pentru că era slabă, iar nu pentru că era puternică.
Nicolae Ceaușescu: Eu am spus tot ce am avut de spus.
Henry Kissinger: La începutul acestei călătorii am fost în Uniunea Sovietică. Am avut discuții destul de bune cu Brejnev. Sper că vom putea face unele progrese privind limitarea înarmărilor strategice. La întâlnirea de la Vladivostok 56 nu ne așteptăm la hotărâri majore. Nu doresc să revin, însă, la discuția de la început, pentru a nu se considera că Statele Unite vor să ajungă la înțelegeri cu Uniunea Sovietică, desconsiderând punctul de vedere al altor prieteni.
Vă informez că înainte de sfârșitul anului intenționez să vizitez Republica Populară Chineză.
Nicolae Ceaușescu: Noi considerăm că relațiile Dumneavoastră cu Uniunea Sovietică sunt necesare iar acordurile pentru limitarea armamentelor, în măsura în care se realizează, ar fi deosebit de bune. Ca și în trecut, noi nu putem decât să salutăm asemenea pași.
Doresc să vă spun și Dumneavoastră ce le-am spus sovieticilor. Din păcate, cheltuielile pentru înarmare și înarmarea propriu-zisă continuă, apar noi țări posesoare de arme nucleare, alte țări forțează ritmul înarmărilor. De aceea, orice înțelegere între SUA și URSS, până la urmă nu soluționează problemele de fond. Poate că în condițiile actuale două țări mari pot ajunge la unele soluții, dar în perspectivă problema armelor și mijloacelor lor de transport va deveni mult mai gravă.
O problemă tot mai importantă este cea a RP Chineze, care nu poate fi ținută la o parte sau neglijată în toate aceste tratative internaționale.
Henry Kissinger: Sunt total de acord. Noi am anunțat Republica Populară Chineză că suntem gata să negociem cu ei tot ce negociem sau am negociat cu Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceaușescu: În următorii ani R.P. Chineză va juca un rol tot mai important în viața internațională. Față de acum cinci ani 43, când am discutat despre aceasta, ea a devenit o forță tot mai puternică.
Henry Kissinger: Parțial, cu ajutorul nostru, cel puțin diplomatic, pentru că am ajutat China să iasă din izolare. Nu este, însă, nici o îndoială că China devine tot mai importantă.
Nicolae Ceaușescu: Cred că unii își fac calcule greșite, în legătură cu unele probleme interne din China.
Henry Kissinger: Noi nu facem asemenea calcule. Noi îi luăm pe chinezi foarte în serios.
Nicolae Ceaușescu: În perspectivă, și nu îndepărtată, ci apropiată, China și, probabil, și alte state și zone vor avea un cuvânt mult mai greu în problemele internaționale.
Henry Kissinger: De acord. Noi nu avem vreun interes special să excludem alte națiuni.
Nicolae Ceaușescu: Și America Latină va deveni o forță puternică.
Henry Kissinger: Dar fragmentată, nu unită. Vor fi mai multe centre de putere – Argentina, Mexic, Brazilia.
Nicolae Ceaușescu: Se pot uni.
Henry Kissinger: Nu mă opun, dar mă îndoiesc. Îi cunosc bine.
Nicolae Ceaușescu: Prin deplasarea a zeci de miliarde de dolari în statele deținătoare de petrol se creează o situație cu totul nouă în situația economică, iar aceasta influențează puternic și situația politică.
Henry Kissinger: Este adevărat. Nu reușesc să conving multă lume de acest adevăr în Statele Unite. De aceea am ținut discursul la ONU pe această temă.
Nicolae Ceaușescu: Este necesar să se acționeze în aceste condiții pentru stabilirea unor asemenea raporturi și a unor asemenea soluții care să excludă în viitor o confruntare. Dacă lucrurile nu încep să fie rezolvate acum, posibilitatea confruntării crește mult.
Henry Kissinger: Inevitabil, pentru că este de neconceput ca 50 de milioane de oameni din țările cu petrol să modifice civilizația industrială a 800 milioane de oameni. Nu vor permite.
Noi vom face unele propuneri luna viitoare.
Nicolae Ceaușescu: Ne gândim și noi la unele propuneri. Vrem să ne așezăm în fruntea țărilor care luptă pentru o lume mai dreaptă și mai bună.
Henry Kissinger: Ne includeți și pe noi?
Nicolae Ceaușescu: Mergem împreună.
În unele probleme am putea face unele schimburi de păreri utile.
La Roma, de exemplu, ne gândim să sugerăm necesitatea unui program elaborat de FAO57, pentru dezvoltarea producției agricole în țările în curs de dezvoltare.
Henry Kissinger: Fac și eu aceeași propunere, numai că nu mă refeream la FAO.
Nicolae Ceaușescu: Sugestia este conținută în mesajul transmis Conferinței. Cred, de asemenea, că, fiind o organizație internațională, FAO este forul cel mai potrivit, care să patroneze programul, să ajute cu experți la realizarea lui mai rapidă.
Henry Kissinger: Nu avem nimic împotriva FAO. Totul este să fie sprijinită ideea de bază. Din păcate, FAO nu dispune de cadre prea puternice.
Nicolae Ceaușescu: Poate fi ajutată. În orice caz, este neapărat necesară inițierea unui program vast de dezvoltare a agriculturii în țările în curs de dezvoltare, incluzând chimizarea, irigațiile, mecanizarea și pregătirea cadrelor.
Henry Kissinger: Veți vedea că avem păreri foarte apropiate. Dacă nu se realizează progrese rapide în această direcție, vom avea un deficit mondial de 85 milioane tone. Aceasta este mai mult decât totalul rezervelor existente.
Nicolae Ceaușescu: În raporturile noastre bilaterale cu câteva țări din Africa, noi am început o colaborare largă în domeniul agriculturii. Acum discutăm câteva asemenea acțiuni în America de Sud.
Henry Kissinger: Putem examina aceste lucruri în comisia mixtă.
Nicolae Ceaușescu: În general, punerea la punct a unor programe speciale pentru țările rămase în urmă va fi una din problemele cele mai importante ale viitorului.
Henry Kissinger: În unele domenii. Dar trebuie să acționăm astfel ca țările respective să poată prelua efectiv îndrumarea acestor proiecte.
Nicolae Ceaușescu: Nici nu se poate altfel.
În fond, toate problemele legate de criza actuală nu pot fi soluționate, dacă nu se acționează unitar pentru clădirea colaborării pe o bază nouă. Până la urmă, aceste probleme sunt mai complicate decât cele din Orientul Mijlociu.
Henry Kissinger: Cred că aveți un serviciu de informații foarte bun. M-am convins că ați văzut un exemplar al cuvântării pe care urmează să o rostesc la Roma. Aceasta este, de fapt, tema discursului.
Nicolae Ceaușescu: Nu prea apelăm la serviciile de informații, în special când este vorba de Statele Unite.
Henry Kissinger: Singurul folos al serviciilor de informații este de a constata care din știrile publicate în presă este cea adevărată.
Nicolae Ceaușescu: Sunt multe probleme, dar esențialul este de a se găsi noi căi de colaborare. În acest sens, O.N.U. poate juca un rol mai important în a ajuta ca toate statele să se angajeze în soluționarea problemelor existente.
Henry Kissinger: Trebuie să simțim o răspundere globală din partea fiecărei națiuni.
Nicolae Ceaușescu: Cu cât unele țări sunt lăsate la o parte, cu atât sunt împinse să găsească soluții în afară, mărind pericolul unor confruntări. Este încă greu de vorbit că în situația internațională de azi ar exista o adevărată ordine democratică, care să permită participarea tuturor statelor la elaborarea și adoptarea soluțiilor.
Henry Kissinger: Sunt de acord cu Dumneavoastră când vorbiți de o nouă ordine economică, de agricultură, de energie – toate statele trebuie să participe.
Nicolae Ceaușescu: Numai aici?
Henry Kissinger: Sunt probleme ca armamentele nucleare strategice. Nu cred că alte țări știu destul pentru a lua decizii. La securitatea europeană, de pildă, toate țările trebuie să participe. Depinde de subiect.
Nicolae Ceaușescu: Este adevărat că problemele armelor nucleare strategice nu sunt cunoscute de toate statele. Dar, în fond, problemele dezarmării nucleare interesează deopotrivă toate statele. Sunt de acord că nu în toate problemele trebuie să participe neapărat toată lumea, dar sunt probleme reale care nu pot fi rezolvate decât cu participarea tuturor.
Henry Kissinger: Am impresia că Dumneavoastră sunteți foarte preocupat de această problemă. Nu cred, însă, că suntem în divergență. Vă rugăm ca, în orice problemă aveți păreri sau propuneri, să ne trimiteți emisari sau mesaje speciale.
Nicolae Ceaușescu: Nu este o preocupare specială a României și, din cât cunoaștem noi, este tot mai presantă.
Henry Kissinger: Necazul este că la O.N.U. orice discuție tinde să se transforme într-o confruntare între blocuri. De aceea, căutăm să formăm grupuri care să reunească părțile interesate.
Nicolae Ceaușescu: Sunt probleme care și noi considerăm că este bine să fie rezolvate între părțile interesate, dar sunt altele care nu pot fi soluționate viabil decât cu participarea tuturor statelor. Dar e târziu și mă tem că v-am obosit prea mult.
Henry Kissinger: Deloc. Este întotdeauna o plăcere să discut cu Dumneavoastră, domnule Președinte. Sunt puțini conducători în lume care să aibă o asemenea viziune globală. Aș fi dorit să pot sta mai mult pentru a continua discuțiile și mâine.
Nicolae Ceaușescu: Sper să ne revedem.
Henry Kissinger: Poate anul viitor, dacă reușim să aranjăm vizita președintelui Ford.
4 noiembrie 1974[1].

REDACȚIA ART-EMIS

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4374-discutia-dintre-nicolae-ceausescu-si-henry-kissinger-bucuresti-3-noiembrie-1974-document-desecretizat.html
––––––––––––––––––
[1] Fotocopia ocumentului original din arhivele Departamentului de Stat privind întâlnirea dintre Preşedintele României, Nicolae Ceausescu şi Secretarul de Stat al S.U.A., Henry Kissinger http://www.ziuaveche.ro/wp-content/uploads/2015/01/document-engleza-departamentul-de-stat.pdf

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

CĂRȚILOR VECHI ȘI RARE O NOUĂ VIAȚĂ: ”BASARABIA” LA NEW YORK ÎN 1919

Am reanimat această carte veche și rară de dragul generației care vine după noi. Această cărticică a apărut în Statele Unite ale Americii după terminarea Primului Război Mondial (1919), dar și după întregirea Țării. Cartea a îl are ca autor pe Vasile Stoica și a apărut în limba engleză, evident pentru publicul american.

Se pare că procesul de reanimare a cărților vechi și rare a prins rădăcini serioase în mintea mea. Împreună cu publicistul și editorul Alexandru Ganenco am revigorat acest text, am făcut cum zic tipografii ”un valet”, adică o ediție bilingvă cu una ”răsturnată”.

Sperăm, că efortul nostru intelectual și financiar să aducă cât mai multe foloase intelectuale și informaționale. Sigur că lansarea volumului va avea loc în septembrie curent la Biblioteca Centrală a BM ”B.P.Hasdeu” din Chișinău, în colecțiile căreia a fost depistată această carte.

Alexandru MORARU

 

Publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

CONFERINȚĂ DE EXCEPȚIE: …IUBIREA ESTE O FORȚĂ COSMICĂ

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, VIAŢA E FRUMOASĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

COLIVA LUI CĂRTĂRESCU

 

1. Domnule profesor ION COJA, înțeleg că ați văzut pe DIGI TV interviul lui Mircea Cărtărescu și puteți comenta liniștit ideile colegului dumneavoastră, în cunoștință de cauză.

Am văzut interviul și, mai înainte de a zice o vorbă despre Cărtărescu ca avocat al LGBT-iștilor, fac constatarea, pentru mine neplăcută, că toți cei care au comentat deja, critic și ironic, spusele lui Cărtărescu la Digi TV, au trecut cu vederea prima parte a interviului, pentru mine mult mai importantă, șocantă chiar, când i s-a cerut marelui scriitor părerea despre cum fuse prezentată la TV festivitatea de comemorare a luptelor de la Mărășești și Oituz! Am văzut și auzit interviul care ne-a dezvăluit un Mircea Cărtărescu mercenar, al scrisului, al vorbitului în public! L-am văzut pe Cărtărescu mirându-se și criticându-l, chipurile, pe Johannis, că rabdă să fie văzut și filmat în compania unui Dragnea sau Tăriceanu!… Reproș retoric și slugarnic, sau prostănac: Johannis nu putea evita soțietatea celor doi! Nu avea de ales!
Desigur, Dragnea și Tăriceanu sunt politicieni suspectați de toate fărădelegile curente la aleșii noștri, toate din speța corupției, a furtului din avutul public!… Cel puțin așa sună acuzațiile din presă, chiar dacă până acum în instanță cei doi și mai ales Liviu Dragnea au ajuns pentru niște fleacuri, abuzul magistraților fiind evident, rușinos de evident! Dar cum e posibil să zici că Johannis se compromite în tovărășia celor doi, cum să te scandalizezi că „îi tolerează în preajma sa” pe Tăriceanu și Dragnea, când lucrurile stau exact invers: Johannis, pentru fărădelegile sale, nu e de admis și de tolerat nici măcar să-ți dea Bună ziua!
Partea aceasta a interviului mi s-a părut cea mai interesantă, mai jalnică pentru un individ atât de „special” ca Cărtărescu, de la care pretențiile publicului pot fi maxime! Desigur, fiecare cetățean este liber să aibă despre oricine o părere, bună sau rea! După cum vrea „mușchii săi”! Dar pentru un scriitor, mare sau mic, este obligatoriu să-și întemeieze opiniile și simpatiile politice pe anumite principii morale, a căror prețuire publică este definitorie pentru condiția sa de scriitor, de intelectual cu pretenții de lider și formator de opinii, de caractere!

2. Mă puneți pe gânduri!… Vă referiți la cele șase case șmecherite de domnul primar din Sibiu?!

Am uitat de casele alea!… Mai pune-te o dată pe gânduri și vezi ce…

3. Vă referiți atunci la înfierile de copii pe care Johannis le-a intermediat?

Puțini dintre răufăcătorii de după 1990 se fac vinovați de o crimă mai dezgustătoare: trafic cu ființe umane, trafic cu copii! Unde, domnule Cărtărescu, în lumea civilizată pe care o invoci în interviu, s-a mai pomenit să ajungă președinte un ins care s-a îmbogățit din traficul de copii?! Este lucru cert, de nimeni negat, nici măcar de inculpatul Johannis, că s-a ocupat de mai multe înfieri ilegale, și nu pe gratis! Iar în fața acuzației / suspiciunii că unii dintre acești copii au fost sacrificați pentru a li se preleva organele, numitul Johanis nu a putut prezenta nicio dovadă că aceste orori nu s-au produs!

4. Ce dovezi ar fi putut aduce?

Ar fi putut aduce lista cu adresele din străinătate unde pot fi căutați și găsiți acei copii înfiați la începutul anilor 1990. Simplu! Și ar fi dovedit astfel că s-a interesat de soarta acelor copilași să nu ajungă piese de schimb! …Eu am ajutat un fost coleg de liceu stabilit în Germania să înfieze o fetiță. Vă pot da adresa sau numărul de telefon la care puteți lua legătura cu familia sau chiar cu fata, bună vorbitoare a limbii române, ba chiar și a dialectului aromân!… Mi-e greu să-i înțeleg pe ziariștii și comentatorii politici care i-au trecut cu vederea lui Johannis aceste păcate – crime în viziunea mea! Dar mi se pare degradant și înjositor ca un scriitor, un om sensibil, părinte de copii, ca Mircea al vostru, să nu aibă nimic de zis împotriva unui monstru ca acest Johannis!
Da! Știu că alți politicieni au fost și „mai” monștri! Johannis a scos ilegal din Țară vreo 20 de copii, familia Valeriu Stoica a făcut pierduți în Europa vreo 200 de copilași, zic unii și îi cred! Nu știu dacă familiei lui Valeriu Stoica i s-au cerut public detalii despre aceste înfieri, câte vor fi fost ele în realitate! Dar despre Johannis știm că a fost acuzat public pentru felul cum s-au făcut aceste înfieri, i s-a cerut adresa unde pot fi găsiți copiii înstrăinați, iar el nu a putut da nicio relație despre acei copii, unde se află acum și în ce stare! Iar autoritățile nu s-au deranjat să declanșeze vreo anchetă…
Nu s-au implicat nici ziariștii. Și nici scriitorii care ies în public să comenteze acțiunile clasei politice!… Nu credeam că Mircea Cărtărescu îmi va oferi motive de dispreț și dezgust! Căci despre dispreț și dezgust este vorba! Auzi la el!… Pe cine s-a găsit colegul nostru să ni-l ofere ca model!… Nu numai Dragnea și Tăriceanu se pot uita de sus la infractorul Johannis, dar chiar și Băsescu, celălalt președinte pe care îl slugărește Cărtărescu! Mă, băiete, mă, scriitorule sensibil la dramele omenirii ce ești, cum grijania mă-sii reușești să uiți de copiii aceia?! Imaginația ta creatoare n-a intrat în funcțiune?! Nu te-ai gândit la fiecare copilaș în parte ce s-o fi întâmplat cu ei?…
Literar vorbind, este un subiect de roman întins pe mii de pagini! Ai scris măcar una despre acest negoț criminal?! Iar dacă n-ai scris nicio pagină, niciun rând, niciun cuvînt, acum, când îl faci pe criminal model național, nu ai vrea să ne explici cum reușești să treci peste acuzațiile dovedite că găinăriile cu infierile ilegale ar putea fi în realitate niște crime cumplite?!

5. A avut domnul Cărtărescu cuvinte de laudă și pentru discursul rostit de Johannis la Mărășești!

Adică Cărtărescu nu știe că discursul lui Johannis a fost scris de altcineva, nu de neamț?!

6. Nu cumva i l-a scris Mircea Cărtărescu?!

Te pomenești!… De azi înainte îl cred în stare de orice ticăloșie! S-o facă sau s-o tolereze!

7. După câte știu și dumneavostră ați scris texte pentru un președinte al României, să fim cinstiți!

N-am ascuns asta, ba chiar m-am lăudat pe Internet. Diferența față de cei care îi scriu textele lui Johannis sau Băsescu ori altui fost președinte constă în faptul că eu am refuzat să fiu plătit pentru acele texte, m-am considerat onorat și mulțumit că pot să lansez cuvintele și considerațiile mele pe câteva subiecte pe care le am la inimă, punându-le sub autoritatea instituției supreme: românii din diasporă, Grigore Vieru, Învierea Domnului… Astea au fost subiectele abordate. Am scris numai ce am vrut eu! Am fost mulțumit că acele texte scrise „din mine” au avut o bună difuzare! Îți dai seama!… Presa a comentat întrebându-se cine a scris acele texte!… Erau prea bune, probabil, ca să le fi scris Ion Iliescu… Așa că nu s-ar putea spune că am înșelat publicul! Așa cum face Cărtărescu lăudând nu știu ce reușite ale Neamțului, prin străinătățuri! Nimeni, domnule coleg, nu-l invită pe Johannis decât ca reprezentant al funcției! Și-l invită bine informați asupra inteligenței și altor capacități profesionale ale neamțului. Și nu-l invită ca să-i ceară părerea, ca unui partener egal!…
Mă întorc și zic: într-o lume normală, vînzarea de copii prin care s-a îmbogățit Johannis îl ducea întins la Jilava, nu la Cotroceni! Ai altă părere, domnule Cărtărescu?

8. Cum apreciați comentariile marelui scriitor privind „scena din jurul colivei”, afirmația sa că asemenea scenă „dizgrațioasă” e de neimaginat la o comemorare ținută într-o țară civilizată?

Mai înainte de orice, este o prostie mare pe care a rostit-o individul! Ce să caute coliva în alt spațiu cultural, în Occident?! Nici eu nu-mi pot imagina coliva la o comemorare organizată de guvernul suedez sau american! Dar zic și că pentru mine e de neimaginat o comemorare românească fără tămâie și colivă! Iar pentru morții nenumărați de la Mărășești să-i comemorezi fără colivă și tămâie ar fi fost o fărădelege! O blasfemie!… De o sută de ani acelor morți li se cântă „veșnica Pomenire”, după rânduială, cu coliva și tămâia aferente! Ce l-o fi deranjat pe caraghios?! Ce, mă?!…
…Auzi la el, cică Dragnea și Tăriceanu „nu-s nici pe departe la înălțimea și la puterea de discernămînt etic a lui Johannis”! „Discernămînt etic” la Johannis?! Cum a putut să spună o asemenea enormitate?! Cum a putut slugărnicia să-l ducă așa de departe?! Și cum de nu l-au taxat pentru asemenea vorbe nerușinate partenerii de pe platoul DIGI?!
Domnule, Dragnea o fi furat din averea publică, ceea ce după mentalul românesc este mai tolerabil decât să furi de la persoane fizice, oameni pe care să-i scoți din casa lor, iar casa s-o închiriezi pe bani mulți la o bancă, cum a făcut președintele infractor! În povestea cu casele lui Johannis găsim un amestec de găinărie, golănie, cinism, nesimțire și aroganță, dar și prostie, cum nu mai întâlnești la nimeni dintre penalii clasei politice!

9. Pot să mă întreb cum de a ajuns președinte de Țară un asemenea specimen?

Întreab-o pe Merkelița, pe alți lideri europeni, serviciile speciale și mai ales întreabă-i pe ziariștii și politicienii care au tăcut, în frunte cu Ponta, chipurile adversarul lui Johannis! Întreabă-i pe ceilalți candidați la președinția României din 2014, care și ei au tăcut pe acest subiect, în loc să facă din el calul de bătaie al campaniei lor electorale! Ce înțelegere a funcționat între ei? Și mai întreabă-i chiar și pe Dragnea și Tăriceanu, de ce nu pornesc procedura de demitere a monstrului?! A prostănacului!

10. Pe Mircea Cărtărescu ce l-ați întreba?

Nimic! Curtea s-a edificat!… N-am ce să-l mai întreb! Domnule, eu sunt naționalist, înainte de a fi scriitor! Când am citit că Mircea Cărtărescu visează și vizează premiul Nobel, în sinea mea eram pregătit să mă bucur sincer pentru asemenea reușită. Probabil pentru că nu citisem mai nimic din opera neisprăvitului, dar mergeam pe mâna nevestei mele care, cu ani în urmă, îl citea cu plăcere. I-a mai trecut, de când au apărut pe piață Șeitanii…
Oricum, prin comparație cu zeci de premianți Nobel, printre scriitorii români număr ușor de tot câteva zeci de scriitori care meritau mult mai mult onoarea acestui premiu. De la mine în sus suntem vreo treizeci de autori, cel puțin, nobeleabili! Mai exact, treizeci și șapte, dacă îl scădem pe omul nostru! Nu mai merită niciun premiu! Nici măcar premiile deja primite! A făcut de rîs lista noastră!

11. Dacă lucrurile stau așa, nu mai are rost să vă întreb ce părere aveți despre discuția de la DIGI referitoare la referendumul pentru familie, în partea a doua a interviului!

Am aceeași părere: o înseilare de prostioare. Nu-i de vină cine le spune, de vină sunt cei ce le fac propagandă și difuzare în public, fără să-l tragă de urechi sau de mânecă pe bietul rătăcit!

12. A făcut-o chiar cel în cauză, revenind pe Face Book cu o postare mai cuminte. Să-i mai dăm o șansă! E vorba totuși de Mircea Cărtărescu!

Este părerea și decizia dumitale! Să fii sănătos! Eu nu pot să-l iert!
…Îl voi ierta, creștinește, pe Mircea Cărtărescu numai dacă reușește prin asemenea ticăloșii și pișicherlâcuri să primească premiul Nobel!… Să țină la preț! Să nu se vîndă pe „iaurt și gogoșele”! Să trădeze cât o vrea, să se vândă lui Soroș sau multinaționalelor, să scrie despre Holocaustul din Transnistria o epopee tragi-comică, să-și vîndă nevasta la pachet cu amantele, să ia ori să dea șpagă câtă i se va cere, dar numai să fie sigur că va primi pentru asta un Nobel, două! Stăm prost la acest capitol! Ne-au luat-o și bozgorii înainte!… Eu, ca naționalist… Mă înțelegi mata!

A consemnat Nikita Vancea
Buriaș, 11 august 2017

SURSA: http://ioncoja.ro/coliva-lui-cartarescu/

Publicat în CARICATURA ZILEI, DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, MAI ODIHNIŢI-VĂ..., ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

Aspecte juridice și istorice ale părăsirii tronului României de către Carol al II-lea și Mihai I

În istoriografia românească se folosește adeseori, chiar de regulă, termenul de abdicare privitor la momentul istoric al părăsirii tronului României și plecării din țară a regelui Carol al II-lea, în ziua de 7 septembrie 1940. Termenul abdicare înseamnă renunțarea definitivă la tron, cu pierderea tuturor drepturilor prezente și viitoare asupra coroanei. Conotația termenului este fără echivoc. Acest moment istoric poate fi privit și din perspectivă juridică, ceea ce completează imaginea asupra acelui foarte complex eveniment. Reamintim că în 4 septembrie 1940 generalul Ion Antonescu a fost chemat la palat de regele Carol al II-lea și numit prim-ministru al României, prin decret regal. În 6 septembrie 1940, printr-un alt decret regal, Carol al II-lea a acordat prerogativele de Conducător al Statului generalului Ion Antonescu, dându-i depline puteri executive, dar și puteri legislative. În acest sens, Decretul-regal din 6 septembrie 1940, semnat de regele Carol al II-lea menționa la Art. I: „Investim pe d-l general Ion Antonescu, președintele Consiliului de Miniștri, cu depline puteri pentru conducerea statului român”.

A doua zi, prin Decretul 3053, regele Carol al II-lea a restrâns lui Mihai prerogativele regale, ceea ce a însemnat practic și modificarea formei de organizare a monarhiei din România[1]. Or, părăsirea tronului României și plecarea din țară a regelui Carol al II-lea, în 7 septembrie 1940, nu a fost un act de abdicare. Într-o lucrare la care sunt coautor, se arată că: „În seara lui 5 septembrie 1940, a avut loc în București o mare manifestație politică a tinerilor. Majoritatea zdrobitoare erau legionari. Ei l-au acuzat pe rege ca fiind principalul vinovat de dezastrul țării și i-au cerut ferm demisia. Regele a cerut generalului Dumitru Coroamă[2] să reprime manifestația. Generalul a declarat că mai bine se lasă împușcat pe sine decât să ordone foc împotriva tinerilor țării. Antonescu l-a somat pe rege să părăsească țara în 24 de ore. Elena Lupescu a încercat să-l scoată din țară și pe prințul Mihai, dar tentativa ei a eșuat. Carol al II-lea a renunțat la tron, trecând în seama fiului său Mihai sarcinile domniei. De asemenea, a suspendat Constituția din 1938 și a dizolvat corpurile legiuitoare. În actul pe care l-a semnat, Carol al II-lea nu a inserat cuvântul abdicare, ci a menționat doar că trece prerogativele regale în sarcina fiului său Mihai, lăsându-și posibilitatea legală de a reveni pe tron, dacă situația ar mai fi făcut posibil acest lucru. În 7 septembrie, Carol al II-lea a părăsit țara în condiții dramatice, alături de Elena Lupescu și de Ernest Urdăreanu, împreună cu mari valori, în aur, valută, bijuterii și opere de artă”[3].

Doresc să menționez că atunci când generalul Coroamă a refuzat să tragă în manifestanți, aceștia erau pașnici, nu avea loc o intervenție străină în țară, iar manifestarea era făcută în sprijinul apărării țării, împotriva repetatelor cedări teritoriale, acceptate fără luptă de către regele Carol al II-lea care își asumase întreaga putere în țară. Practic avea loc o revoluție legionară, or nici măcar dușmanii Legiunii nu o acuzau de lipsă de patriotism sau de rea-credință față de țară. Când Antonescu i-a cerut regelui să părăsească țara, promițându-i asigurarea securității, aflat într-o situație fără ieșire, Carol al II-lea s-a adresat națiunii cu următorul text: „Români, Vremuri de adâncă tulburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară. De acum zece ani, de când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul Patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste, m-am străduit să fac tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României. Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau în marea mea dragoste pentru acest pământ, în care am fost născut și crescut, să le înlătur, trecând azi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei. Țara mea să fie păzită de Dumnezeul Părinților noștri, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor. Trăiască România! Carol R.[4].

Observăm că regele Carol al II-lea nu a abdicat, ci a trecut sarcinile domniei în seama fiului său, după care a fugit urmărit de legionari care doreau să-l pedepsească pentru actele sale criminale săvârșite împotriva Mișcării Legionare. Mai potrivit este să afirmăm că regele a fost alungat din țară de Antonescu, la presiunea exercitată în stradă de Mișcarea Legionară. În același timp, cu toate că i-a cerut lui Carol al II-lea să plece din țară, generalul Antonescu nu i-a cerut să abdice, ci doar să plece, pentru ca generalul să poată liniști strada și Mișcarea Legionară din întreaga țară, fără vărsare de sânge și pentru a putea forma un guvern care să scoată România din impasul uriaș în care se afla. Prințul Mihai a rămas în țară, fiind recunoscut ca rege de către Antonescu și de către guvernul militaro-legionar care s-a format. Această recunoaștere nu poate însă da gir de legalitate schimbării purtătorului coroanei regale din România. Carol al II-lea nu a abdicat de la tron și s-a prezentat pe parcursul vieții, în diverse împrejurări, ca fiind regele României. În același timp, nu erau îndeplinite condițiile constituționale pentru ca Mihai să fie recunoscut legal ca rege. După cum am arătat, Constituția și corpurile legiuitoare fuseseră desființate și Mihai nu avea în fața cui să depună jurământul, în conformitate cu Regulamentul Casei Regale și a prevederilor constituționale pe care se baza întreaga istorie a Casei Regale.

Carol al II-lea nu a renunțat niciodată la perspectiva reîntoarcerii pe tronul României. Și sovieticii l-au luat pe regele Carol al II-lea în calculele lor politice privitoare la viitorul României. La 24 mai 1944, Stalin era informat cu următoarele: „La 22 mai a.c. a avut loc o discuție cu generalii prizonieri de război români Mazarini, Lascăr, Dimitriu, Nedelea și Brătescu despre atitudinea lor față de fostul rege român aflat în emigrație și despre atitudinea diferitelor cercuri politice și militare din România față de el. Generalii români prizonieri participanți la discuție au în mare o părere pozitivă despre fostul rege Carol și și-au exprimat intenția să colaboreze cu regele… Carol numai dacă el va sprijini guvernul Uniunii Sovietice și că vor refuza să acționeze alături de el, în cazul în care Carol va sprijini numai S.U.A. și Anglia. Majoritatea ofițerilor vechi îl va sprijini pe Carol, dacă acesta din urmă se va manifesta contra nemților… Fiind monarhiști ca vederi, generalii consideră că monarhia constituțională este cea mai bună formă de guvernământ a României, în perioada postbelică…”[5].

Deci, cum arătam mai sus, pentru ca principele Mihai de România să dețină legal coroana regală a României, conform Constituției din 1923, ar fi trebuit să fie recunoscut de Parlament și să depună jurământul în fața aleșilor poporului. Dar, pe parcursul anilor în care a condus țara, Ion Antonescu nu a restabilit activitatea parlamentară, conducând cu ajutorul guvernului și a consilierilor săi. Mihai nu a avut condiții istorice pentru a putea fi rege constituțional.

În lumina celor afirmate mai sus, putem să reținem și ideea că Mihai nu a îndeplinit condițiile legale pentru a-și asuma răspunderea oficială de conducător al statului care să-i permită să ia decizia istorică de a-l aresta pe generalul Antonescu. În perspectiva propusă în rândurile de mai sus, actul de la 23 august 1944 iese și mai mult în evidență ca fiind o uzurpare a puterii legal instituită prin decretele regelui Carol al II-lea. Acest act a fost o lovitură militară de stat împotriva conducătorului statului, dată de prințul Mihai de România, în calitatea sa de „cap al oștirii”, calitate pe care i-a conferit-o Decretul 3053, Art. II, lit. a)[6]. Avem în vedere faptul că la data când Carol al II-lea l-a desemnat prin decret regal pe Antonescu ca și Conducător al Statului, el deținea legal coroana României.

La 30 decembrie 1947, Mihai de România a abdicat pentru el și pentru urmașii săi, menționând explicit acest lucru în documentul pe care l-a semnat și care nu a fost contestat decât de el însuși, mai târziu. La abdicare, Mihai a obținut din partea statului român, la cererea generalissimului Iosif Visarionovici Stalin, o rentă lunară pe viață în valoare de 10.000 de $, pe care a încasat-o regulat până în anul 1985, când Nicolae Ceaușescu, probabil sfătuit, a dispus sistarea plăților către fostul rege.

Referitor la abdicarea sa, Mihai a afirmat că aceasta s-ar fi făcut „sub amenințarea pistolului”, fapt care a fost infirmat de cercetările noastre și ale altor autori. Privitor la acest aspect, într-o lucrare a mea am arătat că: „Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej au ajuns la Palatul Elisabeta pe la ora 13. Convorbirea lor cu regele și regina-mamă a fost înregistrată. Petru Groza a început discuția: « Ei bine Maiestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească. Am venit în problema importantă pe care am discutat-o cu câteva zile înainte. Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei, v-am avertizat că va trebui să vă pregătiți pentru așa ceva. Trebuie să înțelegeți că nu mai există loc în România pentru un rege ». Mihai I a părut surprins şi a răspuns că are nevoie de „…48 de ore pentru a-mi analiza situația”. Demnitarii care-l somau pe rege i-au spus că nu vor pleca fără ca actul de abdicare să fie semnat. Regele s-a retras în altă cameră și apoi a revenit și a semnat abdicarea în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza. După ce documentul semnat a ajuns în mâna sa, Petru Groza i-a arătat reginei-mamă buzunarul unde avea pistolul, pe care a spus că l-ar fi luat pentru ca să nu pățească precum Antonescu, care fusese arestat cu ocazia unei vizite la Palat. Aceasta a fost ceea ce, mai târziu, s-a numit «amenințarea » regelui cu pistolul de către Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Mai târziu, Mihai I a spus că în cursul audienței ar fi avut loc altercații verbale, că Maiestatea Sa ar fi cerut o consultare populară și a spus că Petru Groza ar fi încercat să amenințe cu un dosar conținând un document compromițător și că l-ar fi avertizat să nu ia contact cu americanii și englezii, că garda regală ar fi fost arestată și telefonul tăiat. Regele a declarat că nu se aștepta în acel moment la abolirea monarhiei, nu a vorbit despre punerea sa în gardă, de către Petru Groza, privitor la acel act, dar a recunoscut că a discutat cu el problema căsătoriei cu prințesa Ana de Bourbon Parma[7]. Faptul că regele se aștepta la acest moment este dovedit și de scoaterea din țară a unei serii de vagoane cu bunuri, încă din noiembrie 1947, cu ocazia deplasării lui Mihai la nunta prințesei Elisabeta a II-a, viitoarea regină a Marii Britanii. Este foarte probabil că regele a trebuit să se întoarcă în România, după vizita în Marea Britanie, datorită faptului că guvernul englez nu dorea să găzduiască un rege fugar dintr-o țară din zona sovietică de dominație, fapt care ar fi creat tensiuni cu guvernul de la Moscova. Cercetările documentelor au confirmat unele deosebiri între realitate și relatările regelui”[8].

Comentariile și contestarea verbală a moralității sau chiar a legalității actului de la 30 decembrie 1947 nu modifică situația reală creată de acel act și toate urmările sale. În actul de abdicare semnat de Mihai, printre altele, se arată: „…pe deplin conștient de importanța actului ce-l fac în interesul poporului român abdic pentru mine și pentru urmașii mei la tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de stat”[9]. Pe de altă parte, actul de la 30 decembrie 1947 poate fi privit și acceptat în teorie ca o lovitură de stat prin care a fost înlăturată instituția monarhică din România, chiar dacă regele Mihai, spre deosebire de tatăl său, nu a îndeplinit prerogativele de rege în conformitate cu prevederile constituționale, după cum am mai menționat. Afirmând că actul de la 30 decembrie poate fi și el privit ca o lovitură de stat, am în vedere faptul că liderul politic și cel al administrației centrale, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, i-au cerut regelui Mihai să abdice, în condițiile în care beneficiau de sprijinul armatei sovietice de ocupație din România, situație care reprezenta în sine o formă de presiune pe multiple planuri asupra regelui.

Regele Mihai i-a recunoscut lui Antonescu calitatea de conducător al statului. Din această calitate, Antonescu l-a investit pe rege, la 9 mai 1941, cu demnitatea de mareșal al României. Ca urmare, Mihai a fost conștient că arestându-l pe Antonescu, a călcat adânc și definitiv pe tărâmul uzurpatorilor. Restul afirmațiilor, cele care neagă aceste realități, sunt vorbe izvorâte din necesitatea uzurpatorilor de a se disculpa și a se legitima.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

SURSA: http://www.art-emis.ro/analize/4307-aspecte-juridice-si-istorice-ale-parasirii-tronului-romaniei-de-catre-carol-al-ii-lea-si-mihai-i.html

––––––––––––––-
[1] General-locotenent (r.) dr. Gheorghe Zaharia, dr. Ion Alexandrescu, dr. Ion Saizu, Adrian Pandea, Cornel Scafeș, Situația politică și economică a României în perioada septembrie 1940-iunie 1944, în România în anii celui de-al doilea război mondial, Vol. I, București, Editura Militară, p. 308.
[2] Comandantul Garnizoanei București.
[3] Corvin Lupu, Grațian Lupu, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947), Prefață de Gheorghe Buzatu, București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2013, pp. 181-182.
[4] Josif Constantin Drăgan (coordonator), Antonescu. Mareșalul României și răsboaiele de reîntregire, Ediția a II-a, Milano, 1990, pp. 68-69.
[5] Ioan Scurtu, De la „Trăiască Regele!” la „Jos Regele!”, în „Magazin istoric”, Serie Nouă, Anul XXXI, nr. 11 (368), noiembrie 1997, pp. 7-17.
[6] Ioan Scurtu (coordonator), Constantin Mocanu, Doina Smârcea, Documente privind istoria României între anii 1918-1944, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995, p. 475.
[7] Gheorghe Buzatu, În culisele loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, în „Dosarele istoriei“, Anul II, nr. 11 (16), 1997, pp. 27-31.
[8] Corvin Lupu, România sub presiunea Războiului rece și a dorinței de integrare euro-atlantică, Vol. I, Sibiu, Editura Alma Mater, 2000, pp. 339-340.
[9] Ibidem.
Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu