„Iată, vecina României din Nord… și nu numai, Ucraina… De zece luni statul român ajută poporul ucrainean cu dragoste și omenie. România cheltuie sume uriașe cu cele 1,5 miloane de refugiați… Bine facem, suntem un popor nobil. Ajutăm vecinii la mare necaz.
Răsplata statului ucrainean e porcească, pur și simplu. Noua lege a minorităților din Ucraina nu acordă românilor dreptul la educație în limba română. Placa care menționa cei 600 de ani de existenţă documentara a orașului Cernăuți, placă pusă nu demult, a fost îndepărtată. Românii din Ucraina sant batjocoriți… ucrainizati. Teritoriile românești pe care le stăpânește, ei le cred ale lor pe vecie. Ucraina nu este stat european. Are o politică națională de-a dreptul fascistă, nazistă. Ucraina este rușinea Europei în materie de drepturi pentru minoritățile naționale.
Rusia are dreptate. Ucraina este un stat nazist, artificial… Pentru liniștea Europei Ucraina ar fi bine sa fie redusă la cca o treime din suprafața de azi. Repet,Ucraina este un stat dușman României… Degeaba îi ajutăm. Se poartă cu noi cu dispreț.
Unde e Demnitatea României ? Azi, aici, acum ? Călcată în picioare de Kievul nazist. Niciodată demnitatea poporului român nu a fost atât de grav afectată ca acum de odioasa, infama Ucraina” (Prof.dr. Gică Manole).
După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări… Din România, ucrainenii revendicau mari părți din Basarabia – jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, „Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg. Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă România la 27 martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ucraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?
Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal ribbentrop-molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944… După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ukrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru – Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ukraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…
Cum a fost hăcuită Basarabia pe 2 august 1940 de către Ucraina
Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord (consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul C.C. al P.C. (b) şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale P.C.(b) din Ucraina. E greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu certitudine ”centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale.
După ce Stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a S.K.N. (Sovietului Komisarilor Norodnici) din U.R.S.S. la care au asistat I. V. Stalin, V. Molotov, K. Voroşilov, M. Kalinin, Gh. Malenkov, A. Andreev, A. Mikoian, L. Beria, I. Şvernic ş.a., a susţinut ideea „reunirii populaţiei(!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia (!) moldovenească a R.A.S.S.M.”.
În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul U.R.S.S. şi preluată de presa de partid „Pravda”, „Izvestia”, „Sovetskaia Ucraina”, „Moldova Socialistă” ş.a. Mitinguri de susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat ”Trăiască poporul moldovenesc, liber şi reunit”, în care se scria: „R.S.S.M. Unională va avea o suprafaţă de circa 50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi – suprafaţa Basarabiei şi 8,1 mii – a RASSM), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga R.A.S.S.M.
„În jurul problemei teritoriilor … anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev) existau încă din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) al U.R.S.S. cu rugămintea ”reunirii Basarabiei cu R.A.S.S. Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940). S.K.N. a acceptat această propunere şi, conform hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S. ”cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la ”repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a R.A.S.S. Moldoveneşti între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan.
„Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea „reunirea populaţiei moldoveneşti” hotărârea Moscovei cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană.
Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la ”reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la „reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci ai R.S.S. Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe, adică de ”ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de ”materiale ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a R.A.S.S.M.
Bunăoară „Izvestia”, din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că „există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi R.A.S.S.M.) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre – ”Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii – 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă până la şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a S.K.N. din U.R.S.S., unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la formarea R.S.S.M. Cu alte cuvinte, ”calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene…
Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene M. Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului C.C. al P.C.(b) din U.R.S.S. Gh. Malenkov „Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a R.S.S. Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma că: „1. Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune – rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa R.S.S. Ucrainene”. Deşi în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea totuşi a fost luată în consideraţie de Gh. Malenkov, adept fidel al poziţiei Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.
Peste cinci săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) – că sunt români. În aşa mod, cei care, potrivit lui M. Greciuha, nu aveau ”nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de Nord.
Într-un mod similar, a fost argumentată de M. Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleeaşi Note informative, acolo locuiau „…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni… Datele statistice denotă că acest ”număr neînsemnat” de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii–circa 25%, (ruşii – 13,6%, evreii – 9,2%, alte naţionalităţi – circa 5%). Mai mult ca atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene. În judeţul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni – doar 19,6%. Reieşind din aceasta, – scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la R.S.S. Ucraineană.
Deoarece datele ultimului recensământ (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel, ponderea „ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-şi „alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în judeţ 17,3% din populaţie.
Conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti (secretarul Comitetului regional al P.C. (b) Borodin, Preşedintele S.K.N. Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a R.S.S. Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca „un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în consideraţie doar „argumentele” lui M. Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail, Kievul din nou a ”contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor , obţinînd în total 34,7%. „Socotcă judeţul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieşind din următoarele considerente” (declară autoritar M.Greciuha):
– însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi;
– bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă turcă);
– Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale R.S.S. Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă – atât din punct de vedere economic, cât şi strategic”.
Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”.
Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil – se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale – ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populaţie, ruşii – 29.7%, ucrainenii – 4,7%, bulgarii – 19,2%, găgăuzii – 0,9%, alte naţionalităţi – 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ.
Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha: „În RASS Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% – ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.
Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme cu … restituirea acestor raioane pur-ucraineşti…reieşind şi din faptul, că la formarea R.S.S. Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la „limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu R.S.S. Ucraineană”.
Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa R.A.S.S.M., situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizaţi.
Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a avut de câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pământuri populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi Kameneţ-Podolsk.
Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi dus-o la bun sfîrşit…
2 august, 1940: tăiere „pe viu” din trupul Moldovei! La 2 august 1940 Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a abordat chestiunea „Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale şi includerea Bucovinei de Nord, a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
Trebuie menţionat că o asemenea formulare a chestiunii trezeşte multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea R.S.S.M. în baza reunirii Basarabiei cu R.A.S.S.M., atunci cealaltă trezeşte multe dubii.
În primul rând, la această dată încă nu era determinată definitiv componenţa naţională a populaţiei din judeţele sus-pomenite, desprinderea lor din componenţa Basarabiei neavând nici un motiv sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicţia Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu şi-a găsit vreo formulare în ordinea de zi. Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de U.R.S.S. doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părţii ucrainene.
Bătea la ochi şi metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Preşedintele SKN al R.A.S.S.M. Luând cuvântul în numele delegaţiei moldoveneşti, dânsul a propus formarea R.S.S.M. în baza raioanelor ”cu populaţie preponderent moldovenească” din componenţa actualei R.A.S.S.M. şi a 6 judeţe ale Basarabiei: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca.
Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 judeţe basarabene – Akerman, Ismail şi Hotin – „sunt preponderent populate de ucraineni”. Plus la aceasta, omologului său din Ucraina, L.Kornieţ, a menţionat la sesiune că „în problema graniţelor dintre Moldova şi Ucraina Sovietică… între noi există o înţelegere totală”. Rămâne o taină cum a fost atinsă această ”înţelegere”. Cert e însă una: la Moscova moldovenii şi-au schimbat poziţiile expuse anterior în propria Notă informativă.
În anul 1940 populaţia judeţelor Akerman, Ismail şi Hotin era formată în proporţie de 28,6% de moldoveni şi 25,4% ucraineni. În judeţul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populaţie, iar ucrainenii doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza judeţelor Akerman şi Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii 11%.
Interesele populaţiei de origine bulgară şi găgăuză deloc n-au fost luate în consideraţie în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina şi Moldova. În consecinţă, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între R.S.S. Moldovenească şi R.S.S. Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la Dunăre şi Marea Neagră (Bugaz, Cetatea-Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30% suprafețe de vii, 40% din producţia globală de grâne, 23% din şeptelul de ovine, 18% din extragerea materialelor de construcţie, întreaga industrie piscicolă etc.
Basarabia pe lângă faptul că a fost fărâmiţată, a avut de suferit şi de pe urma ruperii legăturilor economice şi culturale dintre judeţele de sud, de nord şi cele centrale. Lipsite de tradiţionalele căi de comunicație, unele raioane de sud ale actualei r.m. nici până în prezent nu au atins nivelul mediu de dezvoltare economică şi socială. Nu au existat nici un fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptăţească alipirea judeţelor Hotin, Ismail şi Akerman la Ucraina.
Transmiterea de către Moscova în jurisdicţia Ucrainei a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepţii expansionismului ucrainean. Formarea RSS Moldoveneşti a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susţinute de Moscova.
Protestele moldovenilor rămaşi fără patrie. Populaţia moldovenească din judeţele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail (circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) şi Bucovina de Nord (circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanţelor de vârf, personal lui Stalin şi Kalinin, au pornit sute de scrisori şi telegrame colective cu cererea de revenire în componenţa RSS Moldoveneşti.
Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănţuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea RSS Moldoveneşti s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu următorul conţinut: „C.C. al P.C. (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem şi Sovietul de Miniştri ai R.S.S. Moldoveneşti Vă roagă să examinaţi problema readucerii în componenţa R.S.S. Moldoveneşti a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în R.S.S. Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al C.C. al P.C. (b) din R.S.S.M. M.Salogor şi Preşedintele Sovietului de Miniştri al R.S.S.M. – N.Coval.
Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești: nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei!
„Iată, vecina României din Nord… și nu numai, Ucraina… De zece luni statul român ajută poporul ucrainean cu dragoste și omenie. România cheltuie sume uriașe cu cele 1,5 miloane de refugiați… Bine facem, suntem un popor nobil. Ajutăm vecinii la mare necaz.
Răsplata statului ucrainean e porcească, pur și simplu. Noua lege a minorităților din Ucraina nu acordă românilor dreptul la educație în limba română. Placa care menționa cei 600 de ani de existenţă documentara a orașului Cernăuți, placă pusă nu demult, a fost îndepărtată. Românii din Ucraina sant batjocoriți… ucrainizati. Teritoriile românești pe care le stăpânește, ei le cred ale lor pe vecie. Ucraina nu este stat european. Are o politică națională de-a dreptul fascistă, nazistă. Ucraina este rușinea Europei în materie de drepturi pentru minoritățile naționale.
Rusia are dreptate. Ucraina este un stat nazist, artificial… Pentru liniștea Europei Ucraina ar fi bine sa fie redusă la cca o treime din suprafața de azi. Repet,Ucraina este un stat dușman României… Degeaba îi ajutăm. Se poartă cu noi cu dispreț.
Unde e Demnitatea României ? Azi, aici, acum ? Călcată în picioare de Kievul nazist. Niciodată demnitatea poporului român nu a fost atât de grav afectată ca acum de odioasa, infama Ucraina” (Prof.dr. Gică Manole).
Ukraina inamic al României: Zelenski a promulgat noua lege a minorităților naționale votată pe 13 decembrie 2022 de Rada din Kiev. Trebuie denunțat Tratatul cu Ucraina! Legile antiromânești din ucraina, promulgate de Poroșenko și Zelenski au scopul veninos de a distruge sufletul românesc!
România și românii au primit în casele lor refugiații din Ucraina și Zelenski își bate joc de români!
Reacția românească din Cernăuți în urma votării noii legi a minorităților din Ucraina – problema educației în limba maternă rămâne nerezolvată, limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina… De ce să mai sprijinim Kievul în numele drepturilor omului câtă vreme Kievul alege să le calce în picioare? Au fost ucrainizate deja școlile din multe sate locuite de români din sudul Basarabiei ocupat ilegal de Ucraina din anul 1944, o acțiune treptată și perseverentă a guvernului de la Kiev. În anii ’90 în teritoriile românești ocupate de Ukraina un preot care ținea de Patriarhia de la București a fost legat de mașină și târât prin sat, alt preot a fost bătut pe stradă în repetate rânduri, altui preot i-a fost aruncată o grenadă în casă.
În sudul Basarabiei ocupat de ucraineni de unde este originar chiar Poroșenko cel care a promulgat în anul 2017 legile criminale antiromânești, părinții români la începutul anilor 90 au cerut școală în limba rusă în baza raționamentului conform căruia Kievul făcea presiuni să ucrainizeze toate școlile din regiune, iar statul român era prea slab să asigure protecția școlilor cu predare în limba română, oamenii au crezut că singura șansă să nu fie ucrainizați ar fi fost să aibă școala în limba rusă în speranța că protecția Moscovei va fi mai eficientă. Cumva au gândit că se va prelungi o vreme situația din Uniunea Sovietică și vor scăpa de procesul de ucrainizare, acasă vor grăi moldovenește, la școală vor studia în rusă (ceea ce le va asigura și posibilitatea unui loc de muncă bine plătit în Rusia) – cumva vor zbura pe sub radarul Kievului. În perioada sovietică satul a avut școală cu predare în română, dar după câțiva ani de independență ucraineană au trecut la limba rusă de bună voie.
Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat ferm în mod public față de legea antiromânească din 13 decembrie 2022, formulându-și organizat obiecțiile: „În timp ce opinia Comisiei de la Veneția nr. 960/2019 formulată asupra Legii ucrainene privind funcționarea limbii de stat este critică sub aspectul reglementărilor privind folosirea limbii oficiale în educație, Comisia de la Veneția raportându-se la criticile formulate anterior în contextul evaluării art. 7 din Legea educației, articolul din legea minorităților naționale dedicat educației face trimitere la dispozițiile Legii educației, deci preocupările părții române din perspectiva dreptului la educație nu sunt satisfăcute”. Legea este profund antieuropeană și în articolele fundamentale are un conținut xenofob explicit. Ea exprimă obrăznicia și cinismul Kievului care face un nou pas în legiferarea deznaționalizării românilor din teritoriile românești ocupate.
Iată despre ce este vorba în această nouă lege menită să îi deznaționalizeze pe români – Articolul 11. Dreptul la educație. – Particularitățile utilizării limbilor minorităților (comunităților) naționale în procesul de învățământ sunt stabilite prin Legea Educației din Ucraina și prin legi speciale în domeniul respectiv. – Instituțiile de învățământ particulare, care oferă învățământ general complet în ceea ce privește studiile medii pe cheltuiala persoanelor fizice și/sau juridice, în particular cele fondate de societăți culturale naționale și de reprezentanți ai minorităților (comunităților) naționale, au dreptul să-și aleagă liber limba procesului de învățământ (cu excepția instituțiilor de învățământ care primesc fonduri publice) și sunt obligate să se asigure că elevii stăpânesc limba de stat în conformitate cu standardele de stat.
Punctul 1 al articolului 11 al actualei Legi a Minorităților exprimă fără echivoc faptul că învățământul în limbile minorităților se va desfășura, în continuare, așa cum a prevăzut Legea Educației din 2017 , adică numai la grădiniță și la școala primară:
– conform (art. 7) al Legii Educației din Ucraina, pe întreg teritoriul Ucrainei învățământul nu se va mai desfășura în limbile minorităților naționale decât la nivel preșcolar (grădinițe) și primar,în paralel cu cel în ucraineană;
– punctul 3 al prezentei Legi a Minorităților întărește prin precizare articolul 7 al Legii Educației. Românii, singurul popor autohton din Teritoriile Românești Ocupate, nu mai pot învăța în limba română decât în licee autofinanțate.
Actuala politică fățișă de ucrainizare – din 2017 instituită prin Legea Educației și reconfirmată în 2022 prin articolul 11 al Legii Minorităților exprimă aceeași disperare a autorităților de la Kiev de a-și constitui prin deznaționalizarea popoarelor autohtone și a minorităților naționale, prin ucrainizare, o identitate națională pe întreg teritoriul pe care l-a moștenit de la Uniunea Sovietică.
M.A.E. al României să transmită Radei și președintelui Ucrainei că, dacă Legea Educației nu este revizuită în sensul eliminării articolului 7, România denunță Tratatul din 1997, pe baza încălcării continue a articolului 13 din acest tratat de către partea ucraineană. Este un act politic conform cu dreptul internațional și cu legislația Uniunii Europene.
Nu s-au adus schimbările sperate de comunitatea românească în privința accesului la educație în limba maternă. Practic, ca bază s-a luat tot legea promulgată de Poroșenco în anul 2017, care nu permite copiilor de diverse etnii să studieze materiile în limbile lor, deși până în 2017 se putea. Se păstrează ideea de „cote lingvistice în educație”: tot mai multe discipline învățate în limba ucraineană obligatoriu și tot mai puține în limba maternă. Efectul va fi acela că limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina. Ce spun reprezentanții românilor din Ucraina? Autoritățile ucrainene au anunțat adoptarea unei legi a minorităților naționale care „apropie tot mai mult Ucraina de U.E. și de Occident”.
Ca pornire, ca idee, legea a fost necesară pentru a îndeplini unele cerințe ale Bruxelles-ului, după ce Ucraina a obținut, în iunie, în plin război cu Rusia, statutul de candidată la aderarea în U.E. Comunitatea românească din Ucraina aștepta cu nerăbdare adoptarea acestei legi, recomandată și de Comisia de la Veneția. Speranța a fost că legea că va elimina nedreptățile create de legea educației din 2017, care a redus substanțial dreptul dobândit anterior la studii în limba maternă. Din păcate, mult lăudata lege a minorităților naționale, adoptată la mijlocul lunii decembrie, nu rezolvă problemele din cadrul învățământului în limba română, conform discuțiilor pe care le-am avut cu mai multe cadre didactice și alți intelectuali de etnie română din Ucraina. Ba dimpotrivă, legea încearcă să conserve statutul tot mai precar al limbilor minorităților naționale din sistemul de învățământ și din societate. Ce a promis și ce a făcut Kievul Este pentru prima dată când Ucraina se angajează la nivel legislativ să nu asimileze minoritățile naționale și să nu încurajeze discriminarea etnică, lucru de altfel lăudabil. Kievul, de asemenea, își asumă – cel puțin declarativ – grija față de valorile și tradițiile minorităților sau ale comunităților naționale. Dar când căutăm în lege modul concret în care este rezolvată problema accesului la învățământ în limba maternă, rămânem dezamăgiți. Comunitatea românească din Ucraina, alături de alte minorități, spera că această lege va introduce amendamente în legea educației, prin revenirea la posibilitatea studierii tuturor disciplinelor de învățământ în limba maternă, în afară de limba și literatura ucraineană.
Așa cum a fost în legislația veche și așa cum se întâmplă în mai multe state europene. Era așteptată o soluție în contextul apropierii de U.E. La diverse întâlniri și consultări cu minoritățile naționale, organizate de reprezentanțele O.S.C.E., de autorități și alte organizații, de fiecare dată, comunitatea românească a propus ca prin această lege să aibă loc revenirea la drepturile anulate de legea educației din 2017. Standardul era ușor de localizat în timp. Din păcate, noua lege a minorităților nu rezolvă această problemă, ci stipulează, la articolul 11, că învățământul este reglementat de legea educației din 2017. Altfel spus, drepturi mai multe nu vor fi oferite minorităților. De ce a mai fost scrisă și adoptată această lege? Ca să se constate că legislația care ne deranja este una corectă și corespunde cu normele europene? Era suficient și un comunicat de presă al autorităților în acest sens sau o declarație a premierului, și nu o lege adoptată cu mult fast, dar fără schimbări reale în sistemul de educație.
Un drept anulat. În trecut, minoritățile naționale din Ucraina aveau dreptul să învețe toate disciplinele în limba maternă în afară de limba de stat, ucraineana. Prin legea educației din 2017 acest drept a fost anulat. Kievul a introdus un sistem de ”cote lingvistice în educație”, care nu-i permite, de exemplu, unui contribuabil etnic român, care finanțează sistemul de educație, să-și învețe copiii integral în limba maternă în școlile publice. Despre universități, nici nu se pune problema. Limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina. Învățământul în limba maternă este permis în clasele primare, dar și acolo ore de limba ucraineană sunt mult mai multe decât de limba română.
Copiii nu reușesc să învețe bine limba maternă. Apoi, din clasa a V-a până în clasa a XII-a sunt introduse cote lingvistice: tot mai multe discipline învățate în limba ucraineană obligatoriu (nu la alegere, după cum era normal) și tot mai puține în limba maternă. Elevul ajunge în clasa a XII-a, practic, învățând foarte puține discipline în limba română. El nu va mai cunoaște limba maternă literară și va fi, de fapt, asimilat, în pofida angajamentelor legislative amintite mai sus. Peste 5 milioane de ucraineni au trecut granița României refugiindu-se în calea războiului, cei mai mulți dintre ei mergând mai departe, spre țările vecine sau spre Occident. Dinspre capitalele U.E., lucrurile în privința legii arătau cam în felul următor: dreptul la alegere trebuie păstrat, iar drepturile dobândite anterior nu pot fi limitate sau lichidate. Dinspre Kiev însă, noua formulă legislativă este considerată progresistă, un model și pentru alte state europene.
„Nu este rezolvată problema de bază a minorităților de a avea un învățământ public integral în limba maternă”, a declarat Aurica Bojescu președinta Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți. Ea a participat la o serie de întâlniri și dezbateri organizate de autorități la recomandarea structurilor europene, și a constatat că cerința de bază de a rezolva problema accesului la învățământ în limba maternă a fost ignorată. „Trebuie să revenim la normele constituționale, în care învățământul în limba maternă este garantat de stat”. Din păcate, noua legislație pare ruptă de normele europene, iar Curtea Constituțională spre surprinderea tuturor, a dat în anul 2019 un aviz pozitiv vechii legi a educației, din care se revendică și cea de acum. Autoritățile însă nu împărtășesc acest punct de vedere și susțin că Ucraina este un model de urmat pentru alte state la capitolul asigurării drepturilor minorităților naționale.
Merită menționat faptul că legea minorităților naționale se referă la toate grupurile etnice, inclusiv la ruși, dar este precizat faptul că pentru aceștia drepturile vor fi valabile după șase luni de la terminarea războiului din Ucraina. În lege găsim, în premieră, noțiunea de ”regim nazist totalitar rusesc”, care nu poate fi promovat și sprijinit în Ucraina de niciun grup minoritar. Parlamentarii ucraineni au ignorat propunerile constructive făcute anterior organizațiile românești și Legea nu garantează dezvoltarea minorităților naționale și nu le permite să-și folosească simbolurile. Legea tratează drepturile minorităților ca drepturi care pot fi realizate individual de către diverși reprezentanți, lipsind minoritățile (comunitățile sau organizațiile) de posibilitatea de a-și realiza pe cale instituțională drepturile politice, educaționale sau lingvistice.
Întrebați de sociologi dacă Ucraina trebuie în mod urgent să îndeplinească toate cerințele U.E. pentru aderare, 62% dintre cetățeni au răspuns că „Ucraina trebuie să-și apere interesele și să nu fie de acord cu unele criterii, chiar dacă va fi amânat procesul de aderare”. Potrivit analiștilor de la Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, ucrainenii resping orice discuții privind valorile pe care ei le consideră patriotice, identitatea națională și lingvistică. Societatea ucraineană respinge, în contextul războiului, și unele criterii de asigurare a accesului la educație în limba maternă a tuturor minorităților naționale. Ucrainenii consideră că aceste aspecte pot fi negociate cu U.E., ceea ce complică și mai mult ecuația politică. Orice om politic care va iniția schimbări legislative dorite de minorități ar putea fi criticat foarte dur de societate, care este dominată de ideea că limba și identitatea ucraineană trebuie consolidate, iar celelalte discuții, despre diversitate și minorități, sunt inutile.
Românii sunt în prezent supuși unei barbare deznaționalizări în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii răpite României pe care Ucraina le ocupă ilegal din anul 1944, după ce mai întâi le anexase în anul 1940.
Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul Bucovinei au fost răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul Stalin. Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ucrainei care a primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ukraineană din anul 1944.
Ucraina – inamic al idealului național românesc a sfâșiat basarabia și i-a răpit partea de nord și de sud (10.579 km²) pe 2 august 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că Ucraina a răpit României nordul bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei (16.292 km²)!
La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ucrainenii sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului ukrainean. Ukraina în calitate de respublikă sovetică mocnea de pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ukrainei nu a reușit să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei (10.579 km²).
Extremismul de grotă ucrainean sfidează România
Recent, autoritățile de la Kiev au instalat la intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: „Basarabia este Ukraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ucraineni care pe diferite căi, inclusiv de la tarabele lor on-line încă înainte de război făceau propagandă agresivă încercând să atragă prostimea într-un cor de sslavă” pentru Ucraina, inamicul idealului național românesc. Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ucraina șovină și ucrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor din Republica Moldova, cu intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ukraina după 1944 și până astăzi.
Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, fusese scos și înlocuit de autoritățile ukrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca ”recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului, acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.
În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992, membrii „Adunarii Naționale Ucrainene – Autoapărarea Poporului Ucrainean” (U.N.A.-U.N.S.O.) au luptat alături de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de „romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria. Peste 50 de membri U.N.S.O. au primit Ordinul „Apărătorul Transnistriei”. U.N.A.-U.N.S.O. este o organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmitri Korchinski. La Odesa, U.N.S.O. a oprit o inițiativă de a se crea o Republică Novorossisk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup U.N.S.O. din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România!
Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în „Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.
Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ukraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ukraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei – jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova.
La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România la 27 martie 1918 – Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, ”Cartea Românească”). Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ukraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea.
Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ucrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene, prezentat de „misiunea ukraineană”.
Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a fi o „țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) Ucraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ „republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev… Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de „recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă.
ALEXANDRU MORARU BLOG 